bookblog.ro

O viață, o aventură

Scris de • 14 March 2014 • in categoria

Titlu: KON-TIKI cu pluta pe oceanul Pacific
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 272
ISBN: 978-973-724-682-0
Cumpara cartea

„Când marea nu era prea agitată, ieșeam adesea cu bărcuța de cauciuc să facem fotografii. N-am să uit niciodată prima ieșire, când marea era calmă și doi oameni au scos la apă bărcuța aidoma unui balon și au făcut o plimbare. Abia se depărtaseră puțin de plută, când au lăsat micile vâsle și s-au apucat să râdă în hohote. Pe măsură ce valurile îi ridicau, îndepărtându-i, dispăreau și reapăreau printre ele, râzând atât de puternic de fiecare dată când ne zăreau, încât glasurile lor răsunau în tot Pacificul pustiu.”

Etnolog şi explorator, Thor Heyerdahl a devenit cunoscut în lumea întreagă când a organizat şi a condus celebrele expediţii ştiinţifice transoceanice Kon-Tiki (1947) şi Ra (1969-1970). Ambele au avut menirea de a dovedi posibilitatea contactelor transoceanice în Antichitate dintre civilizaţii şi culturi îndepărtate.

În 1947, Heyerdahl și cinci colegi aventurieri au hotărât să navigheze din Peru în Tuamotus, Polinezia franceză, pe o plută pae-pae construită din lemn de balsa și alte materiale indigene, și botezată Kon-Tiki. Această expediție a fost realizată din dorința de a demonstra posibilitatea originii polinezienilor în America de Sud. Și pentru a demonstra acest lucru, Heyerdahl s-a gândit că cea mai bună metodă este de a traversa el însuși Pacificul în aceleași condiții precum peruanii.

Este de admirat totul la Heyerdahl, de la inițiativă la stoicismul cu care și-a dus expediția la capăt. Echipajul de la bordul Kon-Tiki a fost unul unit și mânat de același ideal, deși găsirea celor 5 camarazi de… plută a fost o încercare în sine.

De la ideea Kon-Tiki, la prima zi pe apă a fost un drum anevoios, într-o vreme în care se găseau puțini susținători ai expediției, majoritatea luau peste picior ideea de a traversa Pacificul pe o plută și pe bună dreptate: ce șanse ar fi ca o astfel de expediție de 6000 km să ajungă la final fără incidente?

Am adorat cartea aceasta, m-a ținut cu sufletul la gură încă de la început, am citit pagini din viața unui om care a riscat tot pentru un vis, pentru a demonstra o idee. M-au încântat detaliile despre viața pe ocean, fapul că au notat și pozat specii rare de pești și au interacționat cu indigenii de pe insula Angatau . Deși succesul acestei călătorii a dovedit că polinezienii ar fi putut să vină dinspre est, de pe continentul american, această teză este astăzi contestată de către comunitatea științifică.

  • Plusuri

    Un jurnal de călătorie pe ocean în care fiecare zi e o călătorie în sine. Suspansul, pesonajele, descrierile sunt ingredientele ce te țin conectat până la final.

  • Recomandari

    Celor cărora le plac romanele de aventuri.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro