bookblog.ro

Pentru suflet

Scris de • 13 January 2011 • in categoria

0 Carnetul recenzie

Titlu: Carnetul din port-hart
Autor: Ileana Vulpescu
Rating: rating - recenzii carti
Editura: Tempus
Anul apariţiei: 2005
475 de pagini
ISBN: 973-85140-3-7


Cartea aceasta e scrisă ca o conversaţie. E ca atunci când stai de vorbă cu cineva, începi un subiect, apoi te atrage o altă idee, laşi în suspensie o povestire şi continui gândul care a apărut printr-o asociere de idei.

Cel care ne povesteşte este doctorul Daniel Şerban; vizitează diverse persoane, a căror biografie o aflăm din gândurile lui, suntem puşi la curent cu felul în care funcţionează sistemul sanitar, cu starea căsniciei respectabilului medic, cu evoluţia relaţiilor dintre persoanele apropiate lui şi, din fericire, doctorul este un bun psiholog care analizează nu doar frustrări şi speranţe proprii, ci şi substratul faptelor celor din jur. Doctorul Şerban este cel care citeşte carnetul din port-hart, carnet ce conţine relatările din primul şi din al doilea război mondial ale unui soldat. Nu pot vorbi despre un personaj principal, fiecărui personaj îi sunt rezervate câteva pagini pentru a contura trăsăturile lui esenţiale sau pentru a relata un episod emblematic acestuia.

Lectura romanului m-a făcut să mă simt de parcă am intrat într-o mare familie pentru că multele personaje sunt înrudite între ele şi regăseşti aceleaşi nume şi în alte romane ale Ileanei Vulpescu. Mă gândesc la ele ca la un număr de cunoştinţe, despre care îmi vorbeşte de câte ori ne întâlnim, adică de câte ori deschid cartea. Dar asta nu înseamnă că e nevoie să fi citit şi alte cărţi ale aceleiaşi autoare pentru a o înţelege pe aceasta, te acomodezi repede cu legăturile de rudenie şi cu trecutul personajelor.

Îmi este greu să vă explic factura oamenilor pe care îi zugrăveşte acest roman, sunt firi dârze şi voinţe încordate, cu morală şi principii în numele cărora sunt sacrificate pasiuni sau înavuţiri facile. Nu sunt personaje create cu idealism ci cu un soi de selecţie, ca şi cum ai alege să vorbeşti doar despre oamenii care merită pomeniţi.

E captivantă atmosfera romantică a cărţii, aerul molcom de tristeţe, iar accentul este pus pe sentimente şi morală nu pe acţiune. Timpul romanului e divers ca acela al unor amintiri: porneşte de la perioada antebelică până la cea comunistă. Sunt povestite vieţile unor oameni pe parcursul acestui timp, cum au evoluat şi cum au fost ele schimbate de ceea ce s-a întâmplat.

Este o prezentare foarte clară şi foarte puternică a realităţilor româneşti în diferite momente, nu ai impresia de tablou sau de reproducere, ci de veridic. Soarta personajelor este contopită cu cea a ţării lor şi este evident naţionalismul autoarei fără a descoperi rânduri militante. Mă întreb dacă cineva care n-a trăit în România ar reuşi să înţeleagă şi să aprecieze romanul dincolo de calităţile sale stilistice.

Trebuie să recunosc că uneori m-am simţit asaltată de prea multe teme serioase şi simţeam nevoia de ceva mai mult umor şi poate câteva întâmplări fericite în viaţa personajelor.

Nu este o carte optimistă, ci una încărcată de sentimente. Am citit-o uşor, dar am avut nevoie de momente în care să îmi pun ideile în ordine. M-a încântat să găsesc în ea gânduri pe care mi-ar plăcea să le reţin. Chiar dacă nu are un fir narativ riguros structurat, paginile cărţii menţin un echilibru între pasajele de rememorare şi cele despre prezent, între acţiuni şi caracterizări etc. Cred că este un roman care pledează pentru echilibru, pentru menţinerea unui psihic echilibrat în faţa tuturor schimbărilor din viaţa ta.

A fost o plăcere să citesc romanul acesta, dar voiam să se termine. Pentru că era dureros să întâlnesc descrise situaţii reale pe care le poţi trăi chiar tu la un moment dat. Este o lectură care nu te lasă indiferent şi în paginile căreia e imposibil să nu te regăseşti.

Vă mărturisesc că titlul cărţii nu îmi este foarte clar. Mă gândesc că acel carnet conţinea impresiile unui om obişnuit despre jocurile „celor mari”, şi asta vrea să ilustreze întreaga carte, dar nu sunt convinsă că am interpretat bine alegerea titlului. Vă invit să-mi spuneţi cum aţi descifrat voi titlul Carnetul din port-hart.

Scris de Andreea Chebac

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Luminita spune:

    Prima data am citit “Carnetul din port-hart” imediat ce a aparut, prin “nouazecisiceva”. O cunosteam pe Ileana Vulpescu, ca scriitoare, dinainte de revolutie pentru ca vazusem in liceu piesa “Arta conversatiei” si citisem romanul “Saruta pamantul acesta” ce ma cutremurase. “Carnetul…” m-a cutremurat in alt fel, mai duios, mai nostalgic, mai apropiat, mi se parea ca fragmente intregi din carte mi s-ar fi putut intampla chiar mie si familiei mele. Luciditatea si taria principiilor autoarei ce transpar in pagini se impletesc cu mici accente de umor usor amarui (de ex.cand tanara Sanda, proaspata sotie de ofiter, se pregateste de bal, apoi face gafe). Personajele, atat cele ce apar aici pentru prima oara, cat si cele care se preumbla prin celelalte romane ale Ilenei Vulpescu, sunt atat de bine conturate, incat te fac sa intinzi mana sa o strangi pe a lor spunand “Imi pare bine de cunostinta!” Nu sunt personaje exceptionale cu povesti de viata extraordinare, ci oameni obisnuiti, inruditi si incuscriti intre ei, ca oricare dintre noi.
    Eu cred ca firul amintirilor doctorului Daniel si traseul sau intr-o zi de iarna au fost declansate de carnetul cu scoarte negre daruit de Sanda, pe care incepe sa-l citeasca. De aici, carnetul devine titlu de roman.
    Dupa “Carnet…” am citit si celelalte romane publicate de d-na Vulescu, “Ramas bun casei parintesti”, “Arta conversatiei”, “Arta compromisului” si le recomand cu caldura.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro