bookblog.ro

Micile detalii care fac diferența

Scris de • 11 April 2018 • in categoria ,

Titlu: Mici lucruri mărețe
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 656
ISBN: 978-606-400-185-6
Cumpara cartea

Dacă nu pot face lucruri mărețe, pot face lucruri mici într-un mod măreț” – Martin Luther King Jr. Acest citat a reprezentat punctul de plecare al extraordinarului roman al lui Jodi Picoult, pe care am avut inspirația să-l aleg pentru schimba nițel tonul lecturilor din ultima perioadă. Sincer să fiu, probabil că dacă romanul de față ar fi avut o copertă de genul unui alt volum de-al autoarei apărut la o altă editură, aș fi sărit peste el fără nicio ezitare. Și rău aș fi făcut, căci Jodi Picoult are o mână de scriitoare atât de versatilă și de pricepută, încât chiar și un roman de dragoste, cum bănuiesc că ar fi cel pomenit mai sus, cred că s-ar citi cu sufletul la gură.

Mi-am imaginat, când am pornit la drum, o dramă de familie, cum este pierderea unui bebeluș abia născut, și implicațiile pe care le are o astfel de dramă pentru viitorul părinților suferinzi. Părinți care și-au făcut planuri pentru copilul lor, planuri pentru ei, planuri pentru a schimba lumea din temelii pentru ca acest copil să reușească în viață. Cel puțin așa cred că ar gândi majoritatea părinților, fie ei chiar și rasiști și xenofobi și arieni pentru care doar rasa albă ar trebui să existe pe Pământ, nu doar părinții obișnuiți, care cred că toți oamenii ar trebui să fie egali. Credeți-mă că știu ce spun, fiind eu însumi părinte al unui băiețel de trei ani și jumătate și viitor părinte, a doua oară.

Povestea se poate rezuma, simplist, în felul următor: Ruth Jefferson este o asistentă medicală neagră în vârstă de patruzeci și patru de ani, pentru care meseria înseamnă totul. A rămas văduvă, după ce soțul ei, soldat în armata americană, a fost ucis într-o misiune, și are un băiat de șaptesprezece ani, elev eminent, pentru a cărui reușită în viață se spetește la spitalul căruia i-a dedicat douăzeci de ani. Este respectată, știe să-și facă meseria, are mulți prieteni, locuiește într-un cartier de albi și crede că toată lumea o apreciază. Până într-o zi când, în timp ce face un examen de rutină al unui nou-născut alb, părinții acestuia fac o cerere oficială ca nicio persoană de culoare dintre angajații spitalului să nu se mai atingă de copilul lor. Jignirea pe care o simte Ruth este uriașă, înecând-o practic de furie. Dar asta nu înseamnă că nu-și va face meseria. Însă asistenta-șefă le dă ascultare părinților copilului, punând mai presus dorințele pacienților, absurde cum sunt ele, decât interesul copilului și respectul față de propriul angajat, față de egalitatea dintre oameni și față de rasă.

Dar, cum întreaga noastră viață este o înșiruire de cauze și evenimente, în urma unei operații de rutină, bebelușul intră în stop cardio-respirator și, în ciuda intervenției și strădaniei tuturor membrilor personalului medical aflat de serviciu, inclusiv Ruth, acesta se stinge din viață. Și cum, în durerea lor, părinții trebuie să găsească un vinovat, un responsabil pentru drama suferită, cel mai la îndemână este Ruth. Care s-a atins de copilul lor, în ciuda dorinței lor ferme de-a nu o lăsa. Care s-a atins de el, dar l-a bruscat prea tare, după opinia lor. Rezultatul? Ruth este pusă pe liber de spital, iar cei doi părinți, Brit și Turk Bauer, o dau în judecată pentru omor. Și cum poliția se află mereu în slujba cetățeanului (dacă e alb, e și mai bine), Ruth e arestată în crucea nopții și aruncată în arest ca ultimul delincvent care-a spart cutia milei dintr-o biserică. Proces, procurori, avocați și așa mai departe.

Îmi aduc aminte cum îmi rodeam unghiile prin fața spitalului când a născut soția mea. Și îmi aduc aminte expresia ei când și-a ținut copilașul în brațe și cum mă gândeam cu groază la ce aș face dacă s-ar întâmpla vreo nenorocire. De cine m-aș lua, pe cine aș da vina, pe cine m-aș răzbuna? Aș sta să analizez implicații, decizii luate, poate, în pripă, greșeli, proceduri și așa mai departe? Sau aș face ceva necugetat?

Fac o astfel de paranteză, deși nu prea își are locul într-o recenzie, pentru a sublinia faptul că nu doar concepțiile greșite despre superioritatea rasei albe ale celor doi părinți rămași fără copil sunt de vină pentru ura și determinarea lor de-a găsi un vinovat. Nu doar convingerile lor rasiste se află la originea procesului pe care i-l intentează lui Ruth. Ci, în primul rând, suferința, durerea lor de părinți, ale căror planuri de viitor s-au năruit într-o clipită, când, în loc să plece fericiți din spital, ținându-și bebelușul într-un landou, ei s-au văzut nevoiți să înceapă să umble după un sicriu. Cred că nu există durere mai mare decât să-ți pierzi copilul. E imposibil să privești, neputincios, cum copilașul se stinge sub ochii tăi, și să nu simți că îți pierzi mințile de durere. De aceea spun, deși poate greșesc, că-i înțeleg oarecum pe cei doi.

Povestea este narată la persoana întâi și le are drept personaje principale pe Ruth Jefferson, pe Turk Bauer și pe Kennedy McQuarrie, o avocată bățoasă, care-și permite, datorită banilor câștigați de soțul ei, medic oftalmolog, să lucreze ca avocat din oficiu (ceea ce-o face să se simtă bine la gândul că face bine unor sărmani). Acest lucru înseamnă că lucrează pe un salariu mizer și are pe cap zeci de procese ale unor persoane care nu-și permit să-și aleagă ele însele un avocat. Din păcate, în SUA cel puțin, majoritatea acestor persoane sunt de culoare. Neagră, tuciurie, arămie, maronie, înțelegeți voi unde bat.

Și aceasta este de fapt tema centrală a poveștii lui Jodi Picoult: modul în care negrii (și alte culori decât cea albă, în general) sunt dezavantajați de împrejurări, de soartă, de concepții, iar albii sunt avantajați tocmai de faptul că negrii au plecat cu un mare handicap din start. Cine știe puțină istorie știe ce s-a întâmplat în America secolelor trecute. Și a aflat, poate, povești, sau a văzut filme, cu copii negri dați afară din autobuze pline cu copii albi. A aflat, poate, ce înseamnă sclavagism, segregare rasială, război de secesiune, confederație, arianism sau epurare rasială. Hitler nu e mort de mult. Nici Stalin, nici Mao, dar astea sunt alt gen de povești. Nici Martin Luther King Jr., probabil cel mai aprig apărător al persoanelor de culoare din America, care n-a dispărut și nu va dispărea niciodată din inimile americanilor. Nici Nelson Mandela...

Povestea are de toate: ură, durere, suferință, mici povești din maternitate, rasism, xenofobie, preconcepții, concepții greșite, referințe istorice, pierderi, câștiguri, practic nimeni nu rămâne neschimbat la sfârșitul poveștii. Toți suferă, se transformă, devin altceva, altcumva, altcineva.

  • Plusuri

    O impecabilă lecție despre cum trebuie să ne privim semenii, despre cum nu trebuie să acționăm pripit, în gura mare, ci trebuie să așteptăm, să analizăm, să gândim la rece, studiind implicații, luând decizii nu pe moment, ci în urma analizării motivelor care au dus la luarea acelor decizii. Un singur eveniment se poate roti la o sută optzeci de grade atunci când e privit de două persoane diferite, de rase diferite, de vârste diferite, de sex diferit. O mică temă: căutați filmul American History X (la care autoarea face o mică referire, la faza cu dinții sparți în borduri), s-ar putea să începeți să priviți cu alți ochi lumea.

  • Minusuri

    Un pic cam multă melodramă pentru gustul meu, de bărbat, cu toate că trebuie să recunosc că mi-a atins și o coardă sensibilă, oricât aș fi eu de bărbat (bărbat, dar și părinte, ceea ce schimă multe date ale problemei).

  • Recomandari

    Nu luați prea multe doze din scrierile lui Jodi Picoult. S-ar putea să vă îndrăgostiți iremediabil. Citiți-i cărțile cu grijă, pornind la drum fără preconcepții, sau pregătiți-vă să vi le schimbați, oricât de adânc ar fi ele înrădăcinate. Un roman mare, și la propriu, și la figurat. Mai ales la figurat.

Categorie: , | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Sanctus SImon Toyne

Copyright ©2011 Bookblog.ro