1Autor: Ben Bova
Editura: Millenium Press
Anul aparitiei: 2007
Traducător: Mircea Pricăjan
542 de pagini
ISBN: (13) 978-973-87590-5-3

Încercând să scot în evidenţă câteva clişee folosite în acest roman, m-am trezit la rându-mi că folosesc clişee, iar asta mi-a adus aminte că utilizarea cuvântului "clişeu" a ajuns un clişeu în sine, după cum bine spunea cineva. Însă, să ne orientăm spre roman fiindcă discuţia despre clişee se poate lungi la infinit. "Powersat", apărut în 2007 la Millenium Press reprezintă primul volum (din punct de vedere al cronologiei ficţionale) al unei cronici "a viitorului apropiat al omenirii şi a expansiunii acesteia în Sistemul Solar", serie deschisă de romanul Mars (1993). Ben Bova are 7 premii Hugo pentru cel mai bun editor (5 ani la rând cu revista Analog). Printre altele, autorul a fost şi presedinte al SFWA (Science Fiction and Fantasy Writers of America) şi National Space Society. Recent, Bova a fost solicitat în calitate de consultant pentru filmul "Repo Men" (cel cu Jude Law si Forest Whitaker), rolul lui fiind de a oferi detalii asupra modului în care ar putea arăta lumea din viitorul apropiat.

Personajul principal al romanului, Dan Randolph conduce o companie al cărei scop este de a furniza electricitate cu ajutorul unui satelit geostaţionar care colectează energie solară. Planul lui Randolph este de a crea o întreagă reţea de sateliţi pentru a scăpa America de dependenţa combustibililor fosili. O dată cu distrugerea avionului sub-orbital şi moartea pilotului în cadrul unui zbor de test, începe o cursă contra-cronometru în care Randolph va încerca să-şi salveze compania, vieţile multor oameni şi, în cele din urmă, propriile vise.

Citind câteva lucruri despre activitatea lui Bova, mă asteptam ca detaliile tehnologice şi tehnice utilizate în naraţiune să fie solide şi aşa a şi fost, asta fiind partea romanului care m-a atras cel mai mult. Totuşi, autorul nu se pierde în descrieri ştiinţifice interminabile, ci rămâne fidel acţiunii alerte. Tema este încă una actuală (sau poate mai actuală ca oricând): giganţii petrolieri care încearcă să împiedice utilizarea unor energii alternative mai ieftine şi efortul oamenilor de a-şi diminua depedenţa de resursele de combustibili fosili care se epuizează rapid.

Previzibilitatea romanului nu se trage neaparat din şirul acţiunii ci mai degrabă din elementele folosite: băieţii bunii cu idei grozave şi care deţin tehnologia necesară schimbării destinului planetei sunt americani, concurenţa care le suflă în ceafă şi asteaptă orice pas greşit vine din partea japonezilor, baieţii răi (cum altfel?) sunt arabi... Mai adăugaţi conspiraţii, petrol, organizaţii care doresc să pună piedici avansului tehnologic pentru a-şi păstra veniturile şi, implicit bunăstarea, apoi o veche iubire, atentat la viata presedintelui S.U.A, alţi politicieni, o secretară care munceşte pe un post inferior calităţilor pe care le posedă şi care se amestecă în misiuni periculoase şi să nu uit de misiunile de salvare hei-rupiste. Da, cartea are toate ingredientele necesare pentru a da senzaţia cititorului de "acţiune care te ţine cu sufletul la gură", însă tocmai aici este problema, deoarece am rămas cu senzaţia unei reţete folosite cu atenţie, reţetă care însă nu mai lasă posibilitatea de a mai adăuga elemente care să-i dea o notă cu adevărat personală şi o savoare de care să-ţi aminteşti şi să povesteşti mult timp de aici încolo.

Acum, romanul nu e atât de rău pe cât am lăsat să se înteleagă, însă valorile lui se trag doar din "entertainmentul" pe care îl oferă şi mai deloc din calităţile sale literare. Mi-a luat destul de puţin timp să mă obişnuiesc cu stilul lui Bova: descrieri succinte, dialoguri directe, fraze scurte, însă problemele au apărut când citeam deja a 3-a oară exact aceeaşi descriere pe care o făcea unuia dintre angajaţii lui Dan Randolph: "părul ei brun, tuns scurt" (plus culoarea cămăşii). Cam la atât se reduce descrierea personajelor secundare şi episodice, care tind să fie doar nişte obiecte care realizează nişte acţiuni pentru a duce mai departe firul epic al romanului decât de a fi oameni, personaje adevărate.

Textul nu lasă loc de interpretări, este direct, liniar în cele mai multe rânduri. Nu căutaţi semnificaţii ascunse fiindcă nu le veţi găsi, romanul pretându-se pentru o lectură uşoară de după masa, recomandabil mai ales acelora care preferă un stil pragmatic. Peste 20-30 de ani se va mai vorbi de acest roman doar dacă tehnologiile prezentate în el vor deveni realitate.

de Ioan Todoran