bookblog.ro

Maurice, o confesiune

Scris de • 23 October 2018 • in categoria

Titlu: Maurice
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 264
ISBN: 978-973-46-7151-9

Omul a fost zămislit ca să simtă durerea şi singurătatea şi să nu primească nici un sprijin din ceruri

Cele mai dificile recenzii de carte sunt cele care vizează subiecte delicate, teme apropiate spiritului, dar de neînţeles cugetului. Iată-mă suspendată între motivaţia de a scrie tranşant şi de a scuti minţile cititorului de un duş rece, direcţionat asupra stereotipurilor cu care convieţuim zi de zi. Aşa se face că volumul Maurice, semnat de prolificul şi inconfundabilul Edward Morgan Forster, consacrat drept un maestru al romanului englezesc contemporan, vine să spele orice urmă a prejudecăţilor cu care ne educă îngustimea mentalităţii sociale comune. Scris cumva mult înaintea vremii în care a fost conceput, romanul este un interludiu necesar transformării opticii engleze, aşa cum menţiona însuşi autorul, în preambulul cărţii. Elaborat înainte de aşa numitul Raport Wolfenden, în care se preconiza pentru prima dată, la 1957, dezincriminarea homosexualităţii în spaţiul britanic, romanul are în centrul său trei bărbaţi: Maurice, Clive şi Alec. Nu ne referim aici însă la un triunghi amoros, deoarece apariţia lor nu este simultantă în roman.

Îl avem în postură pe Maurice Hall, un băiat englez până în măduva oaselor, cu o atitudine mediocră asupra vieţii, dar care se trezeşte cu o predispoziţie puternică pentru redefinirea propriei sexualităţii. Educat în cadrul unui mediu academic, care parcă ar scoate pe bandă rulantă tineri discipoli, acesta simte necesitatea propriei sale percepţii asupra firii sale umane. Aşa se face că ajuns la o adolesenţă precoce, acesta nu are multe idei vis-a-vis de cum funcţionează lumea în care urmează să intre:
„... Cum crezi tu că este lumea... lumea adulţilor?
- N-am de unde să ştiu. Nu sunt decât un băiat, zise Hall cât se poate de sincer. Sunt foarte perfizi, domnule?”

Observăm o dezinvoltură naturală, o sinceritate adusă până la limita naivităţii absolute, care parcă nu ar putea fi pângărită sau coruptă de lumea externă. Toate bune şi frumoase până în momentul când îl cunoaşte pe Clive Durham. Din acest punct naraţiunea ia o turnură radicală, transformând chinurile tânărului Maurice într-o agonizantă stare, împărţită între extaz şi disperare. Clive este, aşa cum s-ar părea la prima vedere, personajul central pentru aproape jumătate din naraţiune. Este specimenul uman, pe care l-am dispreţuit cu aversiune, fiind cu adevărat un cameleon. Duplicitar prin definiţie, acesta încearcă să menţină coarda întinsă între moralitate şi satisfacţie, fiind însă, în esenţă, un frustrat narcisist. Şi dacă cititorul va avea cumva intenţia să îi compătimească stările, eu voi fi prima care îl va cataloga drept cel mai mare egoist. Chiar dacă instenţia lui Forster a fost să construiască o paralelă între normalitate şi anormalitate, punând cele două personaje faţă în faţă, rezultatul m-a făcut să urăsc falsitatea lui Clive, care de facto este, din punctul meu de vedere, unicul erou demn de a fi blamat.

Construcţia celor două personaje este diametral opusă, fapt pentru care autorul nostru merită deosebitul respect. Acesta a încercat să plaseze două firi complet diverse, un introvert şi un extrovert, un mediocru practician şi un teoretician genial, într-un cadru ostil ab initio. Să nu uităm că ne aflăm în Anglia anului 1912, când homosexualitatea era o infracţiune, pentru care se presupunea pedeapsa capitală sau închisoarea, aşa că recunoaşterea unei naturi echivoci, plasa viaţa celor doi într-un pericol deosebit.

Ştiu că în acest moment risc să îmi aprind paie în cap, din partea pudicilor, dar vreau să afirm că romanul este minunat. Forster reuşeşte să aducă în prim plan destine umane, să jongleze cu detalii şi dialoguri extrem de sensibile, emoţionante. Nu se teme să intre pe un teren minat, reflectând viziunile taberelor opuse. Să luăm de exemplu această frază, rostită de un pedagog britanic: „Să iubeşti o femeie distinsă, să o protejezi şi să o serveşti – i-a explicat el băiatului -, iată care este cununa vieţii.” Este uşor sesizabilă ironia şi superficialitatea societăţii din acele vremuri, care prefera să jertfească fericirea în favoarea acelui bun-simţ sec, volatil.

Autorul îşi cataloghează eroii nu doar prin prisma propriului obiectiv, dar le dă şi libertatea raţiunii, punându-i în dialoguri de înaltă spiritualitate:
„– Credinţa este întotdeauna bună, răspunse Durham punând cartea la loc. Este bună şi în acelaşi timp indubitabilă. Fiecare o poartă undeva, în sinea lui, o credinţă pentru care e gata să moară. Doar că este puţin probabil ca aceasta să-ţi fi fost inculcată de părinţii şi dascălii tăi, nu-i aşa? Dacă o astfel de credinţă există, oare nu face ea parte din carnea şi din sufletul tău? Asta să-mi arăţi, nu să-mi strigi în gura mare etichete precum „Mântuirea” sau „Sfânta Treime”.”

Este important să observaţi evoluţia personajelor, căci Forster reuşeşte să le răstoarne firile, să întoarcă talerele şi să îi mediocrizeze pe cei deştepţi, trezind pe cei adormiţi. O să aveţi cu adevărat parte de un deliciu literar, în materie de descriere, figuri de stil. Naraţiunea este una aerată, uşoară ca materie, dificilă ca percepţie. Îmi vine greu să o recomand unui public anume, deoarece cu siguranţă se vor găsi cititori care o vor blama pentru natura sa, dar eu voi spune doar că este o carte de valoare, o demonstraţie elocventă a Marii Literaturi mondiale. Dovadă a acestor spuse este că şi ecranizarea romanului a avut şi ea parte de un succes enorm. Nominalizat la Oscar şi câştigătorul premiului Veneţia în 1987, filmul îi are în prim plan pe Hugh Grant, în rolul lui Clive Durham, şi pe James Wilby, în rolul lui Maurice Hall.

Deci, trasând o linie de final, de ce mi-a plăcut Maurice? Deoarece este o carte sensibilă, rostită şoptit, dar puternic, dedicată iertării de sine, fericirii şi nevoii de a iubi, indiferent de gen, poziţie socială şi confesiune. Este un roman despre natura umană şi despre înţelegerea corectă a regăsirii sinelui în faţa societăţii.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Aleph Paulo Coelho

    Copyright ©2011 Bookblog.ro