bookblog.ro

O mostră de spleen colorată în galben de crom

Scris de • 16 February 2018 • in categoria

Titlu: Galben de Crome
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 220
ISBN: 978-973-46-6693-5
Cumpara cartea

„O carte mult prea ironică pentru a fi numită satiră și mult prea sarcastică pentru a fi considerată ironică” (F. Scott Fitzgerald), Galben de Crome face parte dintr-un registru complet diferit de capodopera de necontestat a autorului: Minunata lume nouă. Considerată una dintre primele cărți distopice și abordând subiecte de perpetuă actualitate, precum sursele, intențiile și consecințele ideologiilor sau dreptul fiecăruia la opinie și individualitate, a fost, la vremea lecturării, o revelație. Galben de Crome e altceva. Sinceră să fiu, nici măcar nu pare să aparțină aceluiași autor.

O explicație ar putea fi faptul că este, să recunoaștem, volumul său de debut într-ale prozei. Publicat prima dată în 1921, lasă o perioadă de nu mai puțin 11 ani până la „lumea nouă” – suficient timp pentru ca Huxley să se fi maturizat din multe puncte de vedere.

Altă explicație, parcă și mai pe înțelesul meu, preia continuarea citatului aparținându-i lui Scott Fitzgerald: „E genul de roman care îi va înfuria pe cei ce iau în serios totul, inclusiv pe ei înșiși”. Să lămurim un aspect: nu iau chiar totul în serios și știu să apreciez atât ironia subtilă, cât și glumele cvasi-grobiene, dacă sunt plasate în contextul potrivit. Cu toate acestea, mi-a fost dificil să „gust” umorul presupus al romanului. Nu mă grăbesc să dau vina pe clasicul „umor englezesc”; din punctul meu de vedere, a arunca laolaltă toate producțiile literar-artistice cu înclinații vădit satirice, mai dificil de încadrat, sub umbrela acestei scuze, nu este o atitudine onestă.

Mai degrabă, aș spune că lipsa mea de reacție la Galben de Crome ține de gusturile personale, și că, mai mult ca sigur, există nenumărați cititori care o vor aprecia la justa sa valoare. Dar, despre ce este vorba? Crome este un conac englezesc aparținând unei familii pe numele său Wimbush, compusă din personaje care mai de care mai zbanghii și mai „colorate”.
Capul familiei, Henry, s-a autodiagnosticat ca având veleități de memorialist, așa că trudește din greu la o istorie a familiei. Soția sa, Priscilla, se folosește de indicațiile din horoscop și alte surse oculte pentru a paria consistent la curse de cai și meciuri de fotbal – probabil o consecință imediată a neglijenței conjugale (vezi comentariul anterior despre preocupările soțului său). Paleta de rude și oaspeți este completată, firește, de două tinere cu viziuni „moderne”, care discută liber despre cum își imaginează că ar trebui să arate dragostea sau pretendenții ideali, de un tânăr cu aspirații de poet, îndrăgostit iremediabil și fără nicio șansă de succes de una dintre ele, și de diverse alte personaje, fiecare suferind de una sau mai multe mici manii.

Intenția autorului, firește – cel puțin în opinia criticii – este de a ironiza societatea britanică, lucru care a mai fost încercat, cu sau fără sorți de izbândă, de nenumărați alți predecesori, contemporani și succesori ai săi. În ciuda scepticismului de care am dat dovadă până acum, recunosc că există pasaje din roman care pot fi amuzante printr-un comic de limbaj și, uneori, de situație, reușit. Elucubrațiile personajelor megalomane sau tipicare sunt o sursă de umor de necontestat; la fel și pățaniile lui Mary, una dintre cele două tinere „emancipate”, care, căutând soluții pentru reprimările sale de natură sexuală, cade pradă unui cuceritor de profesie.

Totuși, nu aș recomanda Galben de Crome ca lectură ușoară, de vacanță, ci mai degrabă celor obișnuiți cu stilul, sau interesați de portrete care ilustrează o anumită clasă socială și un anumit nivel de trai aparținând erei respective. La fel, fiindcă am mai avut experiențe cu opere ale unor autori care se încadrau în registre foarte diferite, consider cartea și parte dintr-un studiu comparativ interesant, luând ca al doilea element Minunata lume nouă. Poate, pe undeva, câteva dintre conceptele și teoriile abordate se suprapun.

  • Plusuri

    Puseurile de umor care răzbat dintre rândurile câtorva pagini sunt binevenite în monotonia generală a romanului.

  • Minusuri

    Lentoarea narațiunii, lipsa unui „punct culminant”, starea generală de expectativă care nu are parte de vreun deznodământ precis.

  • Recomandari

    Pentru fanii genului, sau pentru fanii lui Huxley. De ce nu, și pentru cei interesați de moravuri, societate, „spirit englezesc”.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro