bookblog.ro

Pânza de păianjen

Scris de • 21 May 2009 • in categoria

0Cella Serghi - Pânza de păianjen recenzie
Autor: Cella Serghi
Rating: Cella Serghi - Pânza de păianjen rating - recenzii carti
Editura: Jurnalul National
Anul apariţiei: 2009
415 pagini
ISBN:978-973-675-600-9



Când am citit Aceasta dulce povară, tinereţea şi nu mi-a plăcut, toată lumea mi-a zis că nu aceea este "cartea Cellei Serghi". Că dacă vreau să citesc ceva cu adevărat frumos să citesc Pânza de păianjen. De atunci am tot căutat-o, dar în puţinele dăţi în care am şi găsit-o, m-am reorientat în ultimul moment către altceva.

Însă apariţia cărţii în colecţia Jurnalului Naţional a fost exact ocazia de care aveam nevoie. Nu a stat prea mult timp pe raft pentru că deja Andrei Roşca o recomanda cu mult entuziasm. Pentru cine nu înţelege de ce este asta important, Andrei nu prea citeşte autori români, iar faptul că l-am auzit vorbind atât de mult despre Cella Serghi şi Pânza ei m-a convins că trebuie să încep să o citesc cât mai repede.

Am trişat puţin pentru că oricum nu mă aşteptam ca la sfârşit să mi se pară că mi-am pierdut timpul. Am o pasiune pentru literatura noastră interbelica, pentru Bucureştiul de atunci, pentru oamenii şi felul cum îşi trăiau ei viaţa, iar o poveste de dragoste cu aceste "coordonate" nu avea cum să nu mă încânte.

Nu mă aşteptam însă că Diana Slavu să mă facă să mă simt atât de ciudat, să îmi provoace sentimente atât de contradictorii. Câteodată am admirat-o pentru puterea ei de adaptare, altădată m-a enervat insensibilitatea pe care o arăta faţă de părinţii ei atunci când se plângea de haine şi de casele în care locuiau. Mi s-a părut extraordinar felul cum reuşea să arate de fiecare dată mai elegantă decât colegele ei cu statut social mai înalt însă aş fi repezit-o de câteva ori când mi s-a părut că se lamentează prea mult.

Pe de altă parte, când vine vorba de a suferi din dragoste, probabil că foarte mulţi dintre noi "se lamentează". Iar în Pânza de păianjen cel mai mult impresionează cum îşi descrie eroina stările sufleteşti. Nu prea sunt fană a descrierilor, însă păstrând în minte toate experienţele despre care vorbeşte Diana, am avut mereu impresia că este mai bătrână. Cine să creadă că fetişcana care îndură un frig cumplit prin tramvaie, numai pentru a putea lucra ca secretară de avocat, are numai 19 ani? Cine să creadă că romanul se termină când Diana are 20 şi ceva de ani, mai mică decât mine?

Ce e însă cu adevărat greu de crezut este felul în care se leagă toate personajele între ele. Eu cred că există coincidenţe, însă aici, chiar şi într-un oraş cât Bucureştiul interbelic, prea se cunosc toate personajele între ele la un moment dat, prin simple întâmplări. Din fericire însă acest aspect nu deranjează prea mult, ba chiar s-ar putea să fi fost eu prea atentă la detalii.

Tot cu multă atenţie am vânat şi detaliile privind locurile din Bucureşti pe care le pomeneşte Diana. Ştiind că o bună parte din Pânza de păianjen este autobiografică, am încercat să îmi închipui personajele pe străzile şi prin parcurile pe care le-am recunoscut. Însă ce n-am reuşit a fost să îmi închipui zona în care locuiesc aşa cum o descrie Cella Serghi: " [... ]printre dâmburi şi rape, printre gropi de gunoaie, printre copii şi câini, unii mai costelivi decât alţii."

Ah şi mi-a plăcut sfârşitul: nu neapărat unul fericit (sau cel pe care şi l-ar fi dorit romanticele probabil), dar unul încărcat de optimism.

Scris de Raluca Alexe

Categorie: | Editura:

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Maria spune:

    Şi mie mi-a plăcut foarte mult cartea, am citit-o într-o ediţie mai veche.
    Îţi recomand şi acest articol despre dragostea dintre Cella Serghi şi Camil Petrescu: http://www.jurnalul.ro/stire-special/manifest-pentru-posteritate-122960.html

    raspunde

  2. Bia spune:

    Daaa, mare valoare. Mi-a plăcut foarte mult. Am citit tot ediÈ›ia aceasta de la Jurnalul. Mi-a plăcut cum ai scris despre ea. I-am dedicat È™i eu un post la mine pe blog http://celina-bianca.blogspot.com/2009/04/panza-de-paianjen-cella-serghi.html

    raspunde

  3. Anne spune:

    E frumoasa “Panza de Paianjen”. De asemenea si “Mirona” scrisa tot de Cella Serghi

    raspunde

  4. andreea spune:

    De fapt, Mirona este “acea” carte Cellei Serghi. :)

    raspunde

  5. Ruxi spune:

    Superba carte. Am citit-o prima data in liceu, prin clasa a X-a si m-a fascinat, desi la varsta aia nu cred ca am inteles eu prea multe. Ma identificam cu Diana din foarte multe puncte de vedere (mai putin partea cu saracia). Recitind cartea acum,la 24 de ani impactul a fost mult mai puternic. O adevarata capodopera.

    raspunde

  6. Manuela Barabas spune:

    O carte deosebita, iti doresti sa o recitesti iar si iar, redescoperind-o

    raspunde

  7. Daniela spune:

    Sunt unele lucruri despre care, daca nu le’ai trait, nu ai voie sa vorbesti. Asa si cu ‘lamentarile’ Dianei care au deranjat. Nu se cade sa acuzi sentimentele cuiva daca nu ai fost vreodata exact in postura respectiva, pentru a demonstra ca “poti face fata mai bine”.
    Cartea este bestiala! Sunt sigura ca multe adolescente se pot regasi in personajul principal, care este de admirat pentru puterea de care a dat dovada in final, si de idealismul cu care s’a prezentat pe tot parcursul romanului.
    Cat despre final, este cum nu se poate mai potrivit. Dragostea nu este nici pe departe implinirea vietii, asa cum si’o imagineaza cei mai romantici. Chiar dimpotriva. Optimismul lucid in viziunea vietii este de preferat starii de beatitudine pe care ti’o ofera asa-zisa implinire prin iubire.

    raspunde

  8. Madi spune:

    Eu am citit cartea relativ recent, la 23 de ani. Foarte multa lume mi-o laudase si am vrut sa am si eu o parere proprie. M-am identificat in multe aspecte cu Diana, in special la partea cu lamentarile “deranjante”. :) Per ansamblu, cred ca o caracterizeaza o oarecare instabilitate emotionala, precum si permanenta ei goana dupa o iubire absoluta. Diana e o idealista si o romantica. Si ceva imi spune ca, daca povestea ar fi continuat, am fi descoperit ca inclinatia ei spre latura pragmatica a vietii, din finalul romanului, e doar o stare temporara.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro