bookblog.ro

Nu foarte demult, nu foarte departe

Scris de • 23 April 2012 • in categoria

Titlu: Cronică în piatră. Vremea nebuniei
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-689-481-7

„Plictisit de toate acestea, mi-am mutat gândul la ceea ce-mi plăcea în mod deosebit să-mi imaginez: cum aveam să intrăm noi doi, eu şi Ilir, în Troia. Închişi în burta calului de lemn, vom ieşi să-i anunţăm pe troieni că grecii sunt acolo, în jurul oraşului, vom căuta apoi în oraşul necunoscut secţia de poliţie, pe străzi pustii, printre clădiri în beznă, cu excepţia celei în care se afla frumoasa Elena”.

Ismail Kadare, cel mai cunoscut scriitor albanez în viaţă, este primul câştigător al premiului Man Booker International, inaugurat în 2005 (spre deosebire de mai cunoscutul Man Booker, acordat anual unui roman scris în limba engleză, Man Booker International premiază întreaga activitate literară a unui scriitor ale cărui opere au fost traduse în engleză). Născut în 1936, în orăşelul Gjirokastra, aflat acum pe lista patrimoniului cultural UNESCO, Kadare a debutat ca poet, dar a devenit celebru drept romancier. Volumul de faţă cuprinde romanul Cronică în piatră (1971) şi micro-romanul Vremea nebuniei (2005), o continuare târzie a celui dintâi.

Orăşelul Gjirokastra este înfăţişat drept o localitate care sfidează legile gravitaţiei şi pe ale logicii deopotrivă. Aşezarea a fost construită pe o pantă atât de abruptă, încât beţivii nimeresc adesea pe acoperişuri, în loc să alunece în vreun şanţ; cât despre obiceiurile oamenilor, ajunge să spun, pentru moment, că toată populaţia matură a oraşului este scandalizată să afle că un băiat cuminte şi-a pus recent ochelari de vedere, adică face uz de un instrument care deformează realitatea şi, deci, duce la pierzanie.

Pasajele la persoana I, narate de un băiat în pragul adolescenţei, alternează cu scurte extrase din cronica Gjirokastrei, al căror autor, cronicar de profesie, pare a-şi petrece fiecare clipă a vieţii elaborând acest document, în cămăruţa lui permanent luminată. Pe deasupra, în chestiuni istorice sunt consultate adesea „bătrânele vieţii”, femei trecute de o sută de ani, aparent lipsite de suferinţe fizice, însă neapărat afectate de orbire.

Nimic ieşit din comun, în privinţa revelaţiilor erotice ale tânărului narator; totuşi, acestea echilibrează pasajele în care băiatul se confruntă cu ocupaţia Albaniei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial: italienii, grecii şi, mai târziu, nemţii pun stăpânire pe orăşel, într-o frenezie absurdă a impunerii propriilor limbi şi reguli. În timp ce diverşii comandanţi străini întocmesc alte şi alte legi pentru locuitorii oraşului, aceştia din urmă se pierd în discuţii patriotice lipsite de concluzii: „Ascultându-i cu atenţie, mă căzneam să pricep cum o fi în realitate Albania asta. O fi formată oare din tot ceea ce aveam în faţa ochilor: curţi, case, nori, cuvinte, glasul lui Gegeo, ochi, sentimente, sau numai din unele dintre ele?”.

În paralel cu aceste frământări, naratorul adolescent se întâlneşte pe neaşteptate cu marea literatură. Împrumutând Macbeth de la un vecin, se confruntă pentru întâia oară cu emoţiile provocate de cuvântul scris: „Nu puteam să dorm. Cartea era lângă mine, pe măsuţă. În beznă. Subţire. Subţire de tot. Grozavă. Între coperţile ei de carton parcă vedeam şi auzeam zgomote, porţi trântite, strigăte, cai, oameni.” În lipsa unor lecturi şcolare atractive şi a partenerilor de dialog pe teme culturale, revelaţiile băiatului se petrec într-o solitudine greu imaginabilă astăzi.

Pe lângă intimitatea punerii pe hârtie a experienţelor intelectuale şi emoţionale din tinereţea petrecută într-o cultură slab cunoscută la nivel mondial, Kadare mi-a plăcut pentru darul de a ilustra în mod comic prejudecăţile concetăţenilor mai în vârstă: „Un om din fier! Era oare necesară o asemenea creatură? Nu aveau să se producă tulburări? În vreme ce întreaga suflare ar dormi, aşa cum cere Domnul, statuia va sta în picioare, nu? ... Ea va sta acolo, fără grai. Şi, se ştie, tăcerea e suspectă.”

  • Plusuri

    Umorul, sensibilitatea şi simplitatea scriiturii; anecdotele familiale.

  • Recomandari

    celor care se bucură de bildungsromane şi mai ales de romanele în stil realist, de mici întinderi şi fără pretenţii de spectaculos.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro