0
Autor: Andres Sorel
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Coman Lupu
315 pagini
ISBN: 973-724-019-7

Există, în literatură, diferite abordări ale politicii, de la cea amar-ironică pînă la patetismul slugarnic. Un lucru pe care acestea îl au în comun este pasiunea: personajele urăsc, se revoltă sau susţin o cauză, mor pentru idei măreţe, sunt dezamăgite sau înşelate - toate la intensitate maximă. Cartea de faţă este o probă excelentă pentru pasionalitatea faţă de politică: e înflăcărată, aprinsă, are adunată în ea atîta înverşunare, încît devine incomodă. Practic, ce se petrece între paginile acestui roman sfidează raţiunea sau simţul estetic, exact cum multe pagini din istorie le-au sfidat.

Povestea se petrece într-un sat spaniol, El Barco de Avila, în momente diferite, la cincizeci de ani distanţă: 18 iulie 1936 şi 18 iulie 1986. Prima este noaptea în care Enrique, un naţionalist naiv îşi părăseşte iubita pentru a se alătura Falangei, iar a doua este noapte revenirii sale şi a finalului dramatic.

Romanul surprinde sîngerosul război civil şi începuturile dictaturii lui Franco: o dată, din perspectiva lui Enrique, ale cărui idei nesăbuite din tinereţe se transformă treptat în victime, fără ca el să poate controla asta; apoi, din perspectiva iubitei sale, Silvia, care decide să se închidă în casă după plecarea lui - de acolo observă o altă realitate faţă de cea predicată de Enrique în primele sale scrisori.

Realitatea pe care o observă ambii este una sîngeroasă, violentă, fanatizată. De altfel, descrierea climatului social, a atrocităţilor comise în numele Spaniei este cea mai reuşită parte a romanului. Atunci cînd Andres Sorel uită să fie patetic şi pretenţios, scrie decent, ajungînd chiar să impresioneze cititorul şi să îl facă curios cu privire la perioada istorică indicată.

Fragmente la fel de captivante sunt cele în care Silvia îşi aminteşte de anii petrecuţi în Segovia, de asemenea, descrierea oraşului şi a legăturii strînse dintre ea şi bunicul ei.

Aceste două excepţii de la regula generală a romanului Noaptea în care am fost trădată (şi anume să supraliciteze) m-au făcut să cred că Andres Sorel ar fi putut fi un scriitor bun dacă nu ar fi avut anumite idei despre literatură, pe care, cel puţin în romanul de faţă, a ţinut neapărat să le pună în practică. Stilul bombastic, pretenţios cu care sunt prezentate dialogurile dintre Enrique şi Silvia contrastează hilar cu tabloul sumbru în care se petrec, iar scenele de dragoste par a fi fantezii ale unui puşti aflat la pubertate, pudic şi înflăcărat în acelaşi timp.

Pentru cei interesaţi de o viziune aproape lirică asupra începuturilor dictaturii lui Franco şi pentru cei cărora le plac poveştile de dragoste foarte romantice, Noaptea în care am fost trădată este o alegere bună. Pe de altă parte, am remarcat un lucru care m-a pus pe gînduri: romanul acesta este o ilustrare a prejudecăţilor pe care le avem despre spanioli (pasionali, impulsivi, violenţi, patriarhali, machişti). Chiar dacă nu a avut intenţia, le-a inventariat mai ceva ca un studiu cultural.

Scris de Mihaela Butnaru