bookblog.ro

O carte excelentă pentru inițierea în teoria sufismului

Scris de • 4 May 2013 • in categoria

Titlu: Sufism și poezie mistică în Persia
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-111-361-6
Cumpara cartea

„Catrene de Saadi (Traducere literală)
Văzându-l pe Iubit (cea mai frumoasă ființă) liniștea te părăsește / Odihnă nu vei mai avea nicicând, dacă s-au prins în capcana sa
Amintirea ta trece lăsându-mă pe mine, îndrăgostit și neliniștit / Când ți-ai dezvelit fața, totul s-a sfârșit
Luna nu luminează pe zi, atunci casa cine a luminat / Cedrul nu crește pe acoperiș, atunci acolo pașii cui s-au aflat
Razele soarelui iubirii, s-au înflăcărat / Nu a mai rezistat, numele i-a pierit
Dacă în toată-mi viața , să am parte de a-ți vorbi un pic / Rezultatul vieții-mi este acea clipă, iar restul nimic
Oricine nu s-a topit de dor și nimic nu-și dorește / Trece fără rost, când lumea părăsește
Pentru a-mi găsi prieteni, pe acest drum pășesc iar / Cel ce nu face la fel, trăiește în zadar
Recolte și căsuțe, toate au ars îndat’ / N-a dorit iubirea, a lui Saadi încăpățânare
Tot ce avea cel mistic, în al răbdării zid / Dar când vinul e băut, mintea merge pe cărare.”

Ceea ce întreprinde Viorel Olaru în cartea Sufism și poezie mistică în Persia este salutar, considerând că în România nu există prea multe traduceri ale poeziei sufiste sau ale literaturii persane sau arabe în general. Fluxul cultural vine în România dinspre Occident, astfel că o incursiune în Orient și în special în Orientul secolelor anterioare modernismului, (care modernism din această zonă geografică a ajuns în ultimul veac să fie identificat cu fanatismul) este mai mult decât bine-venită, este chiar necesară.

O carte care tratează o asemenea temă – filosofia Orientului Mijlociu și expresia pe care și-o găsește în versificație – nu putea să nu aibă parte de o introducere pe măsură. Astfel că prima parte din Sufism și poezie mistică în Persia tratează nu atât literatura sau cultura, ci istoria Persiei din secolul al X-lea până în secolul al XVIII-lea. Începând cu instaurarea Dinastiei Ghaznavidă și terminând cu dinastia Safavidă, trecând prin dinastia Selgeucizilor și prin valurile de atacuri ale hanilor mongoli cu dinastia Timuridă pe care au înființat-o, această primă parte ne descrie premisele dezvoltării sufismului și a poeziei mistice, ulterior în celelalte trei părți făcându-se dese referiri la aceste repere istorice.

Istoria Persiei și a Orientului Mijlociu este foarte agitată. Orgoliile, dorința de mărire și nevoia de putere au rupt mai mult decât în Occident conducătorii de oamenii de rând, acestora rămânându-le în ultimă instanță opțiunea de a se refugia în filosofie, în cultura spiritului. Din această nevoie de a face față unei realități foarte crude s-a născut sufismul ca și concept sacru. Viorel Olaru a ales să dedice aproximativ un sfert de carte, respectiv partea a doua a acesteai, aspectelor care au dat naștere dezvoltării acestui concept. Importanța motivației apariției și dezvoltării sufismului devine foarte clară atunci când sunt menționate grupările filosofice și religioase care i se opun, fie din motive de doctrină (sunt conceptual diferite sau abordează diferit aspecte esențiale ale religiei), fie din motive politice (sufismul este perceput ca „o posibilă doctrină rivală, iar în unele cazuri o atitudine de negare a orânduirii de stat…”).

A treia parte a cărții face o caracterizare generală a poeziei sufi, autorul prezentând aspectele cele mai importante în înțelegerea fenomenului: formele pe care le poate lua versificația în cadrul poemelor sufi („oda – quasida, liricul – gazelul, catrenul – rabaiatul și poezia epică - mathnavi”) împreună cu regulile de construcție a respectivelor poeme, simboluri care pot fi găsite în aceste poezii (vinul, imaginea Preaiubitului sau imaginea Iubirii) și justificarea utilizării lor, precum în cazul vinului, interzis în mod absolut de către Islam, la fel ca și o serie de reprezentanți importanți ai acestui gen literar și integrarea lor în perioada în care au trăit și creat.

Un alt aspect important pe care Viorel Olaru îl tratează în această a treia parte îl reprezintă limbile în care a fost scrisă poezia sufi, începând cu araba sau persana și încheind cu turca și hindi. Acest aspect are o importanță covârșitoare, pentru că influențele politice și religioase pe care le-a suferit fiecare dintre poeții sufiști au fost determinate de zona în care a trăit și, implicit, de limba vorbită în acea zonă.

Ultima parte a cărții tratează poezia narativă sufistă, de asemenea cu reprezentanții săi, dintre care cei mai de seamă sunt Rumi și Jami. O caracteristică principală a poeziei narative este didactismul, respectiv faptul că sunt pline de povețe moralizatoare, de pilde religioase sau mirene. „Între moralismul religios și cel laic există, deși am putea spune și că nu există, o demarcație foarte fină”. Poezia narativă nu este pur și simplu proză. Deși sunt permise schimbările de rime de la un distih la altul, există totuși rime interne în cadrul versurilor. Cu toate acestea , datorită faptului că versurile sunt mai relaxate, poeții și-au permis să scrie poeme mult mai lungi, de mii de versuri uneori.

Sufism și poezie mistică în Persia este o carte didactică, scopul declarat al lui Viorel Olaru fiind acela de a „percepe adecvat evenimentele ce se petrec azi în Orient” pentru a putea „să realizăm o mai înțeleaptă deschidere și o reală toleranță față de lumea islamică”.

  • Plusuri

    Dimensiunea didactică a acestei cărți este evidentă, Viorel Olaru abordând o temă mai puțin prezentă în cărțile publicate în România. Importanța temei rămâne să fie considerată de fiecare cititor în parte, însă cu siguranță orice lucrare care se dovedește a fi un manual, o introducere într-un spațiu cultural necunoscut, capătă valoare foarte mare.

  • Minusuri

    Din păcate, probabil din cauza grabei cu care a fost scrisă cartea (cu siguranță mă refer efectiv la redactarea ei, nu la procesul de creație în sine, care a însemnat, cel mai probabil, lungi ani de cercetare), sunt foarte des scăpate în carte, cacofonii; după un punct, cititorul fie va fi deranjat de ele, fie se va obișnui cu ele și le va trece cu vederea.

  • Recomandari

    Cei care sunt în continuă căutare și care sunt interesați permanent de noi și noi subiecte, cei care văd în Orientul Mijlociu definiția exoticului, dar și cei care, deși cunosc și înțeleg fenomenul sufi, sunt interesați pur și simplu de o altă părere asupra subiectului, ar trebui să citească această lucrare fără ezitare. Timpul investit în lecturarea ei va oferi mari satisfacții, garantat.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Cristina Stoicescu spune:

    O carte scrisă cu pasiune, cu compasiune, și mai ales cu dorința de a construi punți peste meridiane, peste timp. Pentru cititorul neavizat este o călătorie spirituală fascinantă într-o lume ce se dovedește a nu fi atât de departe de sufletul omului modern pe cât s-ar crede la o privire superficială. O invitație la cunoaștere!

    raspunde

  2. Ionescu Livia spune:

    Sunt convinsă că este cea mai vandută carte de mistică islamică scrisă de un român. Pe lângă valoarea ei tehnică, această carte dezvăluie multe lucruri frumoase din acea lume care are propriile ei reguli.
    Felicitări și să aveți multe reeditări!

    raspunde

  3. Avram Ionut spune:

    Am stat mult să mă gândesc dacă să aleg Best of-ul sau o carte a unui singur autor, mai ales că mai aveam minim trei cărți pe listă pe care le-aș fi votat cu ambele mâini. Am ales Best of-ul pentru că mi se pare o carte importantă. Dincolo de selecția excelentă de poezie mistică persană, cartea asta înseamnă de fapt mult mai mult.Este acel gen de carte la care te întorci mereu când vrei să citești despre poezia persană.

    raspunde

  4. Avram Ionut spune:

    Este o carte despre lupta cu propriile neputințe, cu un trecut trist și un prezent fără viitor. Este o poezie cu marcă personală puternică și cu mize în care ne putem recunoaște destul multe din propriile apăsări.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro