bookblog.ro

Nud cu insula

Scris de • 13 December 2007 • in categoria

Titlu: Nud cu insulă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 9789731430485

Dincolo de imaginea idilică pe care o serveşte la început despre o lume exclusiv feminină, romanul lui ílvaro Pombo poate fi citit ca o frumoasă demonstraţie a unui lucru pe care tot el îl afirmă: "Bărbaţii sunt mai simpli decît femeile, fiinţe mult mai complexe şi interesante. În plus, acestea au mai mult relief decît bărbaţii, atît în opera, cît şi în viaţa mea, unde există femei foarte curajoase, îndrăzneţe, amuzante şi fascinante." Enunţul, citat şi ca motto pentru prefaţa cărţii, simplifică prea mult chestiunea nerezolvată a comparaţiei dintre bărbaţi şi femei, în plus, cred că poate fi contrazis în diverse moduri, mai mult sau mai puţin elegante. Ceea ce contează însă este felul în care demonstraţia, cum spuneam, frumoasă, îşi înghite autorul şi îl contrazice.

Lumea pe care o imaginează ílvaro Pombo este una dominant feminină, o insulă izolată orgolios, în care nebunia şi frivolitatea sunt forme artistice, nuanţate de acreala de domnişoare bătrîne, gustul lor pentru lichior de anason şi delăsări perfect ordonate. Dintr-o asemenea atmosferă vine relatarea naratoarei, la început afectuoasă faţă de familia ei excentrică (a fi altfel decît ceilalţi e semn de nobleţe), mai apoi căutînd să se elibereze de un întreg repertoriu de minciuni şi trădări (nobleţea nu te scuteşte de deziluzii).

Crescînd într-o casă de femei - tipologii fine, pe care ílvaro Pombo le salvează de la a fi banale şi previzibile pentru că analiza sa, împreună cu analiza cititorului, sunt acoperite de povestirea lentă, atentă la detalii şi sensuri -, naratoarea s-a asociat, în mintea mea, altor figuri, literare sau nu, care vin dintr-o asemenea atmosferă. Întreaga lor apariţie este specială: dezinvoltă şi liberă, sau pasivă şi ambiguă, în fine, de un farmec care poate fi explicat, dar care nu le reduce stranietatea. De aceea femeile de pe insula La Marana, cu toată îngîmfarea lor şi cu toată lenea lor, tradusă în neimplicare, îţi plac fără drept de împotrivire, te cuceresc consecvent. Cele două figuri principale - Clara, mama naratoarei, şi Lucí­a, sora ei - sunt, o spune mătuşa Lucí­a într-unul din monologurile ei delirante, geniale, adică impertinente, invincibile, o nesuferită şi o nebună cu inima dură.

Deşi în centrul poveştii - spun poveste, fiindcă de acţiune nu se poate vorbi, ce se întîmplă e fie terminat, din amintirile mamei şi mătuşii, fie proiectat într-un viitor de care nici uneia din familia nu îi pasă - este insula, domeniul ostil celor din afară, guvernat de mîna fermă a lui Fraulein Hannah, romanul se referă vag la războiul civil din Spania, la începuturile nazismului, la un mood al anilor treizeci. Foarte posibil ca insula izolată să fie o metaforă care să redea mai clar fastul şi rafinamentul obositor al unei lumi aflate în pragul prăbuşirii.

De asemenea, toată insistenţa acestor femei de a fi altfel, de a fi deasupra celorlalţi ar putea să dea de gîndit: diferenţele excesive nu înseamnă altceva decît o altă uniformizare. Asta ar putea explica de ce o banală întîmplare creată de unul din "bărbaţii interşanjabili" (soţul de convenienţă al Clarei pleacă sau este alungat după naşterea naratoarei, iar apoi revine, este primit cu ostilitate şi pînă la urmă acceptat) ia proporţiile unei drame. Reapariţia tatălui care nu e tată pe de-a întregul dezechilibrează tabloul de familie perfectă, în loc să îl întregească. Rolul afectiv al tatălui este jucat mai curînd de veşnicul pretendent al mătuşii, Tom Bilffinger, pe nedrept părăsit într-un colţ de nefericita mătuşă, ca şi cum i-ar fi devenit inutil şi stînjenitor.

Pe lîngă un tablou de familie, sau, mai bine spus, o suprapunere de tablouri de familie, mult mai detaliate decît le-am schiţat, Nud cu insulă urmăreşte şi maturizarea tinerei naratoare. Poate că tema e veche de cînd s-a inventat romanul, însă ílvaro Pombo o valorifică aici cu suficientă discreţie, încît să nu fie o variaţiune de trecut cu vederea. Chiar dacă femeile acestei cărţi, amuzante şi inteligente, adorabile şi răutăcioase, nu sunt mai complexe decît personajele masculine, deşi le pun în umbră, asta nu înseamnă că demonstraţia lui Combo nu a dus la nici un rezultat: o scriere muzicală, elegantă şi neapărat cu o notă utopică, puţin incoerentă, ca monologurile unei mătuşi, iar dacă ar fi să o reduc la un singur cuvînt: fermecătoare.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Woodisor spune:

      Excelenta recenzie si asta numai privind din perspectiva faptului ca m-a facut sa vreau sa o citesc! Pe de alta parte, tot ceea ce inseamna “lume izolata” inseamna un mister pentru mine… asa ca inca un plus pentru aceasta carte.
      Multumesc Mihaela :D

      raspunde

    2. Mihaela spune:

      Eu mulţumesc pentru feedback! Mi-a plăcut şi mie ideea izolării pe insulă, aşa cum apare în roman: locul în care stau doamnele astea le impune o atitudine, iar atitudinea nu le lasă altă rezolvare decît să stea pe o insulă. De fapt, izolarea e mai tristă decît arată cartea, şi asta se simte în ciuda tonului relaxat. Da’ sunt mai multe de descoperit :D

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Mostenirea Katherine Webb

    Copyright ©2011 Bookblog.ro