bookblog.ro

Omul invizibil

Scris de • 20 March 2013 • in categoria

Titlu: Omul invizibil
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 550
ISBN: 978-973-724-383-6
Cumpara cartea

Despre Omul invizibil (titlul original este Invisible Man, de aceea ar fi fost mai inspirat, poate, să fie tradus prin Sunt un om invizibil, în special pentru a înlătura confuzia cu romanul lui H. G. Welles) s-a tot scris, atât în America, de la prima publicare din 1952 și până în prezent, cât și în România mai nou, după publicarea lui aici. Inițiativa editurii ALLFA de a scoate această carte în limba română este lăudabilă, deși oarecum tardivă. O asemenea lucrare ar fi trebuit de mult să își găsească locul pe rafturile bibliotecilor cititorilor români. Dar, cum spune proverbul, niciodată nu-i târziu.

Cumpără titlul în engleză

Romanul este destul de greu de citit, nu poate fi abordat pe week-end, într-o scurtă călătorie sau într-o sală de așteptare. E nevoie de timp, de răbdare și, foarte important, de o minte deschisă, deoarece problemele tratate nu sunt dintre cele minore, obișnuite, iar stilul în care sunt tratate este destul de greoi. În ciuda acestui fapt, ritmul este alert, acțiunea desfășurându-se cu repeziciune.

Firul epic, foarte elaborat, ascunde în ițele sale probleme ale lumii în care trăim, probleme ce există nu doar în America, dar și în România, și probabil oriunde în lume: de la dezrădăcinarea pe care românii au trăit-o în nenumărate rânduri, prin emigrarea – din proprie inițiativă, e drept – prin diferite țări din lume, la problema atitudinii în fața autorității, a asumării responsabilității, a renunțării la idealuri, a asumării de riscuri, etc, până la problema, extrem de vie astăzi, a PUTERII.

Personajul, un student de culoare, pare, la începutul romanului, a suferi de cumplitul sindrom al invizibilității pe motive rasiale. „Sunt un om invizibil. Nu sunt o nălucă dintre acelea care îl bântuiau pe Edgar Alan Poe, nici vreo ectoplasmă desprinsă din filmele de la Hollywood. Sunt un om în carne şi oase, făcut din ţesuturi şi lichide fiziologice, ba chiar s-ar putea spune că am şi creier. Trebuie să înţelegeţi că sunt invizibil doar fiindcă oamenii refuză să mă vadă”. Totuși, pe măsură ce povestea prinde viață, personajul pare nu doar să accepte invizibilitatea, ci chiar să o îmbrățișeze, ca pe un înveliș protector. „Nu mă plâng, nici nu protestez. Câteodată e un avantaj să nu fii văzut, deşi, de cele mai multe ori, invizibilitatea îţi pune nervii la încercare. Atunci cei cu vederea slabă se lovesc mereu de tine. Adesea, te îndoieşti că exişti […] Când te simți astfel, resentimentele care te încearcă te fac să te lovești și tu de oameni.”

Ideea în sine a invizibilității este asociată, pe parcursul romanului, cu ideea de putere. Cei care conduc cu adevărat lumea, cei ale căror interese depășesc limita cotidianului și a imediatului, aceia sunt invizibili. Iar pentru a putea accede în structura superioară a puterii, trebuie să fii invizibil. Până la urmă însă, având în vedere că în cercul elitist ajung doar cei destinați să fie acolo, invizibilitatea devine un scop laș, de ascundere din fața societății. Până la această metamorfozare a scopului, personajul trece printr-o serie de situații care îi dezvăluie lumea așa cum este ea, de fapt, și care îi oferă, dar îi și ucid, speranțe.

Întâia dezrădăcinare este plecare la școală. Deși este o situație foarte des întâlnită, Ralph Ellison o prezintă ca pe o problemă a societății în care trăim. Pentru ascensiunea pe scara socială, este necesară dezrădăcinarea, alegerea unui drum care chiar de la început va înstrăina pe student de rădăcinile sale, ceea ce va duce la inhibarea percepției native a ritmului societății „de acasă”. A doua dezrădăcinare vine la pachet cu dezvăluirea într-o oarecare măsură a culiselor puterii. Obligat să-și asume responsabilitatea (mai degrabă învinuit, de fapt) pentru o faptă care nici măcar nu a avut consecințe atât de grave pe cât a fost lăsat să se înțeleagă, studentul este obligat să plece în New York. Din nou, din perspectiva bine-rău, este strecurată o oarecare ambiguitate în această cale de urmat, având în vedere că o călătorie în nordul țării este echivalentă, pentru un negru din sud, cu un pelerinaj la Mecca sau la Ierusalim. Ca și în primul caz, nu este vorba despre o înfrângere transformată în victorie, ci invers.

Într-un discurs despre puterea pe care decanul facultății o deține, culisele puterii îi sunt dezvăluite într-o oarecare măsură personajului principal: „Negrii nu controlează școala asta, și în rest nu controlează mai nimic. […] și nu o controlează nici albii. O sprijină, e adevărat, dar eu o controlez. […] Puterea nu are nevoie să fie etalată. Puterea e încrezătoare, sigură pe sine, se pornește de la sine, se oprește de la sine, se încălzește singură și se justifică singură. Când o ai, știi că o ai. […] Acesta perspectivă e un mecanism de putere, fiule, iar butoanele sunt la mine. Gândește-te la asta! Când te pui cu mine, te pui cu puterea, cu puterea albilor bogați, cu puterea națiunii, cu alte cuvinte, cu puterea guvernului!”. Această perspectivă, oarecum trunchiată asupra puterii, este tot ce poate fi perceput și înțeles din orașul de provincie în care ființează școala.

Învins deci, studentul pleacă în New York, având asupra sa șapte scrisori de recomandare, adresate de către decan câtorva oameni influenți din metropolă, oameni ce se dovedesc a fi invizibili. Dar din nou apare înfrângerea: atunci când un personaj care aduce cu un bufon denigrat, îi dezvăluie că respectivele scrisori nu îl vor ajuta în nici un fel.

Întâmplarea este cea care, într-un final, îl ajută pe student, pe omul invizibil, și nu doar o dată. Intrat în Frăție unde este cooptat datorită vocii sale și puterii discursului, cortina spre culisele puterii se dă deoparte și mai mult, dezvăluind un întortocheat labirint, în care nimic nu este așa cum pare a fi, și în care stânga nu știe ce face dreapta. Atunci când comitetul Frăției hotărăște, personajul este înlăturat, fără a i se explica în adevăratul sens al acestui lucru. Și Frăția, la fel ca și Școala, este controlată după aceleași percepte de înțeles pentru cei din afara cercului Puterii: „Noi furnizăm toate ideile. Avem unele stringente. Ideile fac parte din recuzita noastră.” Spre finalul romanului, personajul se retrage în invizibilitate ca într-o carapace, după ce, într-un episod oniric, este emasculat de reprezentanți ai puterii pe care îi cunoscuse, de alții necunoscuți, toți făcând parte din același cerc al Puterii, situat, oricum, sub cercul Oamenilor invizibili: „…eram ținut prizonier de un grup format din Jack, bătrânul Emerson, Bledsoe, Norton, Ras, inspectorul școlar și încă alți câțiva pe care nu îi recunoșteam, dar care mă conduseseră cu toții…”. De această dată, înfrângerea este în sine o victorie, emascularea fiind percepută ca o „eliberare de iluzii”, care însă „doare și te simți pustiit”.

Ideea de putere pe care Ellison o prezintă aici a fost mai târziu disecată de nenumărați adepți ai teoriei conspirației, care și ei consideră că reprezentanții cei mai de sus ai puterii sunt invizibili și intangibili. Nota de optimism din Epilog s-a pierdu de-a lungul deceniilor. Ellison spune „Până când o reuși vreo gașcă să pun lumea în cămașă de forță, lumea înseamnă posibilitate”, dar noii dezvoltatori și exploatatori ai ideii spun că, de fapt, lumii deja i s-a pus cămașa de forță. Cu alte cuvinte, că posibilitatea a dispărut. Totuși, poate că Ellison este cel ce are dreptate.

  • Plusuri

    Un roman alert, care tratează subiecte actuale, Omul invizibil merită toată atenția. Deși a fost scris cu o jumătate de veac în urmă, într-o lume departe de a noastră (atât geografic, cât și ca orientare politică și situație economică), gama de teme abordate în roman o regăsim și la noi.

  • Recomandari

    Omul invizibil, după cum spuneam, nu este un roman de citit în tren, într-un week-end sau în vreo sală de așteptare. Necesită răbdare și concentrare. Îl recomand în special celor care au o înclinație către partea politică a vieții.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Andrei spune:

    Că ești în tren sau că stai în cap, Omul invizibil este dintre acele cărți în care odată intrat ești cât se poate de acolo. Este o atracție a textului, o carte care dacă te-a sedus te poartă cu ea prin toate avatarurile autorului. Pătruns de acțiune, pătruns de trăirea acțiunii, poți deveni pentru o vreme invizibil. O carte minunată. Iar problemele abordate sunt universale, nicidecum locale.

    raspunde

  2. Un roman care pune sub o lupa uriasa societatea moderna pentru a vedea in detaliu hidosenia prejudecatilor si manipularii. Remarcabil prin universalitate, bogatia de sensuri si simbolisitica folosita.

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro