bookblog.ro

Prepare to be amazed

Scris de • 1 July 2013 • in categoria

Titlu: Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 124
ISBN: 978-973-504-010-9
Cumpara cartea

„S-a întâmplat la un moment dat ceva ieșit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut să nu se întâmple? Cine poate ști? S-a ivit o civilizație altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se află astăzi. Aroganța Occidentului a fost pe măsură. În raport cu „ceilalți”, puterea lui a atins o cotă înspăimântătoare. Ne dăm seama astăzi că a fost doar o fază a istoriei. Dar a putut să pară - atât de mare ajunsese să fie distanța - că e un dat fundamental al unei umanități ierarhizate.”

Dacă pentru a înțelege prezentul este necesară cunoașterea trecutului, pentru cunoașterea viitorului nu este necesar nimic. Practic „viitorul nu poate fi anticipat!”. Nici proiecțiile pe 50 sau pe 100 de ani nu ajută (e destul să luăm în considerare apariția Internetului sau evenimentele din Septembrie 2001 pentru a realiza că acestea pot fi spulberate în oricare 5 sau 10 ani din cei 50 sau 100), nici utilizarea calculatorului care „este mai rapid decât mintea omenească, dar deloc mai inteligent” și nici măcar statistica, deși „oferă o mulțime de regularități care trec prin timp neafectate de evenimente sau de opțiuni individuale”. Și atunci ce se poate face? Putem avea „puțină sau mai multă răbdare, și vom afla”.

Supozițiile asupra viitorului Occidentului, care viitor face subiectul acestei cărți, reprezintă pentru Lucian Boia un pretext pentru o analiză deosebit de lucidă a societății moderne, afectată din ce în ce mai mult de evenimente care riscă să o scoată de pe direcția pe care pare că s-a înscris. Procesul de devenire a Occidentului, a fost afectat de anumite evenimente unice, neprevăzute, susceptibile să determine evoluții neașteptate”, așa numitele „lebede negre, atât de dragi lui Nassim Taleb”.

Occidentul este perceput de autor ca fiind „foarte materialist. Și nespus de idealist”, având în vedere că el a fost cel care a făcut „pasul decisiv de la speculația științifică la cercetarea științifică”, rupând astfel lanțurile sclaviei și dependența omului de prestația propriei munci. Spațiile s-au micșorat, timpul s-a dilatat, oferind astfel perioade de relaxare pe care, neștiind cum să le utilizeze, individul le-a fructificat consolidându-și poziția în concurența cu ceilalți indivizi, ceea ce a dus inevitabil la contracția aceluiași timp. Deși o parte dintre invențiile care au dat naștere progresului specific Occidentului au apărut și cu mii de ani înainte (motorul cu aburi – pe vremea lui Alexandru cel Mare sau tiparul – inventat și de chinezi cu mult înaintea lui Guttenberg), „Occidentul a pus creierul și mâna să lucreze împreună, inaugurând astfel civilizația tehnologică”.

Faptul că Occidentul a ajuns să fie „un dat fundamental al unei umanități ierarhizate” i-a conferit acestuia un statut special, de lider de opinie și distribuitor de civilizație, dar l-a făcut și arogant. Însă „Occidentul n-a inventat doar lucruri bune. A inventat, în proporție deloc neglijabilă, și lucruri cumplite”. Utopii (care au avut ca rezultat nimicirea nu doar a milioane și milioane de indivizi, dar și chiar și a națiunilor) „a inventat pe bandă rulantă”, printre ele numărându-se comunismul și fascismul, dar a și preluat și a perfecționat practici mai vechi, precum sclavajul, colonialismul sau genocidul. „Toate vin din Occident, de-a valma, și bune și rele. Sau au venit, până acum”.

Occidentul a devenit „modest” în ultima vreme. Pierde substanță demografică, se restrânge – atât demografic cât și economic – iar vechii sclavi și supuși din colonii devin „parteneri”. Atitudinea sa a început să fie apologetică, ajungând „să se jeneze până și de dimensiunea sa creștină”. Valorile îi sunt răsturnate și chiar dacă acest lucru pare a fi exact direcția de evoluție pe care s-a înscris încă de la început („cuvântul de ordine pare să fie egalizare pe toată linia”, cu disperare încercându-se să se șteargă liniile de demarcație absolut naturale dintre femeie și bărbat, dintre negri și albi sau dintre islamiști și creștini), trenul schimbării pare acum să deraieze, odată cu transformarea cenzurii în „corectitudine politică” sau cu crearea unor imagini total disproporționate cu privire la discriminare („Oricine poate distinge, nu doar prin aspect, ci și prin temperament, un italian de un suedez, se pare însă că nu mai poate distinge, sau nu mai e convenabil să o facă, un african de un european”).

Cele trei „religii secularizate” ale epocii moderne, democrația, națiunea și progresul, par să bată în retragere, ne mai fiind „în cea mai bună formă”. Cetățenii sunt acum perfect egali în drepturi fără nicio deosebire”, însă tehnologizarea, care a oferit individului o libertate nesperată, l-a „îndiguit” în același timp, prin accesul pe care l-a oferit autorităților în spațiul intim al aceluiași individ. Și dacă tot veni vorba de Internet, autorul spune, la un moment dat: „utilizatorul de Internet se află - singur! - în fața unui amalgam [de informații]. Ca să nu cadă în cursa dezinformării sau a manipulărilor, ar trebui să fie cultivat (ceea ce nu e cazul pentru cei mai mulți)”. Trist, dar înfiorător de adevărat. Migrațiile masive afectează Occidentul riscând să-i modifice radical valorile („Franța, dacă va deveni islamică, nu va mai fi Franța”), iar preocuparea pentru ca lumea de mâine să devină mai bună a fost înlocuită de preocuparea ca ea să nu devină mai rea (cu referiri directe la încălzirea globală și la problemele de climă pe care le are lumea), ceea ce va duce, inevitabil, spre o stagnare a evoluției, ba chiar spre o involuție.

Considerând întreg acest preambul, maiestuos analizat de Lucian Boia, întrebarea naturală care ne macină pe toți deopotrivă este: încotro? Spre ce ne îndreptăm? Ce se va întâmpla cu Occidentul? O serie de scenarii, care pozitive, care negative, chiar și unele „de compromis” izvorăsc din mintea istoricului, evident cu amendamentul că „deja nu știm nimic precis (nici măcar aproximativ) despre nimic” și, de asemenea, însoțite de remarca „viitorul nu există, este un spațiu complet alb, pe care urmează să se scrie ceva, dar nu știm ce anume”. O variantă în care China va fi lider mondial înaintea SUA, alta în care Brazilia, alături de China și SUA vor trage sforile la nivel internațional, una în care Uniunea Europeană se va destrăma, alta în care va continua să existe, toate acestea par perfect plauzibile în expunerea lui Lucian Boia. Argumente pro și contra pentru fiecare se pot aduce la infinit. Totuși, cel care se hazardează să creadă în oricare dintre variante, este de-a dreptul nebun sau inconștient. Nenumăratele „lebede negre” care au afectat cursul – care părea ABSOLUT sigur – al istoriei, o dovedește.

Nota în care încheie autorul este aproape optimistă: o consolare, îi spune autorul, și anume aceea că, indiferent care va fi viitorul, individul din acel viitor se va adapta la el, așa încât „”nu va avea nici un motiv să regrete ceea ce a fost cândva” (sau ce ar fi putut să fie, îmi permit eu să adaug).

  • Plusuri

    Luciditatea cu care Lucian Boia analizează societatea contemporană chiar și într-o lucrare atât de scurtă și de concisă precum Sfârșitul occidentului? Spre lumea de mâine, îi conferă o valoare incontestabilă. Obiectivitatea, însoțită pe alocuri de o ironie savuroasă, garantează că lecturarea cărții va fi o experiență deosebită.

  • Minusuri

    Of, de ce a fost atât de scurtă? O astfel de lucrare, atât de superb scrisă, ar trebui să fie imensă, să nu se mai termine. Mă consolez însă cu ideea conținutului, care estre extrem de condensat.

  • Recomandari

    Mi-e mai ușor să spun că nu văd categorie de cititori căreia nu i-aș recomanda această carte, decât să încep să enumăr cui aș recomanda-o. Din păcate cei cărora le este (simt eu) destinată, anume liderii politici actuali ai Occidentului, cred că o vor rata. Și este păcat, pentru că un duș rece poate că le-ar prinde bine.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Sora Daniel spune:

    Super tare articolul! Mi-a placut foarte mult! Multumesc!

    raspunde

  2. The M. spune:

    “…cu disperare încercându-se să se șteargă liniile de demarcație absolut naturale dintre femeie și bărbat, dintre negri și albi sau dintre islamiști și creștini”

    Sa ne oprim putin aici. Care mai exact sunt liniile de demarcatie *naturale* dintre negri si albi? In afara de diferentele de ordin genetic – asupra carora indivizii nu au niciun control si care nu ar trebui sa fie valorizate pozitiv sau negativ -, nu exista diferente *naturale* de alt tip care sa justifice o ierarhie, sau, cum o indulcesc conservatorii, o “demarcatie”.

    In cazul “demarcatiei” dintre femei si barbati, iarasi avem de a face cu putina ipocrizie. Pana nu demult femeile erau considerate *natural* inferioare barbatilor. Surpriza! Era vorba doar de roluri construite social si asumate volens nolens de indivizi crescuti si educati in spiritul lor. Diferentele *naturale* dintre barbat si femeie sunt cele biologice si nu pot fi invocate pentru a sustine, adiacent, diferente morale intre cei doi.

    Si, in final, in chestiunea “crestinilor” si “islamicilor”, nu mai poate fi indoiala ca singurele diferente nu sunt in niciun caz *naturale*, ci culturale.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro