bookblog.ro

Romantism și gelozie

Scris de • 11 August 2012 • in categoria

Titlu: Confesiunea unui copil al secolului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1972
Traducere:
Numar pagini: 428

Cam cât romantism poți suporta într-un roman ? Și dacă e de bună calitate ? Musset ilustrează magistral imaginea îndrăgostitului plin de fervoare, care se aruncă în tirade avântate despre sacrificii, sentimente și existența umană.

Trebuie sa vă mărturisesc de la început că pe mine această carte nu m-a prins (acesta este și motivul pentru care are doar patru steluțe și nu cinci). Dar nu pentru că ar fi o carte slabă, ci pur și simplu pentru că nu sunt adepta romantismului în asemenea doze. Poate o sa vă întrebați atunci de ce am citit-o ? Din aceleași motive din care v-o recomand și vouă: este o carte bine scrisă, de valoare (indiferent daca este pe gustul vostru sau nu ) și un exemplu excelent de operă aparținând genului romantic.

Protagonistul, Octave, începe printr-un monolog (și va monologa adesea pe parcursul cărții) în care explică ce este „boala secolului” – senzația de neîmplinire pe care o au tinerii deziluzionați și depravați ai generației lui și care duce la o dorință acută de desfrâu ca mijloc de a eluda aceast sentiment. În cazul lui, june cu o situație care îi permite să huzurească și să se îmbete, boala secolului s-a declanșat când a descoperit că iubita lui îl înșală.

Întreaga lui lume se prăbușește, criza morală prin care trece personajul este de proporții și dintr-un adorator al vieții și un hedonist, devine cinic căutând un mijloc de a se vindeca. Bineînțeles că toate acestea se petrec într-un prisos de cuvinte și cu numeroase introspecții și decizii fulgerătoare.

Soarta pare să-i surâdă din nou când o întâlnește pe Brigitte de care se îndrăgostește așa cum numai în romanele romantice se poate. Ea reprezintă tipologia femeii pure, opusul cocotei de oraș, care se dăruiește total iubitului ei. Idila lor abundă în scene romantice: plimbări prin pădure sub clar de lună, strângeri furișe de mâini care înseamnă mai mult decât orice altă apropiere, etc.

Dar, vai, trecutul a lăsat semne adânci în inima eroului nostru și, chinuit de gelozii, începe să-și terorizeze iubita. O aduce în pragul morții (de mai multe ori) ca apoi să-i ceară iertare în genunchi, însă situația pare fără scăpare. În cele din urmă reușesc să se smulgă din acest cerc vicios, dar...surpriză! N-o să vă dezvălui cum evolueză relația lor și cu atât mai puțin finalul care la o carte de acest gen conteză foarte mult.

Probabil că e redundant să vă spun că personajele din carte sunt tipologii foarte clare - junele amorez, cocota desfrânată, femeia cinstită, prietenul cinic, preotul perfid etc. – și că sentimentul de dragoste este analizat în pagini întregi. Există în roman scene foarte lungi, dar lipsite de acțiune în care personajele interiorizează totul la extrem.

Un plus al romanului este latura sa autobiografică. Se pare că Musset a ilustrat în această carte relația lui cu scriitoarea George Sand. Cei doi au încercat să tăiască o dragoste ideală, dar diferențe de caracter au dus la o ruptură dură câțiva ani mai târziu, ani de chinuri și neliniște.

  • Plusuri

    Un romanal al genului romantic de calitate

  • Minusuri

    Mult prea dulceag

  • Recomandari

    Celor care sunt înnebuniți după romane de dragoste

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. tibi spune:

    Am citit romanul acum doi ani şi pot spune cu mâna pe inimă că acţiunea ce trenează, stilul de un retorism obositor, frazele prolixe, interminabile fac romanul greu de citit pentru cititorul grăbit din secolul XXI.
    Ce am reţinut din roman este explicaţia pe care Musset o dă în capitolul II ,,bolii secolului”, acel mal du siècle de care suferea societatea franceză, mai ales tinerii, după înfrângerea lui Napoleon. Redau un scurt citat concludent: ,, Toată boala secolului nostru îşi are două izvoare: poporul care a trecut prin 1793 şi 1814, poartă în inimi două răni. Tot ceea ce era nu mai este; tot ce va fi nu este încă.” Oricine va reciti acel capitol II(singurul care rezistă în carte), va înţelege urgia acelei epoci (revoluţia franceză şi războaiele napoleoniene), în care Franţa a pierdut milioane de oameni. Paradoxal, romantismul a fost fructul acelei perioade. Se pare ca marile dezastre generează revoluţii sociale şi culturale. Le mal du siècle s-a repetat după primul război mondial, generând revoluţia bolşevică şi mişcarea artistică Les Années folles. Ce s-a întâmplat după al doilea război mondial o ştim bine cu toţii.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro