bookblog.ro

Magia misterului nipon

Scris de • 17 October 2012 • in categoria

Titlu: Lacul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 246
ISBN: 978-973-689-454-1
Cumpara cartea

Kawabata este un nume care trezeşte multe emoţii. Înainte de a menţiona că acest autor este de fapt primul laureat japonez al Premiului Nobel pentru literatură (1968), trebuie să recunoaştem că proza lui atinge cele mai sensibile corzi ale sufletului omenesc. De altfel, stilul său exprimă esenţa japonezului clasic: plin de lirism, de candoare, de nuanţe şi niciodată risipitor, egoist ori lacom, sincer în emoţie, crud în faptă. Prin această scriitură voalată, subtilă până la ambiguitate, Yasunari Kawabata îşi vrăjeşte publicul, îl hipnotizează, momindu-l cu imagini pregnante şi imprimându-i în minte instantanee cu un uriaş impact artistic.

E de ajuns să menţionez microromanu Frumoasele adormite şi deja am spus totul. Erosul şi melancolia autorului răzbat din plin în paginile acestei pledoarii pentru tinereţea veşnică, pentru frumuseţea inaccesibilă şi pentru amintirile fără întoarcere. De la analogia somn-moarte, Kawabata brodează o acţiune întortocheată cu rezonanţe mitice, în care locul principal e ocupat de un bordel atipic, pentru bătrâni, unde contra-cost, aceştia pot admira tinere adormite, sedate. Ideea acestei lucrări a fost îndelung prelucrată şi din îmbinarea fantasticului cu autenticul naturii umane, autorul a încropit o nuvelă proaspătă, Lacul, cu elemente noi, dar cu acelaşi punct de pornire: obsesia propriei inferiorităţi.

Surpriza din luna septembrie a editurii Humanitas este o doză moderată de nostalgie rafinată, în stil asiatic. Aşadar, volumul intitulat Lacul (numit astfel după numele nuvelei care îl deschide) este de fapt o antologie de trei astfel de opere, bijuterii care duc expresivitatea literară mai departe de barierele închipuirii. Atât Braţul, cât şi Grabnic se va scutura reprezintă repere în căutarea de sine, modalităţi diferite de a striga după ajutor. Toate aceste trei forme de auto-observaţie se îmbină inconştient, dând naştere unui cerc vicios format din cuvinte înlănţuite: obsesie-frumuseţe-iubire-singurătate-disperare.

Lacul şi balada licuricilor trişti

Lacul, după cum am precizat, este o prelungire a senzualităţii din Frumoasele adormite. Cadrul e într-adevăr diferit, dar tema se recunoaşte cu uşurinţă prin asemănarea personajelor feminine din ambele opere. Femeile lui Kawabata sunt fragile, statice, vulnerabile şi tăcute, iar fascinaţia pe care o răspândesc stă în lucrurile simple, în gesturile leneşe şi în respiraţia adormită, surprinsă în miez de noapte. Ginpei, bărbatul singuratic, potenţial criminal, învinuit de un delict necunoscut şi neclarificat pe de-a-ntregul, face o manie din spionarea femeilor frumoase.

Istoria sa amoroasă, complicată şi condamnată la nefericire, îl obligă să caute mai departe plăcerea estetică a unui chip desăvârşit. Descoperă că între agresor şi victimă se stabileşte o atracţie bazată pe frică şi tocmai de aceea, o atracţie puternică, neînţeleasă şi freudiană. O galerie întreagă de personalităţi feminine se perindă prin faţa cititorului: băieşiţa, Miyako, Machie, Hisaka, toate fiind componente ale delirului său, toate legate inefabil de motivul lacului şi de laitmotivul copilăriei. Tehnica principală care dă savoare textului e fluxul conştiinţei, fiecare detaliu e o amintire hiperbolizată, iar pe parcursul acestei retrăiri bizare, Ginpei simte voluptate şi durere, à la doamna Dalloway. Finalul nuvelei e scris pe un ton justiţiar, Ginpei e pedepsit printr-un gest mărunt, dar semnificativ…

Braţul unei iubite generoase

A doua nuvelă începe brusc şi fără multe introduceri lămuritoare. Atmosfera e din prima clipa una încărcată, confuză şi suprarealistă. Un bărbat îi cere unei femei dragi lui să-şi deşurubeze un braţ şi să i-l împrumute pentru o noapte. Nu e vorba de un SF, iar iubita îndrăzneţului nu e un android. La mijloc se află o taină mult mai complicată… singurătatea. Braţul devine iluzia iubirii şi jocul de lumini şi de umbre surprins pe pielea albă, nespus de fină, surprinde de fapt alternanţa stărilor de spirit ale naratorului. Lacrimi, zâmbete, replici, monologuri şi chiar experimente nebuneşti pun la încercare atenţia şi răbdarea cititorului, care va simţi pe rând repulsie, compasiune şi tandreţe pentru omul izolat, alienat, care îşi găseşte un sprijin din plăsmuirea de fantasme.

O poezie anonimă, transformată în crimă absurdă

Volumul se încheie într-o notă vagă, prin povestirea Grabnic se va scutura, o pildă despre menirea scriitorului, o lamentare, dar în acelaşi timp o dezasamblare a personajului principal, o dedublare a vocilor epice şi un conflict cu sine în calitate de conştiinţă creatoare. Cu alte cuvinte, e vorba de un prozator, prin convenţiile genului, un prozator fără legături biografice cu Kawabata, care foloseşte rapoartele unui proces pentru a reconstrui o crimă. Ce a gândit oare şoferul de autobuz când a făcut o farsă atât de amară celor două fete cu vârste cuprinse între 21 şi 25 de ani, asasinându-le în somn? Naratorul poartă din când în când o conversaţie amară cu soţia sa şi de cele mai multe ori, vede în spatele sângelui propriul chip, cruzimea este oglinda propriilor intenţii şi prin autoexaminare, tutorele celor două fete, romancierul profund, descoperă că moartea nu e total lipsită de viaţă şi că viaţa, atunci când e solitară, începe să invite moartea într-un vals periculos al binelui şi al răului.

  • Plusuri

    Eleganţă, stranietate, poezie tăcută, asemănătoare unui val subţire de parfum, imagini artistice impresionante. Pe deasupra, dilemele interioare fac deliciul lecturii pentru că cititorul se va afla într-o mare încurcătură, nu total lipsită de plăcerea indeciziei, aceea de a hotărî ce e normal şi ce patologic.

  • Minusuri

    Grad mare de abstractizare, metafore dificil de pătruns, dar bine construite, o tendinţă către absolut.

  • Recomandari

    Nu există nici restricţii, nici grupuri-ţintă. Cele trei nuvele răpesc câte ceva din inima fiecăruia, trezesc sentimente în sufletul oricui şi au minunata calitate de a vorbi despre firea umană fără inhibiţii şi fără gratuităţi politicoase. E o revelaţie şi în acelaşi timp, o repetiţie a unor adevăruri despre noi, pe care le ştim, dar pe care japonezul nu numai că le cunoaşte, ci şi le asumă, trăindu-le ca pe un dat al destinului şi unul dintre aceste adevăruri este însăşi frumuseţea aproape de neexprimat a femeii.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro