Titlu: O pisică, un bărbat și două femei
Autor: Junichiro Tanizaki
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2006
Traducere: Roman Pașca
Numar pagini: 158
ISBN: 973-569-852-8

Dragoste zoomorfă sau antropomorfizare a dragostei?

După ce am terminat de citit romanul O pisică, un bărbat şi două femei, prima impresie cu care am rămas a fost aceea de confuzie - am încercat să identific care este principala temă a poveştii, încercare ce s-a dovedit în van, întrucât Tanizaki îşi construieşte naraţiune pe paliere de lectură, de la nivelul simplu al "triunghiului conjugal", terminând cu o analiză mult mai subtilă a trecerilor de la cultura japoneză tradiţională către cea modernă.

Dincolo de toate aceste nivele de decodificare a semnificaţiilor, se insinuează însă o semnificaţie şi mai puternică, de la care pornesc toate celelalte - aceea a simbolului pisicii. Lily, pisica mult iubită a lui Shozo, prezentă în viaţa sa, dar şi a celorlalte femei din viaţa acestuia (Fukuko şi Shinako) reprezintă, în fapt, femeia şi feminitatea prin excelenţă, în toate ipostazele sale: de la jocurile suplei tinereţi, la privirile senzuale şi insinuante ale celei care dăruieşte şi primeşte afecţiune, până la figura blândă, maternă, ce, odată cu trecerea timpului, îşi pierde din frumuseţe şi vigoare, dar păstrează aceeaşi umbră de mister. De altfel, pisica a reprezentat un simbol cu numeroase implicaţii culturale de-a lungul epocilor, fiind asociată cu noaptea, misterul, luna, norocul, senzualitatea, dar şi cu o dualitate bine-rău, păzind trecerea în tărâmul de dincolo în Egiptul antic, fiind principala aliată a vrăjitoarelor în Evul Mediu. În cultura japoneză şi-a păstrat aceeaşi dualitate, fiind pe de o parte fiinţă aducătoare de noroc, pe de altă parte creatură de temut (există chiar o credinţă veche că pisicile s-ar transforma în monştri: bake-neko).

Cu acest simbolism se joacă şi Tanizaki pentru a crea nuanţe şi a determina complexitatea relaţiei Lily-Shozo, dar şi Lily-Fukuko sau Lily-Shinako. Pisica este motiv de bucurie şi de ură, iar Shozo ajunge să o iubească la un nivel obsesiv, croindu-şi viaţa din momente de apropiere şi depărtare de aceasta. Acest fapt este prezentat cu subtilitate încă de la începutul romanului - în scrisoarea pe care Shinako (fosta nevastă a lui Shozo, alungată din casă) i-o trimite, clandestin, lui Fukuko (actuala nevastă a lui Shozo) pentru a o preveni de prezenţa nefastă a lui Lily, care acaparează întreaga iubire a bărbatului, în detrimentul nevestei sale. Maniera de construcţie a naraţiunii, care începe in medias res, trădează modernitatea scriitorului, care, prin "vocea" unui narator omniscient dezvăluie, prin recurenţe şi rememorări, psihologia fiecăruia dintre personaje, ale căror trecut, prezent şi viitor sunt dominate de pisica-femeie Lily. Astfel, scrisoare ce ţine loc de incipit ne aruncă direct în mijlocul dramelor conjugale determinate de gelozia femeilor pentru atenţia neobişnuită pe care Shozo i-o acordă pisicii - obsesia, afecţiunea maladivă a acestuia pentru pisică se traduce în egoism, durere, chiar nevroză, dar şi superstiţie (este un moment crucial în roman când aflăm de încercarea lui Shozo de a da pisica unei alte familii şi de reîntoarcerea pisicii acasă, după multe săptămâni de rătăciri pe drumurile aspre ale Japoniei, moment ce marchează promisiunea bărbatului de a nu se mai despărţi vreodată de fiinţa mult iubită) - sentimente potenţate de ameninţarea lui Fukuko de a-l părăsi dacă nu dă pisica.

Drama romanului este, aparent, simplă - Fukuko, primind scrisoarea lui Shinako ce o avertiza asupra influenţei pisicii în viaţa lui Shozo şi care îi cerea să îi trimită ei pisica, îl pune pe bărbat să aleagă între ea şi Lily. Dincolo de acest fapt banal se insinuează psihismul interior al bărbatului, al femeii de lângă el, dar şi al femeii părăsite de acesta datorită geloziei şi antipatiei sale pentru pisică. Suprinzător încă de la început este faptul că Shinako doreşte să deţină însaşi fiinţa care i-a mijlocit alungarea din căminul conjugal, fapt ce se concretizează în finalul romanului, când Lily ajunge în mâinile sale, dar, ca o răsturnare de situaţie, obiectul urii şi al dispreţului, se transformă în subiect de afecţiune şi înţelegere mutuală - condiţia pisicii, alungată din viaţa stăpânului trezeşte în Shinako sentimente contradictorii.

Pe de altă parte, gestul de "desprindere" forţat de Fukuko (şi de soacra acesteia) devine pentru Shozo dramatic până la absurd - finalul este cu atât mai dramatic, cu cât, disperat şi deznădăjduit Shozo ajunge să se ascundă în tufişurile din grădina lui Shinako doar pentru a o mai zări o dată pe Lily, pentru ca, apoi, să îşi calce pe inimă şi să se năpustească în camera lui Shinako în lipsa acesteia pentru a o dezmierda cum făcea odinioară şi a se lovi de răceala şi indiferenţa lui Lily. Aceste trăiri intense, din spectrul tristeţii şi al disperării, sunt puse în evidenţă atât prin limbaj, fapte narative, dar şi prin modalitatea în care romanul este scris - fără capitole, ca un şir continuu de împletiri între gânduri şi sentimente, ce culminează cu părăsirea bărbatului de către singura femeie căreia i-a permis să se insinueze în sufletul său - pisica Lily.

Tanizaki reuşeşte, astfel, prin acest roman, să personifice dragostea cu toate aspectele sale, de la apropierea necondiţionată (sau condiţionată până la un punct), la egoism şi răutate cochetă, pentru a-i da apoi un nume, de altfel cam ciudat pentru o pisică, Lily - nume ce trădează intenţia de a o antropomorfiza prin gesturi şi trăiri pentru a se apropia de imaginea feminităţii idealizate sau idealizante.

Scris de Alice Teodorescu