bookblog.ro

Of, literatura după reţetă…

Scris de • 25 November 2012 • in categoria

Titlu: Harta cerului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 730
ISBN: 978-973-707-684-7
Cumpara cartea

Pentru că atunci când eram mică opinam că volumele lui Jules Verne reprezintă ,,literatură pentru băieţi’’ şi deopotrivă pentru că sunt incompatibilă cu genul SF, ,,Harta Cerului’’ de Felix J. Palma a fost o scriere nedigerabilă pentru mine. O alegere greşită.

Cumpără titlul în engleză

I-am acordat totuşi, călcându-mi pe inimă, trei stele din respect pentru amatorii unui asemenea gen şi pentru efortul scriitorului de a epuiza peste şapte sute de pagini. Când mă gândesc totuşi că există cărţi emoţionante de mai puţin de două sute de pagini, realizez că scriitorul spaniol s-a cam irosit.

Cum pentru mine orice roman SF seamănă cu un oricare altul pe aceeaşi temă (mai puţin cu Solaris al lui Stanislaw Lem), am să rezum, şi nici măcar nu mi-e greu, voluminoasa scriere. În prima parte, este vorba despre tema scriitorului vizionar care redă în propriile ficţiuni întâmplări care se vor adeveri într-un viitor oarecare, în ciuda scepticismului contemporanilor. Autorul cărţii pare să fie tributar unei concepţii retro, romantice despre artistul vizionar, cel care poate pătrunde prin revelaţie mai departe decât omul de ştiinţă însuşi. Astfel, participăm la aventurile unui prozator de ocazie, Herbert George Wells, care scrisese un roman intitulat (ce ,,original’’, nu-i aşa?) ,,Războiul lumilor’’. Se întâmpla spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când scriitorul prezisese o invazie de marţieni în Londra fapt ce se va adeveri ani mai târziu. Wells făcuse totul intuitiv, din imaginaţie, însă se pare că imaginarul său a atras evenimente de necrezut altminteri.

Partea a doua, la fel de bine putea fi altă carte, integrează şi ingredientul iubire. Astfel, din prea multă infatuare, d-ra Harlow o tânără şi frumoasă moştenitoare bogată din New-York refuză toate ofertele masculine de căsătorie. Când Montgomery Gilmore se încăpăţâneză să se însoare cu ea, tânăra îl supune unei probe cumplite. Nu va fi a lui decât dacă el va putea reconstitui după romanul ,,Războiul lumilor’’ o invazie marţiană în Anglia. Spre marea mea disperare, nefericitul bărbat zice da. Şi de aici încep o serie de încâlceli de roman picaresc ieftin. Şi se întâmplă o invazie marţiană, finalmente. Dar exact cum bănuiaţi nu este o invazie de tip regie cu figuranţi, ci una veritabilă. După ce personajele aleargă prin fum şi ceaţă, mor eroic într-un sărut cu efecte de teatru ieftin.

Morala, dacă mai trebuie s-o subliniez, este aceea că omenirea rămâne un muşuroi de furnici peste care se va întinde extincţia marţiană precum umbra unui bocanc ostil. Lipsa de coerenţă a teoriei, deja oricum mult prea traficate, face din această carte un produs hibrid construit parcă din petice aleatorii de literatură de aventuri.

  • Minusuri

    În ciuda ambiţiei sale, romanul nu induce suspansul aşteptat.

  • Recomandari

    Amatorilor de SF şi de benzi desenate.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro