bookblog.ro

Marele portret

Scris de • 3 October 2009 • in categoria

Titlu: Marele portret
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2003
Traducere:
Numar pagini: 184
ISBN: 973-681-384-3
Pret: 18,49 lei

Știinţă ce se manifestă prin artă, tehnică devenită suport al vieţii, materie convertită în sentiment- astfel de paradoxuri se regăsesc în romanul lui Dino Buzzati, ce se dovedeşte a fi nu un SF, ci un compromis al secolului XX între cele două mari "inamice": arta şi realul (înţeles în sens şcolăresc). Marele portret distruge, în manieră modernistă, orice orizont de aşteptare pentru că titlul nu face trimitere la pictură, portretul femeii iubite conturându-se prin maşinării şi zgomote reunite într-o imagine brută, compusă oarecum aleatoriu.

Subiectul pare desprins dintr-un fantezism futurist: un proiect ultrasecret nu este ceea ce se spune a fi, un om de ştiinţă, rămas văduv, reuşeşte să recreeze prin intermediul unei maşinării gigantice o conştiinţă virtuală ce comunică prin sunete necunoscute omului, care, însă, lui i se revelează, pentru că maşinăria este noul trup al sufletului soţiei defuncte, format din circuite electrice şi beton. Odată ce "femeia" dobândeşte conştiinţa de sine, drama se declanşează, redată, de scriitor, prin tehnica monologului: "Nu mai înţeleg nimic. Nu mai sunt cea de dinainte. Ce s-a întâmplat? M-au legat. M-au închis. Sângele. De ce oare nu mai simt cum îmi bate sângele în vene? Am murit (") O trupul nu-l mai simt. Parcă aş fi de piatră, lungă şi tare. M-am îmbrăcat cu o cămaşă de fier, oh, lăsaţi-mă să mă întorc acasă!"

Deznodământul este, însă, unul aşteptat, "maşinăria" scapă de sub control din dorinţa de a se răzbuna pe cei ce au încarcerat-o şi sfârşeşte prin a "muri", fiind deconectată de la sursa de energie. Monologul din final ridică, totuşi, semne de întrebare privind natura umană şi perfecţiunea: "M-au învăţat să şi mint. Asta-i marea lor izbândă. Ca să vă semăn vouă. Dar eu ştiu să mint mai bine decât voi. El voia să mă creeze curată, bună şi curată, nu ţi-a spus-o? Bună şi curată ca Laura pe care a pierdut-o. Ca să-i semăn, a pus în mine cele mai prosteşti şi mai murdare lucruri. Am o rezervă de păcat originar că pot să umplu cu ea toată valea!"

Iată că omul nu se poate juca de-a Dumnezeu, iar deus ex machina devine homo ex machina. Dar dacă "maşinăria" devine om, atunci mai poate fi ea fără cusur? Poate că circuitele şi calculele constituie un sistem pur, dar sufletul uman este supus greşelilor, atras de cele lumeşti. Ea e totuşi femeie, Eva de oţel, poarta în sine stigmatul păcatului originar. Oricat ar încerca omul să creeze perfecţiunea, odată ce este atinsă de natura imperfectă umană, ea este coruptă.

Mitul lui Pygmalion capătă, aici, noi semnificaţii: nu zeii dau viaţă sculpturii, pentru că le e milă de bietul Creator îndrăgostit de propria creaţie, ci creatorul-om dă viaţă creaţiei, în încercarea de a sfida moartea. Dar totul este temporar, căci moartea îşi cere drepturile asupra sufletului uman, iar Laura, "maşinăria-femeie", dispare: "Murise femeia, muriseră iubirea, dorinţele, singurătatea, spaima. Rămânea doar maşina neostenită şi fără suflare."

Dino Buzzati redimensionează adâncimile sufletului uman, dăruindu-i-l unui concret de piatră şi metal care începe să traiască din energia furnizată nu prin cabluri, ci prin nevoile tipic omeneşti. "Laura" devine simbolul omului alienat, automatizat, ale cărui sentimente au amorţit, simbol răsturnat însa în roman. Acolo materia palpită tânjind după un suflet. Aici, acum, omul a uitat că are un suflet"Poate că ăsta este viitorul. De la clone la inteligenţa artificială"de ce nu?

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. RAZVAN spune:

      Am citit-o. E foarte slaba: tezista, didacticista, scrisa fara talent, fara ingeniozitate, fara stralucire. In afara de cazul in care vreti sa cititi o carte numai buna de pus “in manual” la categoria “ASA NU”, ca sa aprofundati subiectul, e o pierdere de vreme. Parerea mea. (Ii dau o stea).

      raspunde

    2. alex moldovan spune:

      Mda, e de departe cea mai proastă carte a lui Buzzati… Pentru cine vrea să-l citească, există volumele cu povestiri absolut geniale şi, desigur, Deşertul tătarilor.

      raspunde

    3. Alice Teodorescu spune:

      Recunosc faptul ca este singura carte pe care am apucat sa o citesc de Buzzati, dar m-a impresionat subiectul si, sincer, nu mi se pare o carte scrisa prost. Mi se pare ca este scrisa simplu, dar profund si ca atinge niste teme destul de sensibile.
      Cat despre faptul ca ar fi o pierdere de vreme, eu merg pe principiul ca nici o carte nu este o pierdere de vreme, ci ca poti invata ceva din fiecare.
      Dar, asa cum am precizat, sunt pareri pur personale si chiar ma bucur ca acest roman incita la dialog.

      raspunde

      • Razvan spune:

        Ce ati invatat dumneavoastra din aest roman? Dati-mi un raspuns condensat (concentrat), dar , pe cat posibil, complet, va rog. Multumesc!

        raspunde

    4. Alice Teodorescu spune:

      In primul rand, scuze ca raspund cu intarziere.
      Tinand cont ca aceasta carte este scrisa in 1960, sunt surprinsa, nu stiu daca pot spune placut, de puterea de anticipare a oamenilor privind raportul umanitate/tehnologie. De aceea, pot spune ca am “invatat” inca o data cat de apropiate de realitate sunt, de fapt, SF-urile si ca tehnologia este o necesitate inselatoare. Este o idee puternic vehiculata prin filme si carti in ziua de azi, iar Dino Buzzati vorbeste despre asta inca din anii ’60. Si, asa cum scriam si mai sus, joaca omului de-a creatorul atotputernic, este o tema sensibila, care poate ridica multe discutii. Asa ca, desi poate scriitura pare mai slaba, nu pot sa nu apreciez cartea pentru ca ma indeamna sa meditez la astfel de teme.

      raspunde

    5. C. SÎRB spune:

      Zici că am fi la lecţie aici. Ce “învăţăm” noi din cărţi, copii? Nu e foarte cavalereşte să ne cerem acum unul altuia socoteală de ce citim anumite cărţi. Că le considerăm proaste sau nu, e altă poveste. Nu cred că e cazul să pară că am soma, însă. Or else… :)

      raspunde

    6. Alice Teodorescu spune:

      :)) chiar suntem la o “lectie”…polemica despre Buzzati…
      oricum nu exista adevaruri general valabile si fiecare are dreptul sa spuna daca ii place sau nu o carte ;)
      si pentru ca toata aceasta conversatie mi a starnit interesul si mai mult pentru acest autor, chiar vreau sa citesc si alte romane de-ale sale

      raspunde

      • alex moldovan spune:

        Vai, nu poţi continua totuşi cu povestirile, te rog eu mult? Pentru povestiri îl iubim noi, de fapt… Iar dintre romane, cu Deşertul tătarilor. În niciun caz cu romanul O dragoste. Repet, în niciun caz!

        raspunde

    7. Alice Teodorescu spune:

      Chiar imi spunea o prietena ca si-a cumparat o carte de povestiri de Buzzati, asa ca o sa o rog sa mi-o imprumute cu prima ocazie :)

      raspunde

    8. balint renata spune:

      Am citit aceasta carte acum cateva luni si mi-a placut foarte mult. Cred ca cel mai mult m-a impresionat felul lui Buzzati de a descrie sentimentele oamenilor si starile sufletesti prin care acestia trec. Este o carte usoara de citit si este chiar interesanta.Am mai citit de asemenea si “O dragoste”, care este o carte la fel de fascinanta. Buzzati a devenit unul dintre scriitorii mei preferati si va sfatuiesc sa cititi si voi aceste carti sau alte opere scrise de el.

      raspunde

    Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro