bookblog.ro

Mentaliștii – antrenament filologic

Scris de • 17 May 2018 • in categoria

Titlu: Mentaliștii. Alte nouă povestiri incredibile
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-23-2868-2

Anii au trecut, și în tot acest răstimp Motaș și Albertus s-au înțeles de minune. Împreună au citit cea mai mare parte a cărților de astronomie din biblioteca apartamentului din strada Argentina și au râs cu lacrimi după lectura poeziilor lui Anton Pann, împreună s-au delectat ascultând muzică de jazz, jucând șah sau dezlegând cuvinte încrucișate, și tot împreună au calificat echipa României, cu Răducanu în poartă și Dobrin la mijlocul terenului, în finala Campionatului Mondial de Fotbal.”

Cam așa arată prietenia dintre un intelectual și motanul său. Fără selfie-uri ostentative, fără miorlăituri în exces, fără puf și fără Whiskas, doar aventuri nocturne pe acoperiș și incursiuni culturale rafinate. În Mentaliștii, volum însumând nouă nuvele provocatoare, Florin Manolescu ne învață cum să ne iubim pisica și cum să o transformăm într-un partener spiritual de conversație. Cum s-ar spune azi…#goals. Mentaliștii însă nu e un ghid pentru stăpânii de feline, nu este un proiect finanțat de Animal Planet și are cu totul alte mize literare. Florin Manolescu, profesor la Facultatea de Litere, specialist în filologie română și germană, critic literar de renume și liderul cenaclului Junimea în perioada 1986-1989 (în cadrul căruia s-a remarcat Mircea Cărtărescu) propune în volumul Mentaliștii un exercițiu stilistic interesant: povestea de dragul poveștii, senzațională, dar înainte de toate, plină de voluptate și elocință.

 

Criticul în fața paginii albe

 

Când un critic se apucă de scris literatură, atunci e clar că rezultatul o să fie mai întotdeauna unul neserios. Textul nu o să aibă vervă, suspans sau spontaneitate. Totul seamănă cu o privire fugară în oglindă. Autorul e speriat de ce poate vedea și pentru a atenua această fobie, apelează la o soluție estetică facilă celor deprinși cu principiile literaturii. Când nu poți lua ceva în serios, din neputință sau din pudoare, e bine să îți construiești textul ca pe un act empatic inteligent: un pic de ironie, un pic de geografie urbană, referințe sofisticate, acțiune alertă, descrieri înțepătoare și multe vorbe de duh. Mentaliștii nu are forța narativă a unui bestseller, nu schimbă fața literaturii și nici nu este vreo inovație stilistică, dar emană acea naivitate specifică filologului – cărțile sunt viață, viața înseamnă cărți.

Florin Manolescu face din digresiuni un prilej de cunoaștere și de recunoaștere. Încearcă să creeze personaje memorabile, oferă destinelor acestora continuitate, dar pune mai presus de toate, capacitatea cuvintelor de a distra, de a dilua emoțiile prea puternice și de a-și tachina cititorii nerăbdători. Tramele polițiste intră în colaps, iluzioniștii sunt doar niște chipuri exotice, intrigile din vremea comunismului sunt tratate cu multă condescendență și nimic din cartea aceasta nu miroase a risc sau a dramă existențială. Totul e o jonglerie lingvistică, nu prea subtilă, dar savuroasă prin transparența ei.

 

9 povestiri - 9 feluri de a sparge gheața când discuți cu tine 

 

Astfel, Metaliștii reprezintă de fapt o sumă de acrobații. Autorul strecoară în nuvele sale figuri familiare, pe care le-am însoțit în călătoria lor cu câteva zeci de pagini în urmă. Personajele se repetă, contextele se schimbă, tonul relaxat și zeflemitor rămâne același. De pildă, în Revanșa, profesorul Otto Flamm devine un fel de erou discret al Berlinului, sfidându-i pe francezi chiar la ei acasă și impunându-le niște revendicări istorice șocante. Asta de la înălțimea unei conferințe la Academia Franceză. Mai târziu, secretara lui Otto Flamm este obiectul afecțiunii unui dandy cu simțul umorului, apoi, fără nevoia de a se justifica, autorul ni-i prezintă pe Albert Jochemko și pe Motaș, motanul său pus pe șotii pline de rafinament.

Volumul e străbătut de câțiva copii geniali, printre care și Maximilian Scurtu, un pasionat de cartografie care sfidează constrângerile sovietice. Autorul se întreabă plin de grijă la final dacă acest Maximilian genial încă mai trăiește… nu de alta, dar după atâția ani de denigrare și acuzații, se pare că îl așteaptă premiul Nobel. Este o carte a siluetelor șterse, care se mișcă, iau decizii, au dileme interioare, dar cel mai important lucru pe care îl fac e că vorbesc și atunci, suntem martorii unor lumi interioare hipnotizante.

Cu alte cuvinte, Florin Manolescu, fără a ne impresiona din cale afară, ne arată cum să ne construim sufletele, „mobilându-leˮ cu tot felul de întrebări fără utilitate practică: asta să fie înregistrarea lui Dinu Lipatti, este astronomia o știință, pot hărțile schimba lumea și este cumva regina Nefertiti în siguranță la muzeul Louvre? Mentaliștii este de fapt o colecție de întrebări trăsnite, un interviu luat în joacă propriei curiozități intelectuale. Nu citiți Mentaliștii dacă vreți senzații tari, aceste e de fapt un text-antrenament, își pregătește publicul pentru acel tip special de ping-pong pe care unii încă îl mai joacă în fața unui pahar cu vin: conversația.

 

Recomandări de lectură

 

Tocmai pentru că farmecul volumului stă în compoziția sa ritmică, cel mai bine e să citiți cartea în câteva sesiuni private de lectură. Două-trei zile și Mentaliștii va rămâne în amintire ca o frumoasă tranziție către un text mai serios. Veți recunoaște trasee și imagini din Bucureștiul de azi, o să vă reîntâlniți cu Leonid Dimov în cu totul alt context decât cel cu care v-ați obișnuit și o să vă întrebați la ce altceva e bună căsătoria în afară de a deveni în timp comedia tuturor defectelor suportabile în doi. Dacă vă tentează să aflați vreun răspuns, luați și citiți Mentaliștii, veți renunța la De ce? în favoarea lui Chiar așa?

  • Plusuri

    Un text simplu, percutant, motivat de naivitate și îndrăzneală.

  • Minusuri

    Tehnica este desuetă și naratorul se străduiește prea mult pentru a ne face pe plac.

  • Recomandari

    Pentru cei mari, pentru cei mici (cazul Maximilian Scurtu), pentru filologi, pentru care care nu îl confundă pe Florin cu Nicolae, pentru poezia din viețile noastre terne, pentru toți motanii care știu să aprecieze frumusețea Italiei. De fapt, pentru oricine are simțul umorului...

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro