bookblog.ro

Robie

Scris de • 9 May 2010 • in categoria

Titlu: Robie
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 870
ISBN: 978-973-46-0898-0

(ediţia în limba engleză)

"You are cryptic," said Philip. "I am drunk," answered Cronshaw.

Acest schimb de replici a fost, pentru mine, scena preferată din roman şi cheia a 870 de pagini care mi-au trezit deopotrivă întrebări, dar şi un uşor sentiment de distonanţă dintre aşteptări şi paginile concrete. "Un bildungsroman, mi-am spus, trebuie să îmi reveleze misterul transformării personajului principal într-un veritabil erou." Însă, precum în viaţa reală, Philip s-a dovedit a fi doar uman, având suficient de multe neajunsuri pentru a deveni, în ochii mei, chiar un anti-erou. Ajunsă la pagina 870, am gândit: "Atât?".

Dar să revenim la Philip şi Cronshaw. Într-un Paris efervescent al schimbării de veac, un poet sărac, inadaptat, "venu trop tard dans un monde trop vieux", îi povesteşte unui pictor aspirant despre secretul vieţii - atâta doar că nu i-l şi dezvăluie. Cronshaw îi vorbeşte despre egoismul inevitabil al omenirii ca primă condiţie necesară de supravieţuire, despre plăcerea de dincolo de senzaţie şi hedonismul inerent vieţii umane, despre principiul etic al puterii ca substitut al justeţii, întruchipat de respectarea legilor "poliţistului de la colţ". Îl îndeamnă pe Philip să privească modelul covoarelor persane, astfel sensul vieţii îi va apărea de la sine într-o zi. Urmează schimbul de replici de mai sus - criptic versus beat. Adevăratul pictor în această scenă stă ascuns în spatele condeiului. Dialogurile lui Maugham sunt extrem de vii, dezvăluie personaje palpabile, caractere bine nuanţate.

Philip, copil rămas orfan, cu un uşor handicap la un picior, crescut într-un spirit creştin suficient de auster pentru a îl rigidiza pe dinafară şi a îi păstra o doză respectabilă de sensibilitate, are de multe ori şansa de a îşi bătători drumul. Spiritul său viu, inteligent, câştigă simpatia mai multor protectori, însă de fiecare dată apare ceva ce îi schimbă traseul. Lanţurile robiei lui Philip se sudează şi se desfac, pe măsură ce el alege să vadă lumea largă şi să nu se limiteze la experienţa Angliei.

Învaţă multe din călătoriile sale în Germania şi Franţa, totuşi nu suficiente pentru a evita subjugarea în faţa lui Mildred. Dacă Philip este un anti-erou, ea este o anti-cosânzeană. Nu pare să exceleze în vreo calitate, nici nu suplineşte acest lucru prin vreo trăsătură fizică deosebit de apetisantă. Este rea, dornică de înavuţire, nemiloasă, neinstruită, lipsită de şarm sau umor. Și, bineînţeles, dat fiind faptul că Philip este băiat deştept, dar slab, el ştie că nu e nimic mai mult de capul ei, deşi degeaba. Dragostea lor neorealistă are iz rânced şi textură de rugină. Nu e nimic de poveste aici, este realitatea în cea mai sinistră şi umilitoare postură a ei. Nici măcar nu aş pângări termenul de dragoste intercalându-l celor două nume, nu din cauza unilateralităţii sentimentelor lui Philip, ci pentru simplul fapt că dragostea nu ar fi trebuit să îl înjosească şi înrobească. Departe de ideea de sentiment eliberator, dragostea lui Philip pentru Mildred este un sentiment mizerabil, colţ cu patologicul, cu masochismul. Mizeria ajunge să îl încolţească pe Philip şi pe plan financiar, dându-i viaţa şi mai mult peste cap.

Deşi, pentru plăcerea mea estetică, romanul ar fi putut conţine mai multe referiri către lumea ideilor sau către cea a investigaţiilor psihologice, cu siguranţă este generator de idei. Mi-a oferit prilejul să mă întreb, din nou, despre dependenţa dragostei de alţi factori în afară de ideea de dragoste: este aceasta o iubire de roman, relaţionau oamenii altfel în alte timpuri? Nu, măiestria lui Maugham rezidă tocmai în actualitatea înlănţuirilor acestor personaje, autenticitatea lor, veşnicia portretelor lor. Îşi găseşte Philip, până la urmă, adevărata iubire, cea eliberatoare? Nu mă pronunţ, poate fiindcă sunt înrobită de ideea că plăcerea dragostei trebuie să transcendă graniţele senzorialului către intelect.

Desigur, imaginea Philip-Mildred este, probabil, cea mai pregnantă în tabloul romanului, dar cartea este mult mai amplă, întorcând viaţa lui Philip pe toate părţile, fiindcă nu numai ideea dragostei poate înrobi un om. Cantitativ vorbind, întâlnirile lor chiar nu ocupă atât de multe pagini comparativ cu restul călătoriilor lui Philip, mereu pe drum către altă destinaţie, către altă carieră. Aşadar, o mult mai interesantă întrebare ar fi: a descoperit Philip libertatea, în orice plan al vieţii sale? Cert este că ideile după care a trăit au suferit mari transformări, de la schimbarea atitudinii faţă de religie, etică, până la aşteptările de la drumul propriei vieţi.

Întorcându-mă la citatul din deschidere, la finalul cărţii m-am întrebat oare câte aş putea discuta cu Philip despre sensul vieţii, undeva într-o cârciumă pariziană. Am conchis că a meritat timpul petrecut în Robie fiindcă este o carte cu rădăcini profunde în realitate, care, câteodată, nu e criptică, nu ascunde nimic ochiului, nu trebuie deşirată în fire mărunte, nu are un ţel ascuns sau un mesaj nobil. Este şi atât, iar perceperea ei ca "Atât, şi nimic mai mult" poate însemna libertate, poate însemna să vezi modelul din covorul persan aşa cum este aievea.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Stefan spune:

      Am citit “Robie” in anii `70 , ca si multe alte carti bune care se tipareau pe atunci . Mi-a placut foarte mult mai ales ca citisem si “Idiotul” lui Dostoievski si am constatat anumite asemanari intre dragostea celor doi eroi principali.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro