bookblog.ro

Răul este relativ

Scris de • 23 October 2012 • in categoria

Titlu: Pământul oamenilor liberi
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 205
ISBN: 978-973-707-507-9
Cumpara cartea

Este într-adevăr încă o carte despre comunism și opresiunea pe care a exercitat-o asupra oamenilor, dar unghiul de abordare este unul inedit, regimul fiind privit din perspectiva lumii preoțești. De altfel divinitatea își face simțită prezența în mod continuu în roman; se vorbește despre păcat și despre dreptate, iar personajele își caută mântuirea.

Să începem cu locul, un spațiu care emană magie și influențează viața locuitorilor: Slobozia (numele localității derivă de la verbul „a slobozi” = „a elibera”), mai exact lacul de lângă sat. Într-o asemenea comunitate legendele și superstițiile fac parte din existența oamenilor, așa că Groapa cu lei, lacul, este considerat blestemat și toți îl evită.

Toți, mai puțin Victor, un copil maltratat de tatăl bețiv, care se simte bine aici, departe de săteni. Dar apa aceea misterioasă pare că vrea să intervină în viața băiatului, și începe prin a-l împinge la crimă. Ani mai târziu caracterul clocotitor al lui Victor duce și la alte omucideri, dar de fiecare dată lacul este acolo pentru a-l ajuta.

Cu toate astea în carte Victor nu este un monstru, ci o victimă. El vrea să se mântuiască, iar existența familiei sale formată din mamă și soră spre asta este concentrată. Cu toții cred că au găsit soluția atunci când preotul din sat îi dă lui misiunea de a copia texte sacre interzise de comuniști.

Să revenim în lumea preoțească din acea perioadă: oamenii Bisericii se împart în două categorii – cei care se sacrifică pentru credința lor și cei care colaborează cu organele de stat în interes personal. Preotul din satul Slobozia face parte din prima categorie și vrea să-l ajute pe Victor să-și spele păcatele, dar odată cu plecare lui evenimentele scapă de sub control. Noul reprezentant al Bisericii nu vrea decât să ajungă cât mai sus folosindu-se de păcatele enoriașilor, nu-l mai ocrotește pe Victor și încearcă chiar să înlăture din calea sa oamenii cu mai mult har decât el.

Povestea continuă și după 1989, iar autoarea descrie magistral felul în care societatea s-a schimbat și nu prea odată cu înlăturarea regimului comunist. Fiecare înțelege democrația cum vrea, iar Slobozia este prea ruptă de lume pentru a fi atinsă altfel decât superficial de marea trecere: se schimbă denumiri, dispar steme, dar viața oamenilor este guvernată de aceleași legi arhaice.

Până la urmă dilema romanului nu este dacă Victor va fi prins sau nu de autorități, problema este dacă se va mântui sau nu. Iar aproape de final se pare că s-a găsit și pentru el o scăpare, dar oare caracterul lui intempestiv va putea fi ținut în frâu ?

  • Plusuri

    Dilemele morale sunt foarte bine descrise

  • Minusuri

    Anumite pagini scabroase

  • Recomandari

    Celor interesați de litertura care evocă perioada comunistă

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro