bookblog.ro

Povești din Savannah

Scris de • 13 September 2011 • in categoria

Titlu: Miezul nopții în grădina binelui și a răului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 440
ISBN: 978-973-50-1766-8

Miezul nopții în grădina binelui și a răului evocă Sudul american prin atmosfera excentrică, în care personajele defilează ca la un bal mascat, expunîndu-se, dar și ascunzînd cochet cîte ceva.

Pînă la evenimentul care constituie intriga polițistă, cartea este o defilare de personaje, unul mai seducător ca altul, actori într-un basm țicnit, care mi-a adus aminte de filmele lui Tim Burton*. Naratorul, un jurnalist din New York, alege să rămînă în Savannah, Georgia o vreme pentru a descrie locul și oamenii. Astfel că aproape fiecare locuitor dorește să-l informeze în legătură cu istoria orașului, poveștile vecinilor și, bineințeles, să-i ofere doza necesară de bîrfă.

Cîteva chipuri din această defilare: Joe, care trăiește în afara legii și din petrecere în petrecere, mereu cu poliția pe urme, un tip carismatic și cu un optimism fără limite. Apoi Luther, cercetătorul nebun, despre care toți locuitorii cred că ar putea să otrăvească rețeaua de apă și să-i omoare. Jim Williams e colecționar de artă și antichități, îmbogățit din afaceri imobiliare, dar în continuare privit de sus de către aristocrația din Savannah. Doamna celor șase mii de cîntece poate cînta orice cîntec, la cerere, ba chiar întîmpina pe fiecare oaspete cu melodia potrivită. Iar cireașa de pe tortul excentricilor este Lady Chablis, un travestit insinuant și obraznic, cu cel mai vulgar, mai afectuos și mai inventiv limbaj din carte.

În prima parte a cărții, povestitorul este atras în jocul acestor personaje, care se oferă scrierii exuberante și lipsite de griji. De asemenea, el creionează istoria locului: cum au fost renovate frumoasele clădiri centrale ajunse în paragină, ce afaceri sunt în spatele fațadelor și care este realitatea segregării rasiale.

Distracția este întreruptă de vestea că Jim Williams și-a omorît presupusul amant, pe Danny Hansford, un tînăr atrăgător, cunoscut pentru ieșirile sale violente. Din acest punct, povestirea are un ritm mai alert și o atmosferă mai tensionată, îndepărtîndu-se de frivolitatea primei părți. Toată Savannah urmărește cazul cu interes, iar cele patru prezentări la proces, precum și toate pregătirile dintre ele (inclusiv mersul la vrăjitoarea Minerva) constituie un roman polițist palpitant. Cum se va termina? La fel ca în tot rstul cărții (și al vieții): ironic.

Pentru mine, a fost o mare surpriză să citesc că această carte este, de fapt, non-ficțiune. Ca roman, este bine articulat, nu are nimic din stilul jurnalistic sec sau senzaționalist la care te-ai putea aștepta de la „o poveste adevărată”, dimpotrivă, e viu, liric și colorat. Miezul nopții în grădina binelui și a răului este literatură de calitate despre oameni, pasiunile și căderile lor.

* Există o ecranizare în regia lui Clint Eastwood, cu Kevin Spacey, John Cusack, Jude Law și însăși Lady Chablis.

Cumpără cartea Miezul nopții în grădina binelui și a răului

  • Plusuri

    Deși scrie non-ficțiune literară, John Berendt creează o atmosferă unică, aproape suprarealistă.
    Povestirea are un ritm bun, în fiecare capitol se regăsește un personaj excentric sau o întîmplare ieșită din comun, descrise cu căldură și considerație.

  • Minusuri

    Cele două părți ale cărții sunt destul de diferite ca ritm și ton, prima nu o pregătește pe a doua.

  • Recomandari

    Miezul nopții în grădina binelui și a răului este un roman bazat pe fapte reale care ar putea încînta orice cititor aflat în căutarea unei cărți captivante.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Diana spune:

    Este unul din cazurile in care filmul este mult mai bun decit cartea. Nu stiu daca este vina autorului, insa atmosfera mistica, particularitatile si ciudateniile personajelor si chiar frumusetea celebrelor case din Savannah (atractie pentru turisti) sint cam neconvingator redate si greu de vizualizat. Cit despre partea cu procesul lui Williams, este de-a dreptul monotona. Filmul, in schimb, are actori carismatici si convingatori si este placut de vizionat.

    raspunde

  2. cristian sirb spune:

    Diana, de ce nu citesti mai multe filme?… :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro