bookblog.ro

Măsura vremii: îndemn la normalitate

Scris de • 16 August 2009 • in categoria

Titlu: Măsura vremii: îndemn la normalitate
Autor: ,
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 326
ISBN: 978-606-88781-1-6

Cumpără cartea

Motto: "Practic, România e un uriaş studio de televiziune dedesubtul căruia se află un azil de noapte. Cei din studio se uită la cei din azilul de noapte nu ca la oameni, ci ca la o ,,masă biologică", ca la o ,,populaţie" bună de manipulat, supt şi sacrificat. Cei din azilul de noapte îi privesc pe cei din studio nu ca pe oameni, ci ca pe ,,vedete", ca pe nişte icoane, ca pe nişte idealuri pe care le poţi atinge dacă joci după regulile jocului."

Pentru cei nefamiliarizaţi cu polemicile culturale ale zilelor noastre, trebuie spus de la bun început că dl. Mircea Platon este persona non grata în ochii celor mai mulţi dintre intelectualii "consacraţi". Are toate calităţile pentru a enerva o întreagă pleiadă de cărturari, de la simplii purtători de diplomă şi sacou la intelectualii cu "operă" şi vechime: e erudit (dar, surpriză!, fără a-şi face un idol din erudiţie), e ancorat bine de tot în realitate (ceea ce-l împiedică să bată câmpii într-o vreme în care mulţi din gânditorii noştri plutesc prin ceaţa ideilor şi ideologiilor ca personajele din tablourile lui Chagall), are curaj şi umor (în zilele acestea, în care mai toate chipurile şi semnăturile din reviste şi televizoare ne reamintesc că nivelul de trai a crescut şi suntem fericiţi - asta pe un ton sobru, responsabil, ba chiar uşor îngrijorat) şi un verb care nu iartă. În plus, dacă e să-l credem pe dl. Mircea Mihăieş, mai e şi posesorul unei bărbi care are scopul de a spori "spectaculozitatea bine ambalatului produs de marketing". Şi dacă atributele de mai sus nu sunt suficiente pentru a provoca repulsie, în mod sigur înfricoşătoarea triadă: conservator [1], român, ortodox (a se citi: ANTIPROGRESIST, ULTRANAŢIONALIST şi FUNDAMENTALIST) will do the job...

Mircea Platon este un caz cu totul aparte în peisajul intelectual românesc: nu scrie de dragul stilului (deşi nu am întâlnit până acum vreo persoană care să poată polemiza onorabil cu d-sa, dovadă că, în loc de argumente, dl. Platon se pomeneşte periodic inundat de la etajele superioare ale culturii cu adjective suave şi atacuri la persoană), nici aşteptând să fie remarcat de vreun for intelectual (deşi orice publicaţie culturală serioasă sau instituţie de cultură au nevoie ca de aer de oameni cu pregătirea şi talentul d-sale), nici ca să se îmbete de ovaţiile publicului. Nu scrie de dragul nimănui. Iar asta s-ar putea să însemne că e liber.

Scrisul său, ca de altfel şi scrisul elegant, sobru şi dens al d-lui Gheorghe Fedorovici, nu presupune dedublări, echivocuri, tehnici delicate de a evita răspunsurile, patinaj artistic printre concepte costelive. Iată de ce avem de-a face, în Măsura vremii..., cu o carte scrisă nu de doi publicişti/filozofi/teologi/eseişti/scriitori, ci mai ales de doi oameni. Oneşti. Şi curajoşi. Ceea ce scriu nu este exerciţiu intelectual, ci mărturisire, în cel mai limpede şi mai frumos sens al cuvântului. Acesta este motivul pentru care, deşi plină de contre puse elitei (politice şi intelectuale), cartea d-lor este o carte a afirmaţiei, iar nu a negaţiilor. Ideile nu sunt, deci, dependente de ideile opuse (precum în polemicile nesfârşite din multe şi scămoase reviste culturale sau talk-show-uri), ci de realităţi. Realităţi care acum sunt, însă, deformate. Sau ascunse prin unghere întunecoase. Ca urmare, în teatrul de umbre în care trăim de 20 + 45 ani, ne dau de înţeles autorii, nu este nevoie decât de un gest - normal şi direct : să aprindem lumina.

Opac să fii la dovezi, greaţă nesfârşită să ai de istorie şi de tradiţie, credincios al globalizării şi consumerismului să fii şi tot n-ai cum să nu înţelegi că eseurile lui Mircea Platon şi Gheorghe Fedorovici nu sunt poligon al urii şi dispreţului (aşa cum pretind unii ,,pacifişti", care în schimb preferă epitetele domestice, de exemplu ,,ticălos" [2]). Dar, desigur, ca întotdeauna la noi, sunt greu de suportat oamenii care îşi iau menirea în serios şi preferă DA-ului ambiguu, un NU hotărât, fără paranteze şi steluţe explicative, ca în reclamele la telefoane mobile.

Măsura vremii, spuneam, este o carte lipsită de ambiguităţi: autorii leagă cu nod gros elita gnostică de fundamentaliştii hiperortodocşi (două aparente extreme având în comun mimarea adevărului şi umbrele supradimensionate), politicianismul deşănţat european de politicianismul deşănţat naţionalist (având în comun impostura), capitaliştii parfumaţi, cu morgă civilizată de comuniştii cu morgă identică şi miros asemănător - şi asta pentru că Platon şi Fedorovici ştiu că, departe de a fi elemente în opoziţie reală, aceste perechi nu sunt decât electrozii între care funcţionează de fapt sistemul. Sistem, care (o ştie orice om care a citit câte ceva despre propagandă şi o bănuieşte oricine are capul pe umeri) nu se mai impune coercitiv, cu Manifestul Partidului Comunist sau Mein Kampf-ul într-o mână şi mitraliera în cealaltă, ci, mai inteligent şi mai rentabil, mimează contrariile (sociale, politice, culturale, economice) între care se duce viaţa unei naţiuni. Ceea ce rămâne nereşapat în acest fel se numeşte "normalitate".

Odată descoperită această enclavă a normalităţii, vom vedea mai clar locul în care ne aflăm (şi, deci, sensul vieţii noastre):

"Sântem împliniţi, adică fericiţi, în măsura în care ne cunoaştem locul propriu - în lume, în viaţa noastră. Locul, adică rostul propriu. Indiferent de gradul în care acesta este realizat, sânt împlinit. Greşeala pe care o săvârşim cel mai adesea constă în prejudecata de a crede că a fi împlinit înseamnă a ne afla la capătul unui traseu spectaculos, dificil în orice caz, că împlinirea reprezintă starea ultimă de desărvârşire, când, de fapt, noi nu sântem niciodată împliniţi, propriu-zis, ci întotdeauna într`o împlinire" (G. Fedorovici)

... "împlinire" care este radical opusă "realizării" cu orice preţ a pseudo-omului contemporan - "Un soi de android spălat pe creier de corectitudinea politică, bisexuat, fără memorie, fără istorie, fără rădăcini, un om care nu locuieşte în lume, ci în trafic, între casa în rate şi slujba corporată, în hotelul global, un clonat care îşi este propriul lui Dumnezeu." (M. Platon)

Şi odată găsindu-ne locul, vom putem vedea limpede şi pe cel de lângă noi, viu în faţa noastră, iar nu prin ecranul televizorului, de unde divele autohtone încă ne mai solicită, în schimbul unui salariu gras, să-i ajutăm pe semenii noştri în suferinţă (trimiţând bani, detaşaţi, printr-un SMS sau, eventual, dansând pentru ei în studiourile TV).

Măsura vremii este o carte a durerii. Durerea celor care au scris-o nu este însă durere de oameni înfrânţi. Nu poţi să le transmiţi autorilor după lectură: ,,Lasă, dragă Mircea, dragă Gheorghe, it"™s all gonna be OK", fiindcă nu vorbim aici de o durere de frustraţi, emo intelectuali prizând dileme şi idei la modă, nici de durerea masochistă a victimei care ştie că e rentabil să fii victimă. O durere care nu cere calmante, alinare şi tratament medical.

Citindu-le articolele şi eseurile, nu mi-am putut scoate din minte o replică a lui Andrei Tarkovski : "Mă interesează un erou care merge până la capăt, în ciuda tuturor obstacolelor. Pentru că numai o astfel de persoană poate merita cu adevărat victoria."[3] O formulare care poate ilustra, în simplitatea ei aparentă, destinul celor doi. Aşadar, nu trebuie uitat că această carte s-a născut din durerea celor care şi-au asumat, cu seninătate şi curaj, un drum. Drumul. Ceea ce ne urez şi nouă.

Note:

[1] Conservator a cărui semnătură (sau măcar menţionare) lipseşte însă, inexplicabil, din numărul 280, 28 iunie 2009 dedicat "Conservatorismului românesc azi" (coordonator - Cristian Ghinea), al revistei Dilema Veche. M-aş fi aşteptat ca distanţa dintre Dilema Veche şi paleoconservatorismul căruia îi aparţine şi Mircea Platon să fie ceva mai mică decât distanţa dintre Dilema Veche şi libertatea "pieţei de idei".

[2] Vezi pe internet "polemica" Platon-Gottfried-Tismăneanu-Mihăieş, începută de la acest articol.

[3] "Dialogue with Andrei Tarkovsky about Science-Fiction on the Screen", interviu cu Naum Ambramov (1970), în Andrei Tarkovsky: interviews, edited by John Gianvito, University Press of Mississippi, 2006.

    Categorie: | Autor: , | Editura:

    Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Jovi spune:

      O precizare as vrea sa fac, poate fara legatura, dar e un semn de intrebare si pentru mine.
      Eu am invatat ca se scrie “moto” si nu “motto”.
      Cum este corect?

      raspunde

    2. Ion spune:

      @ Jovi:

      Citeste textul dlui Silviu Man. In mod sigur vei pune intrebarile care merita.

      raspunde

    3. Andrei Baciu spune:

      O recenzie absolut superba. De-abia astept sa imi iau si aceasta carte a lui M.P.

      raspunde

    4. emilian spune:

      Mircea Platon e un om inteligent si foarte cult. Merita citit. Nu are nici o legatura cu intelectualii bolsevici ce dau tonul in ziua de azi si de ieri incepand cu Revolutia franceza. Mi-a placut recenzia.

      raspunde

      • Ovidiu Hurduzeu spune:

        Le recomand tinerilor sa aiba rabdarea sa-l citeasca pe Gheorghe Fedorovici. Este un Tarkovski al cuvantului romanesc. Daca ar trebui sa dau o definitie scrisului incarnat, a scrisului luminos, cu miros de sange si jertfa, as spune doar atat: Gheorghe Fedorovici. El nu scrie – Gheorghe Fedorovici ESTE scrisul sau, rugaciunea sa. Un scris ca pura ontologie. Intalnirea dintre Gheorghe Fedorovici si Mircea Platon imi apare ca o minune dumnezeiasca – poate cel mai important eveniment pe care l-a cunoscut cultura romaneasca din ultimul deceniu. Nu exista astazi in Romania doi scriitori in care credinta, talentul, adancimea ideilor,curajul si rectitudinea morala sa coexiste la aemenea cote maxime. Daca voi, tinerii aveti nevoie de modele, nu cautati mai departe. Pasind pe calea deschisa de Platon si Fedorovici, va asigur, da, va asigur – ca veti continua sa ramaneti intru Hristos, oameni liberi si demni.
        Felicitari, Silviu!

        raspunde

    5. Pingback: Recomandare lectura – Măsura vremii: îndemn la normalitate | Stefan Grozescu's so called "Blog"

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro