bookblog.ro

Reuniunea

Scris de • 12 February 2010 • in categoria

0Reuniunea recenzie
Autor: Anne Enright
Rating: Reuniunea rating - recenzii carti
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Magda Teodorescu
304 pagini
ISBN: 978-973-46-1254-3

(ediţia în limba engleză)

Reuniunea este, în cele mai multe opinii, văzută ca o replică sumbră la mitul familiei tradiţionale, cu implicaţiile sale: uniune pe viaţă, mulţi copii, valori domestice şi armonie. În încercarea ei de a demitiza familia tradiţională, Anne Enright ajunge să-şi ironizeze propriul demers: familia disfuncţională pe care o prezintă este atît de exagerat construită, încît devine un clişeu. Mie mi-a lăsat impresia supărătoare că drama se transformă în parodie.

Naratoarea, Veronica Hegarty, scrie istoria familiei sale, istorie în care amestecă o realitate (aparenţa) cu ipotezele ei mai vechi sau mai noi (ceea ce ar fi profunzimea, reţeaua de cauze), cu un umor cînd duios, cînd vulgar. Această călătorie în timp este declanşată de moartea lui Liam, fratele Veronicăi, şi aducerea trupului său în casa familiei. Întîmplările din mintea Veronicăi se desfăsoară pe mai multe planuri: o dată, e vorba de bunica sa, Ada, şi viaţa misterioasă a acesteia; apoi, de amintirile din casa bunicii; într-un alt plan sunt amintirile şi poveştile despre mama Veronicăi; printre acestea se strecoară şi propria poveste, atît din adolescenţa şi tinereţea petrecută cu Liam, cît şi cea de după căsătoria ei.

Căutarea explicaţiilor - răspunsuri la întrebarea: De ce suntem noi, Hegarty, aşa cum suntem? - lansează mai multe piste: un triunghi amoros tensionat, un abuz sexual, boala psihică în familie, bătăi din partea fratelui mai mare, viaţa sexuală a părinţilor. Care să fie motivul pentru care o familie este numai o adunare la priveghi, lipsită de legături autentice?

Doliul Veronicăi constă în căutarea obsesivă a cauzelor. A pune ordine în lume înseamnă, de multe ori, a o suporta mai uşor. "Ochiul imoral al minţii" încalcă tabuurile antrenate din copilărie pînă la maturitate şi îi poartă pe cititorii prin tenebrele unei istorii de familie.

Fie că această istorie e compusă din amintiri-ecran, suspiciune amestecată cu o imaginaţie debordantă, cum e cazul personajului Veronica, fie că e un şir de aniversări şi înmormîntări sau unul de amintiri plăcute, istoria familială e o parte din ceea ce suntem. Cel puţin, aceasta e ideea cu care am rămas după o călătorie anevoioasă prin povestea de faţă. În afară de asta, aglomeraţia de secrete ruşinoase de familie, portretele şi scenele suprarealiste nu mi-au lăsat decît impresia de demonstraţie neterminată.

Scris de Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. ancuţa giura spune:

    Perfect de acord cu tine, istoria familiei noastre ne marchează. Mă întreb acum ce votez eu între modelul familiei tradiţionale şi cel al familiei actuale. Prima observaţie este că niciunul dintre ele nu există în stare pură. Nu toate familiile tradiţionale sunt toxice şi nici toate familiile actuale(monoparentale sau la a doua căsătorie?)sunt echilibrate. Eu aş alege un model tradiţional updatat(sper să nu considere dl. C.S.din nou că aş lansa vreo modă sau că mă erijez în vreun lider de opinie!). Strict pentru mine aş alege modelul tradiţional updatat:cuplu stabil şi copii împreună, relaţii bune cu părinţii mei, relaţii politicoase, dar distante cu soacra, etc. Modelul tradiţional al familiei româneşti este mai patriarhal şi mai bine clădit decât modelul englezesc, cel puţin lansat pe orbită de literatura engleză aferentă încă de acum două secole şi dezvoltat ulterior şi de către filmografie. Mă refer la model, iar nu la sociologie în sine. Mai cred că mitul familiei tradiţionale, de basm, subzistă în noi şi chiar ne face viaţa grea în cazurile frecvente în care cuplurile nu reuşesc şi nu pot să rămână “fericite“ până la adânci bătrâneţi. Cât despre traume şi abuzuri ele există într-un procent care nu e de competenţa mea a-l cuantifica atât în modelul tradiţional , cât şi în modelul hibrid de azi. La această “profunzime“ am ajuns după ce am vorbit cu adolescenţi. Există traume şi într-o parte şi în alta, şi în bogăţie şi în sărăcie. Aproape fără abatere, adolescenţii votează o familie tradiţională, ideală desigur.

    raspunde

    • “Mai cred că mitul familiei tradiţionale, de basm, subzistă în noi şi chiar ne face viaţa grea în cazurile frecvente în care cuplurile nu reuşesc şi nu pot să rămână “fericite“ până la adânci bătrâneţi.”
      Probabil că are legătură cu faptul că aşteptările (pe care le avem fie învăţate de la părinţi sau contra părinţilor, fie din climatul social) rar se întîlnesc dacă nu sunt mărturisite. Şi uite aşa ne ducem viaţa departe, deşi ne aflăm în aceeaşi casă. E adevărat că modelul are mai mare stabilitate, însă punerea lui în practică e specială în unele cazuri vizibile precum familiile dezorganizate sau cele în care armonia există atît timp cît nu se vorbeşte despre lucruri grave, importante şi totul rămîne aşa, la nivel administrativ.
      Dacă adolescenţii aleg familia tradiţională ideală, apare întrebarea “cum de nu ajung să o construiască, la vîrstă adultă?”, problemă pe care, oarecum, o tratează şi cartea. Naratoarea are o situaţie confortabilă ca imagine socială a familiei, are două fete minunate etc., totuşi, e nefericită.

      raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro