Titlu: Past Master
Autor: R.A. Lafferty
Rating:
Editura: ACE books
Anul aparitiei: 1968
Numar pagini: 248
ISBN: 0-441-65301-4150

Toată lumea adoră să recomande scriitori. Presupun că asta ne face să ne simţim superiori într-un fel, ştiind că avem rezerve uimitoare de literatură grozavă faţă de care restul lumii este ignorantă. În acelaşi timp, cred că nu există plăcere mai mare decât să faci pe cineva să îndrăgească ceva ce-ţi place şi ţie. Gusturile similiare ne oferă siguranţa că cealaltă persoană este la fel ca noi.

Din aceste motive aş putea să îl recomand fără a sta pe gânduri pe Raphael Aloysius Lafferty, spunând că este cel mai bun scriitor de science fiction de care nu aţi auzit până acum. Sau s-ar putea să fi auzit deja de el, deoarece opera sa a influenţat un număr mare de scriitori moderni, printre care şi nume sonore precum Neil Gaiman, Gene Wolfe sau Alan Moore. De la moartea sa din 2002 încoace, există o mare speranţă ca Lafferty va ajunge să fie citit de un public mai larg, dar, privind romanele şi povestirile sale, încep să cred că acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Lafferty a trăit toată viaţa în Oklahoma şi a lucrat ca inginer electric, publicând sute de povestiri în revistele de science fiction. Opera sa nu a cunoscut niciodată o apreciere largă din partea publicului, dar a fost, după cum am mentionat mai sus, o sursă de inspiraţie pentru alţi scriitori. Asta deoarece în povestirile sale mitul se împletea negreşit cu alegoria, limba engleză se reinventa şi orice ideea căpăta valenţe noi şi periculoase. Povestirile părăseau uneori şi zona science fiction-ului, trecând înspre basm şi fabulă, adesea de inspiraţie irlandeză sau nord-americană.

Cred că nu există o metodă de a descrie o povestire de Lafferty. Cel mai bine este să citiţi una. Romanele sale au avut însă mai puţin succes decât povestirile scurte, deoarece stilul său este mai potrivit prozei de dimensiuni reduse. Având puţin sub trei sute de pagini, Past Master nu suferă de această problemă şi este unul dintre romanele mai accesibile ale autorului. Apărut în 1968 şi nominalizat pentru premiile Hugo şi Nebula, romanul este încadrat în New Wave, deşi Lafferty aproape că rupe graniţele şi aşa destul de îngăduitoare ale genului.

Acţiunea se petrece în anul 2535 pe o colonie numită Astrobe, clădită pe principii utopice. Planeta este aproape acoperită de oraşe aurite, toţi oamenii sunt egali şi se bucură de toate luxurile posibile, nu mai există nici moarte. Dar, cu toate acestea, la marginile oraşelor de aur apar mahalale mizerabile şi extinse. Mulţi oameni îşi părăsesc vieţile perfecte pentru a locui în ele, renunţând la nemurire şi luându-şi slujbe grele şi inutile care îi omoară în mai puţin de doi ani. Acest declin social şi moral este inexplicabil pentru conducătorii noii lumi, care se văd nevoiţi să cheme un salvator din trecut.

Omul ales este nimeni altul decât Thomas More, autorul Utopiei, selectat tocmai pentru capacitatea sa de a face alegeri corecte indiferent de aparenţe şi etichete. Înapoi în 1535, More nu este deloc suprins de omul trimis să-l aducă în viitor, deoarece vorbeşte adesea cu călătorii prin timp. Ajungând pe Astrobe, More descoperă cu oroare că ce scrisese el în Utopia chiar se împlinise, doar că el intenţionase ca totul să fie doar o glumă când îşi imaginase o lume perfectă.

Nevoit să salveze lumea viitorului, More găseşte aliaţi neaşteptaţi şi stranii. Se întâlneşte cu ultimul Papă şi este întristat de declinul bisericii, îi întâlneşte pe Adam şi Eva, se împrieteneşte cu un extraterestru dintr-o rasă numită "ansel" (referindu-se probabil la înger - "angel"). Opozanţii lui More sunt oamenii programaţi sau sintetici, mai precis androizi creaţi cu câteva secole în urmă, care îl slăvesc pe Ouden, zis şi "Nimicul".

Înţelesul final al romanului nu este uşor de găsit sau înţeles. Oraşele de aur de pe Astrobe pot reprezenta raiul, în timp ce mahalalele pot fi iadul. Tradiţia creştină se referă la rău şi ca "nimic" sau "vid", de aceea androizii lipsiţi de suflet pot fi văzuţi drept diavoli. Din păcate lucrurile nu sunt atât de simple şi romanul refuză o interpretare simplă. Este cert însă că există o foarte importantă temă religioasă, la fel ca în toate operele autorului.

În final cred că Lafferty nu este pentru oricine. Fie ţi se pare fabulos şi captivant, fie renunţi după primele pagini şi nu te mai întorci. O cerinţă impusă asupra scriitorului modern este să îşi întâmpine cititorul la mijlocul drumului, pentru a-l ajuta să înţeleagă opera mai bine. Lafferty face acest lucru, dar într-un mod diferit faţă de restul lumii. Proza sa conţine o bucurie şi o vervă imensă care atrag cititorul şi-l lasă să se bucure de simpla existenţă a povestirii. Dar a te bucura de ceva şi a înţelege acel ceva sunt două lucruri diferite.