bookblog.ro

Nebunii sunt mai buni

Scris de • 9 May 2018 • in categoria

Titlu: E un rege nebun în Danemarca
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 173
ISBN: 978-606-779-236-0

„A fi nebun nu este neapărat un rău, ba uneori nebunii se dovedesc mai buni.”

E un rege nebun în Danemarca este o dovadă literară a ideii că „esențele tari se țin în sticluțe mici”. Dario Fo, scriitorul italian laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997, a reușit să condenseze în 173 de pagini o poveste tulburătoare despre putere și nebunie, despre dragoste și trădare, despre bunătate și aroganță, dar mai ales despre singurătatea la care ne condamnă judecățile și adevărul celorlalți.

Pornind de la o idee a fiului său, Jacopo Fo, referitoare la o cercetare a regilor Danemarcei din secolul al XVIII-lea, Dario Fo crează sau re-crează o lume care repetă în mod subtil drama unui alt prinț al Danemarcei, Hamlet. Istoria oferă informații despre regele nebun al Danemarcei, Christian VII, despre fiul său, Frederick V și intrigile aristocrației pentru tronurile lor, dar nu vom ști niciodată în ce măsură romanul lui Fo reflectă o realitate istorică sau este un joc al imaginației bogate a scriitorului. Indiferent de proporția realitate-ficțiune, cartea este un prilej de reflecție și de re-vizitare a ideilor de putere, normalitate și modernitate.

E-un rege nebun în Danemarca se construiește din diferite fragmente de jurnale sau scrisori ale personajelor principale, „descoperite” de autor, care își lasă protagoniștii regali să-și spună povestea fără a interveni prea mult, cel puțin aparent.

Regele Christian VII al Danemarcei a suferit de probleme de sănătate încă din copilărie, dar cu toate acestea a ajuns rege la doar 16 ani, pentru a domni cu adevărat doar șase ani, fiind urmat de o perioadă de regență a mamei și fratelui său vitregi (amândoi mari uneltitori în toată perioada domniei), pentru ca apoi să abdice în favoarea fiului său natural, Frederick al VI-lea, cel care, și el, are un rol principal în acest roman. Curtea regală a Danemarcei este lumea în miniatură, cu intrigi, iubiri imposibile, adultere, căsătorii aranjate, invidii și lupte pentru putere.

Una dintre ideile principale pe care Dario Fo le introduce subtil, dar puternic în țesătura narativă este sintetizată în discursul regelui Frederick: Sunt ferm încredințat că cel mai înalt și mai însemnat dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu este dialectica, adică posibilitatea de a rezolva problemele prin confruntarea ideilor proprii cu ale celor aflați în dezacord cu noi. Dar cum putem avea certitudinea că această discuție cu fiecare în parte este soluția capabilă să învingă ?”. Cuvinte care au o rezonanță aparte în lumea noastră modernă atât de diferită de cea daneză a secolului al XVIII-lea. Sau nu ?

  • Plusuri

    Stilul narativ dramatic și alert care se construiește din fragmente aparent disparate ale mărturisirilor personajelor.
    Informații istorice reale combinate cu ficțiune atent construită care crează un efect de coerență și autenticitate.

  • Recomandari

    O carte tulburătoare despre lumea noastră și despre istoria care se repetă neobosit.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Doar dumnezeu si noi

Copyright ©2011 Bookblog.ro