bookblog.ro

Mulţumesc pentru amintiri

Scris de • 29 August 2009 • in categoria

Titlu: Mulţumesc pentru amintiri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 420
ISBN: 978-973-724-194-8

Trebuie să recunosc că am fost rea. Am început să citesc Mulţumesc pentru amintiri în tren, în drum spre team-building-ul plin de aventură de săptămâna trecută, iar comentariile mele şi ale ¼ din echipa prezentă în tren au fost foarte răutăcioase. Asta din cauză că subiectul mi se părea prea melodramatic. Cred că este evident, din categoria în care am încadrat cartea, cât de mult m-am înşelat.

Mi-e clar însă că Cecelia Ahern "umblă" după subiecte profunde. Fie că este vorba de soţul mort care îi trimite scrisori de încurajare fostei sale soţii, fie femeia obsedată de muncă ce ajunge să aibă un prieten imaginar (despre care se ştie că se arată doar copiilor) sau o tânără obsedată de căutarea oamenilor şi lucrurilor dispărute. Recitind recenzia Măriucăi, îmi dau seama că ea a găsit o exprimare şi mai bună: "Temele pe care le alege această autoare precoce (prima nuvelă publicată la 21 de ani) sunt sensibile. Acesta e lucrul care îţi sare în ochi din prima."

Subiectul sensbil de azi este legătura profundă care se formează între doi oameni atunci când unul primeşte sângele donat de celălalt. Desigur, eu nu am auzit să se întâmple aşa ceva, însă este ficţiune, aşa că Joyce, care tocmai a pierdut sarcina (după care se desparte şi de soţul ei), primeşte odată cu transfuzia de sânge al lui Justin şi amintiri, cunoştinţe, dorinţe şi stări ale acestuia. Şi dntr-odată nici unul dintre ei nu mai este singur.

Până aici, cartea este una drăguţă, lejeră- sensibilă, aşa cum spuneam mai sus. Sunt însă două lucruri care au făcut diferenţa de două stele, de la trei la cinci. Primul ar fi porţiunile de "filosofare". Nu vă gândiţi că Cecelia Ahern a descoperit sensul vieţii sau că are o părere nouă despre Dumnezeu. Nu, aşa cum se întâmplă de obicei, nu spune lucruri complicate. Însă le spune. Şi, la fel cum se întâmplă cu lucrurile dureroase pe care nu vrei să le pomeneşti cu voce tare pentru că atâta timp cât rămân nepomenite poţi încă să te prefaci că nu există, lucrurile care par simple îşi dovedesc importanţa atunci când le rosteşti.

Al doilea mare plus este faptul că am râs în hohote, şi nu ţin minte ultima carte la care s-a întâmplat asta. Este adevărat că n-au fost decât câteva pagini (ceea ce da, arată că este puţin forţată categoria "comedie") însă la finalul celor câteva pagini nu-mi venea să cred că într-o carte ce înclină mai degrabă spre trist decât spre amuzant poate fi inserat un moment atât de savuros. Aşa că felicitări autoarei pentru "asezonarea" de succes.

Mulţumesc pentru amintiri nu o să primească un loc pe noptiera mea, aşa cum s-a întâmplat cu Prietenul nevăzut. Însă mă gândesc să o recomand cuiva care citeşte doar thrillere- aşa pentru diversificare; cine ştie, poate începe să citească şi altceva după asta :D .

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Rita spune:

      Eu am descoperit-o de curand pe Cecilia Ahern. Am inceput cu Suflete pereche, ocolind dinadins PS. Te iubesc, dupa care am luat Prietenul nevazut si in final, in lipsa de altceva am luat si PS, pe care inca n-am citit-o.
      Si e chiar asa cum spui :) par sa fie niste subiecte sensibile si usurele, inflorite pe ici pe colo.
      Dar cartile au o atmosfera calda, si auzi vocile personajelor – nu pe a autoarei intonand. Si chiar daca finalul fericit apare pana la urma – ceea ce pentru unii poate fi dezamagitor :) – si chiar daca, totusi, el se lasa asteptat, nu mi s-a parut nimic prefabricat sau fals. In unele locuri a fost amuzant si in altele dureros de realist.
      N-am vazut inca in librarie Multumesc pentru amintiri, dar cred ca o sa o caut, totusi :)

      raspunde

      • Georgiana spune:

        De fapt si de drept, nu toate cartile Ceciliei Ahern au final fericit. Spre exemplu “Cadoul”,care a fost prima carte pe care am citit-o din seria “PS:Te iubesc”

        raspunde

    2. Lia spune:

      Raluca, bravo pentru articol! Inteleg ca Prietenul Nevazut ti-a placut mai mult decat Multumesc pentru amintiri. Sa zicem ca aceea este o carte pentru adolescenti sau tineri, iar cea din urma pentru oameni mari…
      La nivel international Multumesc pentru amintiri a fost mai bine cotata, finalista la un premiu, Romantic Novel of the Year.

      raspunde

    3. Raluca Alexe spune:

      Hmm, n-as spune ca “Prietenul nevazut” e pentru adolescenti, cred ca ambele carti se adreseaza aceleiasi categorii de varsta.

      “Prietenul nevazut” insa m-a impresionat mai mult, de asta sta pe noptiera :)

      raspunde

    4. Pingback: Raluk.ro – Filme, restaurante, cafenele, ceainarii, baruri din Bucuresti » Suflete pereche – dar amanate de soarta

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro