bookblog.ro

Mali spasitelj

Scris de • 30 November 2012 • in categoria

Titlu: Mântuitorul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 480
ISBN: 978-606-609-240-1
Cumpara cartea

-Un singur cuvânt și te tai bucățele, îi șopti el.
Și nici un cuvânt nu ieși de pe buzele ei. Pentru că avea 14 ani și era sigură că ar putea vedea stelele prin acoperiș dacă ar închide strâns ochii și s-ar concentra. Dumnezeu avea puterea să facă astfel de lucruri. Dacă aceasta era voia lui.

Cumpără titlul în engleză

Mântuitorul lui Jo Nesbo este portretul durerii existențiale. Un tablou ale cărui trăsături scot în relief faptul că diferența dintre erou și personaj negativ este mai degrabă o chestiune de nuanță, generată de împrejurări. Dreptatea este virtutea celor leneși și fără viziune. Iar infractorii și nesupunerea sunt un rău necesar fără de care am trăi încă într-o societate feudală.

Setat într-un Oslo captiv în iarnă, cu străzi împânzite de drogații care vând până și hainele de pe ei pentru a-și satisface viciul, romanul are acel ceva special al scriitorilor nordici care creează dependență. Formula interesantă în care își construiește Nesbo povestea, cu scene scurte, criptice dar mustind a indicii printre rânduri, transformă romanul într-un dosar-anchetă, forțând cititorul să intre în pielea detectivului Harry. Ca să poți desluși misterul, ajungi, fără a vrea, să-ți desfășori propria investigație în paralel cu acesta, adunând informațiile pe care, la final, trebuie să le conectezi rezolvându-le ca pe un puzzle.

Harry Hole, singurul care poate rezolva cazurile imposibile- în ciuda discuțiilor stârnite de abordările sale neobișnuite - investighează ceea ce pare a fi sinuciderea unui dependent de droguri. Astfel ajunge pe urmele unui asasin din Vukobar, venit în Oslo și având ca țintă un membru al Armatei Salvării. Istoria acestui criminal - cunoscut drept micul mântuitor, pentru acțiunile sale din timpul conflictelor iscate pe teritoriul fostei Yugoslavii - aduce o perspectivă nouă asupra noțiunii de antierou. Având o condiție specială a feței ce îi permite să-și modifice trăsăturile, el reușește să scape chiar și de abilitatea colegei lui Harry, Beate, înzestrată cu o uluitoare memorie eidetică.

Harry Holle este tipul detectivului genial și neconvențional, în aparență un alcoolic urusuz. Chinuit de proprii demoni, cu tendințe auto-distructive, încearcă să-și rezolve conflictele interne prin vânarea monștrilor din exterior. Iubind justiția prin orice mijloace, fără a fi adeptul regulilor, Harry te atrage, te înspăimântă și îți stârnește curiozitatea, devenind și el un fel de mântuitor, ceea ce te pune serios pe gânduri.

Străbătut de o plasă amplă și complexă de informații din domeniul psihiatriei menite a-i servi autorului pentru a surprinde devenirea unui criminal, romanul devine pe alocuri confuz, dar cel puțin rămâne antrenant pentru cititorul obișnuit cu astfel de lecturi ce nu permit nici o pauză cât de mică gândirii între două clipiri de pleoapă. Nu este nevoie să fi citit și volumele precedente pentru a te putea bucura de lectura Mântuitorului, dar sunt câteva aspecte, nuanțe pe care le-ai înțelege mai bine daca ai citi în întregime Harry Hole, una dintre cele mai bune serii polițiste de procedură din ultima vreme.

  • Plusuri

    Includerea unor conflicte internaționale pentru a adăuga credibilitate.
    Suspans, ritm alert, personaje foarte bine construite, antagonist credibil.

  • Minusuri

    Cantitatea enormă de informații care se cere absorbită la fiecare pagină, fără pic de spațiu între ochi și minte, poate deveni obositoare.

  • Recomandari

    Deși se poate citi ca un roman de sine stătător, recomandat ar fi citirea întregii serii în ordine cronologică.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Pingback: Jo Nesbø | P o l i c i e r

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro