bookblog.ro

Reflecție asupra iubirii ca unică poveste de viață

Scris de • 22 August 2018 • in categoria ,

Titlu: Singura poveste
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 272
ISBN: 978-606-43-0233-5
Cumpara cartea

Literatura universală este plină de povești de iubire - unele fericite, altele cu final tragic, cu personaje memorabile sau care se sting în banalitate. Dar fiecare poveste de dragoste are personalitatea ei și este trăită de îndrăgostiți ca „Singura Poveste”.

„Ai prefera să iubești mai mult și să suferi mai mult sau să iubești mai puțin și să suferi mai puțin?” E întrebarea cu care se deschide romanul lui Julian Barnes și care prevestește desfășurarea poveștii de iubire dintre Paul și Susan. Paul, un tânăr student de 19 ani o întâlnește pe Susan, o femeie de 48 ani, măritată, cu prilejul unei competiții organizate de clubul local de tenis, unde fac echipă. Relația lor continuă dincolo de terenul de tenis, cei doi începându-și povestea de dragoste cu bucurie și inocență, în ciuda convențiilor sociale și părerii dezaprobatoare a comunității.

Întâmplările sunt relatate din perspectiva lui Paul, aflat acum la o vârstă înaintată, schimbând tonul și persoana narațiunii pe măsură ce relația dintre cei doi evoluează. Nu vă divulg foarte multe - romanul este structurat în trei părți, urmând cele trei voci ale lui Paul. În prima parte bărbatul rememorează începuturile relației cu Susan, care îl inițiază într-ale vieții și iubirii, cu o naturalețe care îl cucerește din prima clipă.

Recunosc că în această primă parte îmi puneam tot felul de întrebări legate de scopul poveștii, pentru că avem un sentiment de citit în gol. Care e morala? Se va întâmpla ceva tragic? Iubirea lor va supraviețui?

Povestea nu este liniară, are goluri pe care nu le sesizezi, dar care sunt umplute pe măsură ce se desfășoară confesiunea. Mai întâi Paul ne arată imaginea idealizată a relației, apoi apar detaliile, dedesubturile, provocările unei relații extramaritale cu o diferență de vârstă considerabilă între protagoniști. Cel puțin până la jumătatea cărții nu am reușit să fiu empatică cu personajele, așa cum fac de obicei când citesc. Acum m-am simțit mai degrabă ca un observator, poate și din cauza modului de a povesti, care te ține cumva în afara poveștii, aproape clinic, ca un studiu de caz.

„Credeai, și crezi în continuare la fel de profund că iubirea e singurul lucru care contează; că răscumpără absolut tot; că, dacă tu și ea o să vă înțelegeți, toate o să se așeze cum nu se poate mai bine”.

Dar, pe măsură ce povestea progresează, Paul mărturisește cum se maturizează, cum ajunge să înțeleagă lumea adulților și complexitatea relațiilor dintre ei. Aduce în vedere constrângerile sociale ale perioadei și subiecte delicate, prezentate cu un amestec de realism și sensibilitate care te lasă să simți povara naratorului: violența domestică, ciocnirea de realitate, depresia, alcoolismul, maturizarea forțată.

Ai prefera să iubești mai mult și să suferi mai mult sau să iubești mai puțin și să suferi mai puțin?” Vă invit să citiți cartea până la final și să încercați să găsiți răspunsul propriu la această întrebare.

  • Plusuri

    Construcția narativă folosind cele trei persoane, combinația de realism și sensibilitate cu care e prezentată povestea de dragoste dintre Paul și Susan.

  • Minusuri

    Pentru mine povestea a început greoi, am reușit să mă conectez cu personajele după ce am parcurs jumătate din carte.

  • Recomandari

    Fanilor lui Julian Barnes (povestea și stilul amintesc de unele din romanele cele mai de succes ale scriitorului), amatorilor de povești realiste de iubire, celor care sunt atrași de lectură ca introspecție asupra sensului iubirii.

Categorie: , | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    S-o citim, zic! Poate o să-i înțelegem mai bine pe Macron și Brigitte a lui…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro