bookblog.ro

Privirea acoperită cu palmele. Emaus.

Scris de • 30 April 2013 • in categoria

Titlu: Emaus
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 162
ISBN: 978-973-689-522-7
Cumpara cartea

„Mai departe, dincolo de obişnuinţele noastre, într-un hiperspaţiu despre care nu ştim aproape nimic, se află ceilalţi, chipuri la orizont. Sare în ochi faptul că ei nu cred – aparent nu cred în nimic. Dar şi o anumită familiaritate cu banii şi reflexele strălucitoare ale obiectelor şi ale gesturilor lor, lumina. Probabil sunt pur şi simplu bogaţi – iar privirea noastră e privirea de jos a oricărei burghezii surprinse în efortul de a urca -, priviri din penumbră. Nu ştiu. Dar percepem cât se poate de clar că la ei, părinţi şi copii, chimia vieţii nu produce formule exacte, ci spectaculoase arabescuri, ca şi cum ar fi uitat de funcţia ei obişnuită – ştiinţă beată. Rezultă de aici efectul unor existenţe pe care nu le înţelegem – scrieri a căror cheie s-a pierdut.”

Acest sentiment al indescifrabilului l-a trăit poate Champollion în faţa hieroglifelor, dar aceeaşi trăire plină de nelinişte o trăieşte în viaţa de zi cu zi adolescentul catolic din romanul lui Alessandro Baricco, „Emaus”. O carte mică, ce nu răpeşte mai mult de o oră din timpul cititorului, „Emaus” este o mărturisire sfârşietoare despre tragedie, neîmplinire, incertitudine, plăcere, desfrâu, adevăr şi vinovăţie. După ultima pagină, după gustul amărui lăsat de destinul incredibil al eroilor, eşti copleşit de o senzaţie straină, de vid şi ai vrea să reciteşti totul, ajungi la prima pagină şi meditezi asupra lumii tale şi asupra lumii de cealaltă parte a baricadei, lumea tuturor celorlalţi.

Roman al intimităţii

A.Baricco este un scriitor apreciat în România, tradus la Humanitas şi la Polirom, un intelectual rafinat, care printre altele e şi cronicar muzical, citit şi citat de Dan Mihăilescu (care face o recomandare în emisiunea sa către volumul de eseuri „Barbarii”). Acest autor contemporan, boem şi cârlionţat face o excursie în sufletele noastre, inventând un fel de a povesti specific unei intimităţi greu de egalat. Naratorul-personaj nu îşi dezvăluie identitatea niciodată, el rămâne undeva în penumbră, urmărind mişcările celorlalţi, ieşind pe scenă doar obligat de lumina reflectorului. El trăieşte alături de ceilalţi trei prieteni ai săi povestea amăgitoare a fetei din vecini, Andre, o adolescentă cu apucături de prostituată, o ciudată apariţie fără nimic sfânt, dar, în ciuda a tot şi toate, sacră.

Dorul de prăbuşire

Cei patru adolescenţi neiniţiaţi în dragoste trăiesc într-o lume rigidă, curată până la obsesie, clădită după dogmele religioase stricte ale unei comunităţi împânzite de prejudecăţi. Toţi cântă în corul bisericesc, toţi au grijă ocazional de nişte bolnavi paralizaţi, schimbându-le pleosca şi îmbărbătându-i, până când ceva misterios, ceva cu un farmec insidios, ceva ce aduce a nobleţe, ceva ce aduce a tragedie le scutură complet sistemul de valori şi în acelaşi timp parcă, le deşteaptă gustul pentru prăbuşire, pe care îl simţeau lăuntric, în secret.

Naratorul se simte sfâşiat de teama de a trece dincolo, Bobby abandonează muzica religioasă şi îi cântă lui Andre, fata îşi arată pe acordurile lui, în faţa unei mulţimi încremenite, trupul dezgolit, ca un manifest. Cel poreclit „Sfântul”, dur, ascetic, ambiţios, cu un elan insuflat de o pasiune violentă, este singurul care depăşeşte complet tradiţia… tocmai respectând ideea de Dumnezeu atât de mult, Sfântul va cădea în păcat cel mai adânc, iremediabil, se va mânji pentru a se mântui, se va îngloda în degradare pentru a răsări mai puternic, doar că munca lui de afundare în plăcere şi în mizerie se opreşte la un moment dat într-un punct din care înălţarea spre cer devine aproape imposibilă. Cel din urmă erou, Luca, e un personaj compătimit de toţi, tatăl său e foarte bolnav, victima unei boli dintr-acelea care îi face pe toţi să-şi piardă răsuflarea. În sufletul său, Luca poartă cicatricile imaginare ale unei vini imaginare. El îşi clădeşte un întreg sistem de remuşcări sub care se va prăbuşi. În toate aceste deveniri, misterioasa Andre se strecoară ca o pată, ca un răspuns, ca o rază de adevăr, o rază de lumină deghizată în întuneric.

Pornind de la povestirea biblică a tinerilor care se îndreptau spre Emaus şi în drumul lor, au eşuat în a-l recunoaşte pe Iisus, despre care de altfel vorbeau de zor, romanul lui Baricco este un continuu exerciţiu de curaj, naratorul îşi ascunde privirea în palme, trăgând cu ochiul în marea lume de dincolo de educaţia sa dogmatică, naratorul se luptă cu lanţuri inventate de părinţii lui, cu vieţi stereotipe şi mici, dizolvate în faţa strigătului revendicator al libertăţii de a fi.

  • Plusuri

    Proză densă, extrem de sensibilă, delicată ca o pană de lebădă, mereu surprinzătoare, cu viraje bruşte, cu scene dure, senzuale sau tensionate, un ton vibrant, energic şi pe alocuri, tragic;

  • Minusuri

    Gradul sporit de ambiguitate, este un roman ce se lasă nu citit, ci explorat. Este necesară o recitire.

  • Recomandari

    Pentru adolescenţii sătui de „Jurnalele vampirilor”, care vor să treacă la nivelul următor. În acest roman se află întregul suspans al devenirii, durerea iminentă trecerii în lumea adulţilor. Pentru toţi cei care (nu) cred în Dumnezeu. Pentru cei care, ca mine, n-au avut onoarea de a face cunoştinţă cu un aşa scriitor tulburător, Alessandro Baricco.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro