bookblog.ro

Metamorfoze, femei şi bărbaţi

Scris de • 9 December 2010 • in categoria

Titlu: Cucul și pupăza
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 292
ISBN: 978-973-46-0635-1

Despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei s-a scris încă de la începuturile biblice ale omenirii, tot de atunci datând şi primul conflict de cuplu, alături de prima eschivă de la asumarea răspunderii pentru greşeala făcută: după ce Adam şi Eva mănâncă din pomul cunoaşterii şi devin conştienţi de goliciunea lor, Adam dă vina pe Eva, iar Eva dă vina pe şarpe. În unele cazuri, asta se mai întâmplă şi în zilele noastre. Oricum, despre relaţii se va scrie şi după ce omenirea se va muta într-o altă galaxie şi cred că e o temă pe marginea căreia se poate discuta la infinit, fără o finalitate clară.

Cucul şi pupăza este cel de-al doilea volum al britanicului Will Self, fiind publicat la un an după debutul cu proză scurtă ”The Quantity Theory of Insanity” (1991). Deşi în aparenţă Cucul şi pupăza vorbeşte despre individualităţi, personajele principale sunt raportate mereu la relaţii, care în cazul de faţă sunt groteşti şi uneori prezentate de autor detaşat, fără pic de emoţie. Comunicarea, sau mai degrabă lipsa ei este unul din elementele care duc la degradarea personajelor.

Volumul este împărţit în două: Cucul, o ”nuveletă” prezintă scurta poveste a lui Carol şi Dan – doi tineri căsătoriţi de mult prea devreme (19 şi 21 de ani) a căror relaţie (şi viaţă) s-a terminat înainte de a începe. Traiul lor este monoton, căsătoria lipsită de orice pasiune iar comunicarea se reduce la dialoguri tâmpe, sleite, ţinute doar pentru a evita tăcerea bizară care s-ar instala în lipsa lor. Incapacitatea lor de a comunica este caricaturizată – la fel ca multe ale personaje, relaţii sau decoruri. Dacă cei doi ar fi putut sta la masă şi să răspundă la cateva întrebări simple (gen: Ce nu merge? Ce anume vrei tu? Ce putem face în privinţa asta?) atunci cred ca primul pas spre salvarea relaţiei ar fi fost făcut. Însă, uneori e cel mai greu să răspunzi la întrebările simple, iar sinceritatea completă, deşi deziderabilă, pare de neatins pentru cei doi. În schimb, deşi ambii se gândesc la problemele prin care trec, nici unul nu ajunge să facă ceva în privinţa asta, iar relaţia lor îşi continuă cursul din motive neştiute de nimeni – nici măcar de ei doi.

Carol se schimbă treptat din momentul în care descoperă că îi creşte un penis. Din femeia supusă, ascultătoare, cu o sexualitate incertă şi dorinţe refulate, ajunge să fie dominantă, manipulatoare, pe măsură ce noul obiect dobândit îşi continuă dezvoltarea firească.

În cea de-a doua parte, ”farsa” Pupăza, avem procesul invers. Bull, un redactor sportiv, mare amator de rugby, se trezeşte într-o dimineaţă cu un vagin în spatele genunchiului. Sigur, mintea refuză iniţial să conştientizeze asta, astfel încât doctorul care îl consultă, Alan, îl manipulează pentru propriile satisfacţii, asta adăugându-se la moralitatea precară a doctorului şi sentimentelor de vinovăţie care îl macină datorită relaţiilor extra-conjugale.

Bull merge parcă înapoi pe traseul urmat de Carol: trăsăturile considerate ”masculine” se estompează încet, acesta devenind mult mai sensibil, indispus, nesigur, căutând constant alinare în braţele... doctorului său.

Antologică scena în care Bull, devenit şi el conştient de noua configuraţie a organelor sale genitale, stă în faţa a două magazine: unul pentru femei şi unul cu articole sportive pentru bărbaţi, nedecis dacă ar trebui să-şi cumpere absorbante sau echipament pentru meciurile de rugby.

Limbajul dur creionează o societate plină de moravuri, iar lipsa aceea de emoţie de care pomeneam la început dă o notă aproape inumană personajelor.

Self te dezbracă în centrul oraşului, te lasă aşa şi apoi începe să discute pe seama ta în văzul tuturor persoanelor adunate ca la balamuc. Cam ăsta e nivelul la care merge autorul, uneori prea departe pentru gusturile mele. E acid, atât de acid, încât trece de piele, ajunge la os şi începe să-l sfredelească tocmai când aveai impresia că durerea începe să treacă. Dar, la fel de amuzant devine cu tonul său ironic omniprezent.

Totuşi, nu sunt pudic deloc, însă frazele voit vulgare devin prea aglomerate. Aş fi putut să trăiesc bine-mersi fără să citesc o parte din descrieri. Şi nici textul nu cred că ar fi avut de suferit de pe urma excluderii lor. Will Self susţine tare şi răspicat că e textul lui şi că scrie ce vrea în el, deci să nu ne chinuim să căutăm simboluri sau înţelesuri ascunse – el vrea doar să scrie nişte poveşti mai neobişnuite despre... cuci şi pupeze.

Cartea necesită o anumită stare pentru a fi receptată potrivit, aşa că dacă vă deranjează vulgarităţile, poate ar fi mai bine să o evitaţi.

Nu ştiu cine scrie prezentările acelea succinte care apar sub rubrica despre autor, dar aş aprecia enorm dacă în cele trei rânduri n-ar mai da toate spoilerele posibile. Poate sunt eu de modă veche, însă de obicei cititorul nu vrea să afle ce se întâmplă cu personajul principal de la început şi până la sfârşit înainte de a începe lectura propriu-zisă a textului.

Apoi, pe uitându-mă pe copertă am observat o descriere a cărţii, făcută de cineva de la Sunday Times şi care sună în genul ”Imaginaţi-vă o ecranizare după Metamorfoza lui Kafka, în regia lui David Cronenberg şi cu un scenariu semnat de William Burroughs”. Eu unul aş fi cumplit de deprimat dacă mi s-ar spune că textul meu e o combinaţie între x, y şi z. Cel puţin adăugarea lui Cronenberg mi se pare puţin la nelalocul ei – în filmele care îmi vin acum in minte (Musca, Existenz) personajele sufereau mutaţii sau aveau nişte particularităţi medicale bizare. Ori, în ”Cucul şi Pupăza”, ”mutaţiile” nu au un aspect horror, ci se încadrează desăvârşit în anatomia celor două personaje – Carol şi Bull.

Scris de Ioan Todoran

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro