bookblog.ro

Pompei

Scris de • 18 August 2008 • in categoria

0Autor: Robert Harris
Rating: 3 stele - Robert Harris - Pompei rating - recenzii carti
Editura: All

(ediţia în limba engleză)

Robert Harris - Pompei - recenzie cartiRobert Harris - un admirator al lumii romane, care a ieşit din contemplare şi a încropit senin o carte despre o fărâmă din aceasta. Nu cred că poate fi încadrat în acea categorie bizară de scribi care se folosesc de un pretext istoric etern seducător prin el însuşi (Egiptul antic, Templierii, lagărele naziste, Al doilea Război Mondial) pentru a-l decora cu kitsch-ul unor ornamente narative, falimentare calitativ, dar financiar profitabile. E clar pentru oricine care citeşte numai primele pagini din Pompei că Harris e bucuros să se joace de-a romanii, că l-au uluit construcţiile lor, de la apeducte până la băile publice, că simte un suflu misterios în numele parcă magice ale celor opt intervale orare ale nopţilor lor (Vespera, Prima fax, Concubia, Intempesta, Inclinatio, Gallicinium, Conticinium, Diluculum).

Iată de ce, având în vedere că miza romanului Pompei nu este decât un joc narativ pe un fundal exotic, desfăşurat pe terenul confortabil al romanului de aventuri, iar nu ilustrarea completă a unei civilizaţii surprinse într-un anumit moment istoric, nu găsesc o prea mare utilitate în a scoate la iveală plusurile şi minusurile volumului. Voi menţiona totuşi, în treacăt, câteva aspecte care cred că ar fi putut face romanul lui Harris ceva mai spectaculos, făcându-l, eventual, să avanseze mai mult către (aparent) îngustele graniţe ale speciei literare din care face parte.

De exemplu, în caseta de referinţe critice (poate aici ar fi oportună o pereche de ghilimele), Boris Johnson de la Mail on Sunday se declară "mut de admiraţie în faţa energiei şi priceperii" lui Harris. Sunt de acord doar pe jumătate. Într-adevăr, cum am menţionat mai sus, autorul are o poftă de a scrie de invidiat. Marele lui atu este ritmul narării, dublat de o dinamică inteligent instrumentată în planul acţiunii. Descrie cu o lăcomie admirabilă peisajele din Golful Neapolis şi exultă în pasajele în care personajul principal devine marele apeduct Aqua Augusta. Sunt ceva mai sceptic, însă, în privinţa "priceperii".

Un alt critic (repet apelul la discrete ghilimele din paragraful precedent), Mark Lawson de la Guardian, afirma: "capacitatea de a nu dezvălui finalul e considerată o parte crucială a artei unui autor de thriller", lăudîndu-l în continuare pe Robert Harris pentru consecvenţa cu care sparge această aparentă regulă. Personal, nu mi se pare aceasta o reuşită excepţională. Întrebarea artei, scria cineva, este "CUM?". Modul specific în care elaborezi un fir narativ, în care cristalizezi un personaj, în care dai culoare vreunei descrieri din natură etc. Dacă acest nesfârşit "CUM?" este specific artei, şi dacă romanul de aventuri este o formă de artă, atunci, "CE?"-ul (adică, în acest caz, erupţia iminentă a Vezuviului) trece, obligatoriu, în secundar. Foarte bine a făcut Harris că nu s-a preocupat prea mult de acest "CE" - să fantazezi vreme de 300 de pagini (cu o acţiune limitată la numai două zile) înaintea punctului culminant e, oricum, un act care presupune mână sigură şi curaj de maratonist.

E foarte bine, deci, că Vezuviul înfierbântat e pus în rol de fundal pentru desfăşurarea acţiunii. Pentru a face însă faţă unui asemenea background, trebuie să ştii să dozezi foarte atent formele şi nuanţele de prim-plan. Or, aici, este nevoie de ceva mai mult decât de "the pleasure of writing". Spre exemplu, este nevoie de personaje credibile, ceea ce nu are romanul lui Harris. Autorul nu acordă nici unui personaj adâncime, deci autenticitate. Le crează din linii simple, previzibile, văduvite de semnificaţi.
De aici dialogurile şchiopătânde, de aici biografiile firave. Neavând, însumate, nici măcar acea asumată renunţare la individualitatea proprie pentru dobândirea armoniei comune pe care o presupune orice ansamblu, orice orchestră, rolul lor principal este acela de simpli pioni mişcându-se în viteză pe tabla de joc. Singurul personaj cu reală vocaţie simbolică, Exomnius - fostul inginer de apeducte, dispărut în mod misterios cu puţin înainte de erupţie - e aruncat în ghemul de intrigi care ţin loc de climat uman în aşteptarea punctului de maximă intensitate.

Nu pentru a completa un parte din analiză fac această mică discuţie despre personaje. Nu cred că este esenţial ca orice operă să aibă personaje "realiste", "convingătoare", "oameni simpli cu care te identifici". Acesta n-ar fi nimic mai mult decât o standardizare nocivă literaturii. Nu mai zic că ar ucide (încă o dată!) o bună parte din personajele unui Ionesco. Problema este că Harris, ignorând sau fiind depăşit de această dimensiune a scrierii, ratează exact ce putea fi mai profund şi mai încărcat de sensuri: dimensiunea umană a tragediei locuitorilor oraşului Pompei. Pentru oameni poţi suferi, pentru manechinele care ţin loc de personaje, nu*. În lipsa oamenilor, cititorii care preferă al lui Harris se vor putea mulţumi doar cu câteva scene cu adevărat reuşite (precum aceea în care inginerul Attilius înaintează disperat prin materia poroasă aruncată de vulcan, înaltă de aproape jumătate de metru), cu ritmul vivace al scrierii, cu palpitantul du-te-vino al personajelor. Şi, bineînţeles, cu plăcerea a povesti a autorului.

* Sau nu numai pentru oameni, ci pentru tot ce înseamnă viaţă. Iată cum descrie Blaga întâlnirea vieţii (unui câine pompeian) cu moartea (semănată de acelaşi Vezuviu): "Văzui în Pompei acel câne roman./ Aşa ni-l voiră zeităţile sorţii - / mulaj conservat în materia morţii, / să nu-l putrezească nici ploaie, nici an./ Ieşise să scape de norul din uşă,/ de noaptea căzută din munte cu foc./ Dar cânele, scurt răsucindu-se-n loc, se stinse rânjind şi muşcând din cenuşă." (Cânele din Pompei; 1943; din Corăbii cu cenuşă).

Scrisă de Silviu Man

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. leontina spune:

    Ghidata de referintele critice, am inceput sa citesc cartea cu asteptari destul de mari. Speram ca aceasta carte sa insufleteasca ruinele pe care le-am vazut la Pompei… Nu a reusit.

    raspunde

  2. Pingback: Marioneta

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro