bookblog.ro

Ex ossibus

Scris de • 26 February 2011 • in categoria

Titlu: Pudră
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-46-1601-5

O înviere în criptă, dintr-o moarte clinică, şi tot ce îi urmează ei ...

Vag afectat, aş aprecia că romanul Pudră al Dorei Pavel este mai degrabă poematic. Asta pentru că debordează de virtualităţi, de potenţialităţi şi mai puţin de susţinere epică. Titlul este el însuşi unul atipic pentru un roman şi rămâne provocator. Ne duce cu gândul la pudră ca mască, la ecranul opac ca văl de iluzii ce acoperă lumea, la prăfuirea obiectului de artă. Până la urmă însă, ,,pudră’’ din acest titlu este o metonimie a lutului fin, a argilei, a ţărânei, în ultimă instanţă. După câteva pagini parcurse, cititorul are prilejul să constate că pudra trimite la simbolul măştii mortuare. Mai precis, un tânăr restaurator de artă, în vârstă de douăzeci şi şapte de ani, învie dintr-o moarte clinică în noaptea ce îi precedă înmormântarea, pe când se afla în propriul sicriu, plasat într-o criptă clujeană. Autoarea face proba că stăpâneşte o frumoasă tehnică a descrierii şi a detaliului semnificativ în acest prim pătrar al cărţii. Cititorul este sedus de concreteţea ridicării lui Vlad Carasiniu din giulgiurile morţii, dezvoltând tot felul de sugestii provenite dintr-un amplu background cultural de la preromantici până la videoclipurile gothic sau rock. Un alt fel de Ex ossibus ultor transilvan. Să sintetizăm atunci: una bucată titlu percutant avem, temă provocatoare este, scriitură descriptivă percutantă şi interesantă bifăm. Dar se dovedeşte a nu fi suficient. Căci după ce Mortul se ridică din anchilozarea părelnicei rigor mortis se petrece ceva oximoronic. Adică se întâmplă că nu se mai întâmplă nimic cu adevărat esenţial cu personajul. El vrea să comită o călătorie iniţiatică, dinspre moarte spre viaţă, trecând prin parcul pustiu, pe la spital, secţie de poliţie şi crâşmă, dar numai de iniţiere n-are parte. În schimb, îşi aminteşte abundent de alte morţi, cam numeroase de altfel, pe care le-a trăit. Mama îi murise de inimă, soţia dintr-o sinucidere, socrul asasinat, iar Davida dintr-o explozie casnică. Întrebarea obsesivă a personajului este mai apoi: din ce cauză a murit el însuşi. A doua sintetizare ar fi atunci următoarea. După ce a fost captat la modul copleşitor, Cititorul, fie el Ideal au ba, aşteaptă să vadă care este soluţia cărţii de faţă, prin gura personajului înviat eventual, faţă de eterna mică mare problemă: moartea. Dar după cum Vlad Carasiniu nu află cauza propriei morţi, nici Cititorul nu are parte de dezlegarea misterului perpetuu. Nu ştim de ce murim şi nici când pare să fie mesajul romanului, dar dincolo de această probă nu mai descoperim nimic. Cu toate acestea cartea are atmosferă, dezvoltă o mică filozofie incipientă, o scenografie amplă ce acompaniază Moartea în monologul ei postmodern.

Iar pentru ca negrul tematic să nu fie uniform, Dora Pavel introduce şi roşul violent al dragostei sinucigaşe. Portretul cadaveric al lui Carasiniu se îmbujorează puţin de la un mister în plus. Căci misterioase sunt căile dragostei, nu doar ale morţii, la acest personaj. În primul rând, el fusese însurat cu o restauratoare tânără, Grazzia. Ea dovedeşte o feminitate interiorizată, nevrotică, sentiment care se încununează de o tăiere a venelor. Soţul nu pare lămurit despre cauze, dar trebuie semnalat că Grazzia era frigidă, rata constant apogeul actului sexual. După această ratare conjugală, Carasiniu se îndrăgosteşte şi mai atipic, de o doamnă de peste cincizeci de ani, Davida, mare iubitoare artă. Eboşele unei gestualităţi potenţial erotice se infiltreză în întâlnirile celor doi, dar ansamblul rămâne ceţos. O atracţie sexuală spre Davida pare a se explica prin pierderea dramatică a mamei de către Vlad Carasiniu în copilărie aproape, însă fineţea şi complexitatea acestui tip de relaţie rămâne doar o sugestie, nu o împlinire a cărţii. Prins între o cauzalitate erotică şi o alta thanatică, Vlad Carasiniu aleargă ca act final în evoluţia sa din roman. Vrea să lase în urmă cenuşa trecutului şi să sugereze că trebuie să ne afundăm în dragoste pentru a amâna moartea.

Dar pentru a concluziona aceastea toate, Cititorul a trebuit să facă dovada unei implicări serioase, atunci când textul în sine n-a oferit soluţii. Aş aprecia în final că Pudră a Dorei Pavel este o carte cu sugestii interesante, care ne trimit spre o reconsiderare a morţii ca eveniment inedit şi intempestiv într-o lume cosmetizată şi mereu întinerită, dar nu vitalizată, estetic. Ce se poate reproşa cărţii este lipsa unei soluţii literare pentru moarte şi fracturarea iniţierii personajului, care iniţiere, în opinia mea, nu se realizează. Până la urmă, moartea rămâne şi pe mai departe o temă literară inepuizabilă, un mister claustrofobic şi obsedant, de care omul contemporan nu se poate feri nici măcar în era tuturor soluţiilor.

  • Plusuri

    Romanul exhibă o bună tehnică a descrierilor şi o îndrăzneală tematică.

  • Minusuri

    Misterele nu sunt conduse epic până la capăt.

  • Recomandari

    Tuturor celor interesaţi de thanatos.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro