bookblog.ro

Războiul în Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor

Scris de • 28 June 2009 • in categoria

0Societatea feudala recenzie
Autor: Marc Bloch
Rating: Societatea feudala rating - recenzii carti
Editura: Dacia
Anul apariţiei: 1998
Traducător: Cristiana Macarovici
volumul al II-lea






Într-un articol precedent am prezentat câteva aspecte principale legate de nobilimea feudală, aşa cum este ea prezentată în volumul Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor de Marc Bloch. În continuare, ne vom opri asupra unui alt aspect important al societăţii medievale europene: războiul.

Cavalerii, precum samuraii Japoniei medievale, erau oameni pentru care îndrăzneala şi dispreţul faţă de moarte erau, într-o oarecare măsură, valori profesionale. Nobilul îndrăgea mai întâi desfăşurarea unei forţe fizice de animal frumos, savant întreţinute prin exerciţii permanente, începute din copilărie. Corpului suplu şi musculos trebuia să i se adauge curajul.

Războinicul medieval era exaltat devotamentul pentru o căpetenie, pentru o cauză (Războiul Sfânt), la care se adăuga iubirea de glorie personală sau colectivă. Războiul sfânt oferea atracţia unei aventuri dublate de o faptă pioasă. Exista astfel speranţa recompenselor de pe lumea cealaltă, asigurate, nu doar celui care moare pentru Dumnezeul său, dar şi aceluia care moare pentru stăpânul său.

Obişnuit să nu se teamă de pericol, cavalerul mai găsea în război încă un farmec: cel al unui remediu împotriva plictiselii. În epoca descrisă de Marc Bloch, exista un spirit de nomad, răspândit îndeosebi la francezi. În Franţa, s-a observat că Normandia a fost, dintre toate provinciile, cea mai bogată în aventurieri îndrăzneţi. Acest fapt se datora mai ales păcii relative care a fost instaurată de către duci într-un principat puternic centralizat.

De asemenea, spiritul de aventurier era o caracteristică pregnantă a cavalerilor medievali. Expediţiile militare au contribuit la menţinerea legăturilor între lumi separate de distanţe atât de mari şi contraste atât de vii. Prin război, cavalerii au răspândit, în afara hotarelor sale proprii, cultura occidentală, în special cea franceză.

Obligaţia juridică şi plăcerea războiului puteau fi impuse cavalerului ca o chestiune de onoare. Dar, războiul mai era şi o veritabilă sursă de profit. Era industria nobiliară prin excelenţă, prilejuind astfel dărnicia marilor seniori. Dintre darurile superiorului, cel mai râvnit era permisiunea de a lua pradă, care era practic principalul câştig al cavalerului participant la o campanie militară.

De altfel, prada era dublă: de oameni şi de lucruri. Preţul de răscumpărare era ceva obişnuit. Jaful, tâlhăria erau în mod tradiţional o sursă de câştig regulată. În ciuda sloganului sub care porneau la război (unul sfânt), astfel de moravuri presupuneau un mare dispreţ faţă de viaţă şi de suferinţa umană.

Pentru cavaleri, venire păcii era echivalentul unei crize economice şi de prestigiu. În schimb, pentru comercianţi şi ţărani, pacea însemna revenirea la normal, fiind regăsită posibilitatea de a munci, de a se hrăni, de a trăi. Astfel, concepţia privind războiul, ca sursă de glorie şi ca mijloc de a-şi câştiga existenţa, era aceea prin care se detaşa mica societate de cea a oamenilor "nobili".

Scris de Mihnea Voicu Şimăndan

Categorie: | Editura:

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Yuki spune:

    ceva despre taranul care mergea la razboi nu zice?

    raspunde

  2. mvs spune:

    Ba da, in capitolele 5 si 6.

    raspunde

  3. Pingback: Eu pe net – iunie 4 | Drept la ţintă

  4. Pingback: Curtoazia în Societatea feudală | bookblog.ro

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro