Titlu: Marina
Autor: Carlos Ruiz Zafon
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Ileana Scipione
Numar pagini: 254
ISBN: 978-973-46-1761-6

Trista poveste de dragoste dintre Oscar Drai şi Marina, fata pictorului German. O locuinţǎ enigmanticǎ. Motanul Kafka. Fluturele negru. O fabricǎ de proteze ortopedice şi cadavre reanimate. În aparenţǎ, e doar reţeta magicǎ pentru un film de groazǎ pentru adolescenţi. Ei bine, Marina e mai mult de atât.

Deşi s-a publicat abia în 2010, aceastǎ carte a fost scrisǎ cu câţiva ani înainte de Umbra vântului, cea mai popularǎ carte a lui Zafon. L-aş numi un roman de tranziţie de la literatura pentru tineri (trilogia din care fac parte Prinţul din negurǎ, Palatul de la miazǎnoapte şi Luminile din septembrie) spre cea dedicatǎ publicului adult (tetralogia din care s-au publicat deja Umbra vântului şi Jocul îngerului, urmând ca în toamnǎ sǎ aparǎ Prizonierul cerului, iar despre al patrulea roman se ştie doar cǎ Zafon plǎnuieşte sǎ îl scrie în 2-3 ani).

Marina este un roman despre timp şi influenţa lui asupra oamenilor: ”Timpul nu ne face mai înţelepţi, ci doar mai laşi”. Despre felul în care percep artiştii timpul: ”Tata e un artist, a spus apoi. Artiştii trǎiesc ori în viitor, ori în trecut; niciodatǎ în prezent. German trǎieşte din amintiri. E tot ce are”. Sau felul în care încercǎm sǎ ne îngropǎm trecutul : ”Ani la rând, am fugit fǎrǎ sǎ ştiu de ce. Am crezut cǎ, dacǎ trece de zare, umbrele trecutului se vor feri din calea mea. Am crezut cǎ, dacǎ mǎ îndepǎrtez destul, glasurile din mintea mea vor tǎcea definitiv”. Nu suntem conştienţi cǎ ”mai devreme sau mai târziu, oceanul ne înapoiazǎ amintirile pe care le-am îngropat în apele lui”. Dar mai ales despre împletirea fantasticului cu realul, astfel încât uneori nu le mai putem distinge: ”Uneori, lucrurile cele mai reale se petrec doar în închipuire, Oscar, mi-a rǎspuns ea. Nu ne amintim decât ceea ce nu s-a petrecut nicicând”.

Romanul este îmbibat de la un capǎt la altul cu o profundǎ notǎ de tristeţe. Nu doar prin povestea naratǎ de Oscar, cât mai ales prin ceea ce reprezintǎ ea pentru autor: ”Pe mǎsurǎ ce romanul avansa, întreaga lui istorie începea sǎ miroasǎ a rǎmas-bun, iar când eram aproape gata am avut impresia cǎ o parte din mine, ceva ce nici astǎzi nu ştiu foarte bine ce era, dar care îmi lipseste zilnic, a rǎmas în el pe vecie”.

Zafon spunea despre Marina cǎ este cartea lui de suflet. Deşi nu se ridicǎ la nivelul celor douǎ care i-au urmat, nu pot decât sǎ spun acelaşi lucru. E cartea mea de suflet, nu pentru povestea în sine sau pentru ceea ce transmite, ci pentru cǎ o resimt ca fiind atât de personalǎ încât n-am nici o îndoialǎ cǎ Oscar şi Marina sunt mai mult decât douǎ personaje, sunt Zafon şi probabil o iubire din tinereţe care l-a marcat profound. Indrǎznesc chiar sǎ merg mai departe cu presupunerile şi mǎ intreb dacǎ nu cumva ”Marina” e cea care l-a adus pe acest drum, al scriiturii. Mǎ întreb dacǎ nu cumva pentru el scrisul e o forma de a recupera trecutul, de a-şi aminti toate acele lucruri care nu s-au petrecut nicicând.

”N-am mai vǎzut aşa tablouri. Sunt ca nişte…fotografii ale sufletului.”, e replica lui Oscar atunci când vede picturile lui German. Zafon se face vinovat de aceeaşi mǎiestrie ca cea a pictorului. Iar acest aspect zic eu, e punctul forte al creaţiei lui Carlos Ruiz Zafon în toate operele sale, aşadar şi în Marina. Şi asta pentru cǎ el nu creeazǎ simple personaje, chipuri în acţiune, ci reuşeşte sǎ surprindǎ ceva mai profund, sǎ ne ofere fotografii ale sufletului uman.

Oscar îi promisese Marinei cǎ-i va construi o catedralǎ. Astfel Zafon devine arhitectul ce construieşte prin cuvinte. Iar cǎrţile lui, tetralogia la care munceşte din greu, e catedrala închinatǎ Marinei.

• Plusuri

  Roman captivant, se citeşte uşor şi are câte puţin din fiecare: romantism, mister, suspans, descrieri pitoreşti ale Barcelonei, crime, secrete de familie, replici la care sǎ meditezi, astfel cǎ oricine ar putea gǎsi ceva care sǎ îl atragǎ la aceastǎ lecturǎ.

• Minusuri

  Poate frecventele greşeli de tipar…multe persoane s-au plâns de acest aspect. Pe mine însǎ nu m-au deranjat deloc la cât de acaparatǎ am fost de aceastǎ poveste.

• Recomandari

  În primul rând, nu faceţi greşeala de a crede cǎ e o carte pentru copii. În aparenţǎ e poate numai o poveste misterioasǎ idealǎ pentru a sta la baza unui film pentru adolescenţi. Substratul însǎ, e mult mai profund.

  Mare atenţie la cuvintele Marinei! La prima vedere e doar un joc de cuvinte ce poate pǎrea lipsit de logicǎ, dar înţelesul existǎ, trebuie doar descifrat.

  Dacǎ începeţi sǎ citiţi vreuna din cǎrţile lui Zafon, v-aş recomanda sǎ le citiţi pe toate. Ştiţi de ce? Pentru cǎ luate separat sunt doar nişte poveşti. Dar dacǎ le privim ca fiind piesele unui puzzle, ca pǎrţi ale unui întreg, ele ne dezvǎluie (ca în cazul cǎrţilor lui Mircea Eliade) un adevǎr la care nu vom ajunge pe altǎ cale. Ne dezvaluie chiar sufletul autorului (pentru cǎ în fond, fiecare roman, e o bucǎţicǎ din sufletul lui).