bookblog.ro

Nuvele regăsite

Scris de • 23 April 2008 • in categoria

1Autor: William Faulkner
Rating: William Faulkner - Nuvele regăsite rating - recenzii carti
Editura: Rao

William Faulkner - Nuvele regăsite - recenzie cartiNu ştiu cîte recenzii începute frontal am scris pînă acum, dar asta va fi una dintre ele. Fără să iluzionez: William Faulkner face parte dintr-o generaţie de scriitori care nu se consumă azi, ori poate, se consumă din snobism sau convingere. Este un tradiţionalist senin, uneori revoltător de încăpăţînat şi intolerant. Mulţumită volumului Nuvele regăsite, am văzut clar cum încăpăţînarea este şi perseverenţă în a scrie şi a rescrie variante pentru aceleaşi texte, pînă sunt aduse la forma mulţumitoare. Din nuvelele acestea, scrise pentru bani, au rezultat romane precum Neînfrînţii, Pogoară-te, Moise! sau Casa cu coloane, ceea ce diminuează neîncrederea faţă de scrisul "la comandă" al lui Faulkner.

Mă uimeşte constant la William Faulkner forţa din primul paragraf al oricărui roman, povestire sau nuvelă. Intro-ul este perfect. De la "Buni scrise biletul cu zeamă de spînz" pînă la acel "Da, domnule", în acelaşi timp politicos şi zeflemitor, primele rînduri trezesc un fel de curiozitate atentă, cercetătoare. Este, de asemenea, cuvîntul-de-trecere, parola pentru intrarea în Yoknapatawpha, comitatul inventat al cărui proprietar e Faulkner şi în care te poţi rătăci uşor, fără regrete.

Ce-i de găsit în acest ţinut? Ca peste tot, frică, nebunie, plăcere, moarte. Mai puţin general, fiecare nuvelă, conectată la celelalte printr-o situaţie, un personaj, o amintire, un amănunt, se concentrează în jurul unui eveniment tragicomic. Hărţuială la Sartoris aduce în prim-plan portretul minunat al Drusillei, fata care s-a îmbrăcat, ca în basm, în haine şi obiceiuri bărbăteşti ca să intre în bătălia împotriva yankeilor, dar şi un întreg scenariu pregătit de femeile din zonă pentru a o mărita cu John Sartoris. Pentru narator, fiul lui Sartoris, şi prietenul lui cel mai bun, Ringo, John Sartoris este modelul fantomatic al celui mai bun soldat, comandat, bărbat. Este un ideal de curaj şi strategie, crescut de imaginaţia celor doi băieţi. Din umbră, Buni pare mai curajoasă şi mai abilă în lupta cotidiană cu yankeii, cărora le cumpără şi le vinde aceiaşi catîri.

Aşadar, primele şase povestiri, pornind de la care Faulkner va scrie Neînfrînţii, se petrec în Sudul aflat într-un război de hărţuire şi uzare. Nu e de mirare, considerînd ce-am scris în primul paragraf, că viziunea lui Faulkner are ceva naiv şi înduioşător în ea. Dar este o naivitate necesară, ea face ca fabulaţiile despre bătălii să strălucească de încredere şi umor. Încrederea şi umorul sunt, cred eu, vitale, cînd pomeneşti de ucideri şi prostire în masă - a se vedea negrii care merg încolonaţi către apa Iordanului unde vor fi liberi, cînd pomeneşti de sărăcie şi iluzie.

În continuare, nuvelele arată opţiunea fermă a lui Faulkner pentru un model social tradiţional, lipsa interesului pentru utopie şi imaginaţie, aşa cum o înţelegem curent, în fine, un echilibru conservator care-l apropie, în mod straniu, de absurd. Bărbaţii din nuvelele lui au valori vînătoreşti şi războinice, demnitatea lor stă în amînare, ţintire, dar mai curînd în eşec decît în reuşită. Cred că povestirile acestea sunt povestirile celor care eşuează şi se încăpăţînează în a eşua. Al ridicolilor, încăpăţînaţilor, celor care caută comori, ale zgîrciţilor şi căutătorilor de chilipiruri. Îmaginaţi-vă numai pe bătrînul Meadowfill stînd la fereastră cît e ziua de lungă şi urmărind să împuşte cu alice...un porc, al vecinului, care intră în grădina lui. Sau pe Henry Armstid săpînd săptămîni după o comoară. Sau pe acelaşi Henry, păcălit de Snopes, cum cumpără un cal bălţat fără să îl aibă pe urmă. Sau Tata care îşi cumpără, de două ori, propriul cal de la Pat Stamper.

Adevăratele poveşti vînătoreşti intră pe domeniul sălbăticiei, al gustului pentru singurătatea plină, vie din pădure, al onorării fiarei şi a cîinilor de vînătoare. Chiar dacă tema nu vă stîrneşte interesul (vînătoare, obicei barbar, ar trebui interzisă etc.), altundeva stă atracţia: e vorba de un cod de onoare, care azi există poate în forme de nerecunoscut. Personajele înseşi simt cum valorile lor pier. De la faimoasele întîlniri cu Bătrînul Ben, ursul din basm, cu corpul plin de gloanţe, şi pînă la nostalgiile naratorului este o cale lungă, unde pare să se fi pierdut o lume întreagă.

Înainte să mai spun o dată "Citiţi povestirile acestea!", trebuie să scriu că atît formatul, calitatea imprimării, aspecte care ţin de formă, cît şi traducerea (Anca Peiu), notele (Joseph Blotner) sunt la fel de convingătoare ca textul în sine. Cred că apariţia acestor nuvele este un eveniment nu numai pentru cei pasionaţi de ţinuturile faulkneriene, cît şi împotriva deselor plîngeri legate de traduceri nepotrivite, cărţi din care se desprind foi, de pe care se şterge scrisul sau din care lipsesc repere biografice şi critice.

În încheiere, reiau ideea că Nuvelele regăsite pot fi un bun început în a-l cunoaşte pe Faulkner, un antidot la faima lui de romancier ininteligibil şi "mare" şi, mai ales, o privire asupra unei lumi care a dispărut sau s-a schimbat.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Ovidiu Miron spune:

    Cred ca ne schimbam cu totii, cate putin, zi de zi :) .

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro