bookblog.ro

Raţiune sau simţire – tu ce alegi? – Cartea şi filmul

Scris de • 14 August 2013 • in categoria

Titlu: Raţiune şi simţire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 978-973-135-778-2
Cumpara cartea

Bun venit în lumea lui Jane Austen, unde căsătoriile se fac din interese materiale, dar totodată iubirea adevărată învinge, o lume unde idilicul se împleteşte cu dramele personale, iar superficialitatea se confruntă cu trăirile profunde. Şi mai ales unde te aştepţi din oficiu la happy end-uri, uneori prea happy pentru a admite că ar putea trece de proba verosimilului.

Cele două surori, Elinor şi Marianne, reprezintă exact cele două tipuri de atitudine în faţa diverselor situaţii de viaţă cu care sunt puse faţă în faţă. Elinor este raţiunea, iar Marianne simţirea. Prima preferă să se comporte diplomat, rezervat şi să interiorizeze tot ceea ce simte. Marianne se află exact la polul opus, pentru că ea nu poate să-și ascundă emoțiile, iar sinceritatea explodează de fiecare dată, fără temeri în ceea ce priveşte consecinţele.

Deşi atât de diferite, nu poţi să nu fii impresionat de felul în care sunt dedicate una celeilalte şi cum fiecare se gândeşte deseori la fericirea celeilalte în detrimentul propriului confort.

Elinor are aici un punct în plus, deoarece preferă să ţină doar pentru sine propria dramă sentimentală, nedorind să îi împovăreze şi pe ceilalţi cu problema ei. Atitudine pe care Marianne nu o înţelege şi pe care o va dezaproba deseori, considerându-şi sora incapabilă de sentimente puternice şi pătimaşe.

Personajele primesc însă diverse faţete pe parcursul romanului. Elinor poate părea uneori mai rece decât ar fi cazul, însă curând îi cunoşti latura extrem de sensibilă şi înţelegi că este mai fragilă decât lasă să se vadă.

Marianne este catalogată deseori drept lipsită de diplomaţie şi fără maniere în societate. Însă nu este decât o femeie sufletistă, căreia nu îi place să se ascundă în spatele convenienţelor. Pur şi simplu, ea debordează de sinceritate, şi atunci când urăşte, dar şi atunci când iubeşte, şi nu se teme să o arate, indiferent de situaţie sau de contextul în care se află.

Colonelul Brandon poate părea un tip taciturn, un burlac întârziat care se îndrăgosteşte de o femeie mai tânără, o fetişcană, în comparaţie cu vârsta lui. Treptat însă îi cunoşti grija, atenţia şi răbdarea de care dă dovadă în relaţia cu Marianne. Iar dacă femeia pe care o iubea ar fi ales să îşi petreacă restul vieţii cu un alt bărbat, nu ar fi iubit-o mai puţin şi i-ar fi urat toată fericirea din lume, dorindu-şi doar ca rivalul său să o merite cu adevărat.

filmFilmul: Sense and sensibility
Anul apariţiei: 1995
Regizor: Ang Lee
Durata: 136 minute
Rating IMDB: 7,6/ 10

 

 

 

 

 

Raţiune şi simţire a beneficiat de o ecranizare în 1995, Sense and sensibility, care i-a avut în distribuţie pe Emma Thompson (în rolul lui Elinor), Kate Winslet (Marianne), Alan Rickman (colonelul Brandon), Hugh Grant (Edward Ferrars) şi Greg Wise (Willoughby).

Dintre toţi, cel mai mult mi s-a părut potrivit în rol Alan Rickman, care l-a întruchipat perfect pe colonelul Brandon, cu felul lui de a fi mereu diplomat, rezervat şi totodată atât de sufletist. Vârsta ceva mai înaintată comparativ cu cea de care s-a îndrăgostit nu devine un handicap, deoarece anii în plus sunt compensaţi de loialitatea şi delicateţea de care dă dovadă atunci când Marianne suferea după materialistul Willoughby.

Probabil că acum l-am etichetat negativ pe bietul Willoughby, mai mult sau mai puţin pe bună dreptate, în condiţiile în care în ecranizare, el nu primeşte ocazia, unică de altfel, de a se dezvinovăţi prin prezentarea propriului punct de vedere. În carte, autoarea îl lasă să îşi dezvăluie sufletul în faţa lui Elinor, destul de înţeleaptă şi de bună încât să îl asculte şi să îi dea crezare, măcar dintr-un sentiment de milă pentru o situaţie care devenise oricum ireversibilă.

Foarte autentică şi simpatică mi s-a părut doamna Jennings, care părea să îşi asume neinvitată rolul de Cupidon, un Cupidon care mai mult glumea pe seama sentimentelor domnişoarelor Dashwood decât să fie cu adevărat de folos în sprijinirea poveştilor lor de iubire. În orice caz, râsul ei, deşi uneori răutăcios, este de-a dreptul contagios.

Foarte bine a jucat şi Hugh Laurie, care l-a interpretat pe băţosul domn Palmer, însoţit de soţia lui, nu prea inteligenta Charlotte Jennings Palmer.

În schimb, Edward Ferrars, interpretat de Hugh Grant, nu mi s-a părut atât de şarmant pe cât mă aşteptam. Deşi era de aşteptat ca Edward să fie genul de om rezervat şi temător, prins în loialitatea unei promisiuni făcute domnişoarei Lucy, totuşi Hugh Grant mi-a părut de-a dreptul crispat şi mult, mult prea rigid.

În orice caz, vă recomand cu drag să vizionaţi filmul, mai ales dacă vă plac ecranizările romanelor clasice şi atmosfera de secol XVIII. Eu încă mai visez la crinoline, trăsuri şi la interioarele locuinţelor de atunci. Şi fiindcă vremurile de atunci nu se mai pot întoarce, ne putem teleporta noi acolo, din păcate doar la nivel vizual, pentru a trăi nişte poveşti romantice de altădată.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. darie ruxandra spune:

      si cartea si filmul au fost superbe:X:)recomand si masfiel park-filmul…mie mi-a placut:)totusi cred ca mandrie si prejudecata le intrece pe toate:)

      raspunde

    2. Iulia spune:

      Filmul nu l-am vazut insa cartea mi a placut foarte mult. Aproape la fel de mult ca Mandrie si Prejudecata.

      raspunde

    3. darie ruxandra spune:

      nu mai tinean minte ca ang lee e regizorul:Xbravo…superb film

      raspunde

    4. Cecilia spune:

      Bun filmul, distributie buna…dar cartea e si mai buna!

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro