bookblog.ro

Scurte lecţii de viaţă

Scris de • 22 July 2013 • in categoria

Titlu: Ce-a vrut să spună autorul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 368
ISBN: 978-973-46-3534-4
Cumpara cartea

În ciuda faptului că în majoritatea cărţilor de tip „antologie”, în care un coordonator strânge felurite texte scurte sau pasaje din opere, nu prea se poate realiza o legătură între scriitori, volumul Ce-a vrut să spună autorul are o traiectorie ciclică şi aproape perfectă, învârtindu-se în jurul a trei teme generale care descriu întregul peisaj publicistic al anilor de după revoluţie – viaţa, iubirea şi puterea tămăduitoare a scrisului. Cartea lui Marius Chivu nu şi-a căpătat în mod voit calitatea de a se defini că o antologie, însă prin înşiruirea dialogurilor cu cei 27 de autori, strânse de-a lungul timpului şi ordonate, se formează scrurte frânturi involuntare de proză la persoana I, în adevăratul sens al cuvântului, care se zbat între jurnal intim şi roman de aventuri sau de dragoste - poate chiar roman al vieţii, căci în majoritatea cazurilor, un scriitor are o viaţă (interioară) mai interesantă decât propriile-i personaje.

De câte ori vreau să-mi recitesc volumele – nu reuşesc. După primele pagini mi se face ruşine – şi atunci aş arunca tot-tot.(Dan Coman)

În genere, cititorul se confruntă cu o serie de dialoguri purtate de către coordonatorul mai sus menţionat şi un grup de scriitori mai mult sau mai puţin contemporani, printre care se pot menţiona Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu etc. Interesant la acest volum este că, pe lângă convorbirea iniţială purtată în majoritatea cazurilor imediat după anii 2000, fiecare dialog este urmat de un „update” în care intervievatul îşi comentează, după ani, propriile-i răspunsuri, explicând de asemenea ceea ce s-a schimbat în timp şi cum cursul neaşteptat al lumii a interferat în vreun fel cu ființa acestuia. În acest sens, este foarte captivant de urmărit modul în care un deceniu afectează un scriitor, sau, mai bine spus, dacă şi cum reuşeşte acesta să îşi menţină integritatea într-o Românie în care fluxul imens de literatură străină deţine monopolul (sau pare că îl deţine), iar valorile sunt preluate din exterior, având un puternic iz vest-european sau american.

chivu
Mă întrebi cât de mulţumit am fost de critică. Ce să zic? Una peste alta, am fost mulţumit. Cel mai tare m-au mulţumit criticii care n-au înţeles nimic sau aproape nimic din cărţile mele. (Ştefan Agopian)

 

 

 

Un alt element revelator al volumul lui Chivu este faptul că ni se oferă, tacit, critică în forma cea mai brută, mai exact o critică a unui autor adresată lui însuşi, realizată în mod direct, fără intervenţiile unei alte persoane din exterior, fie ea iniţiată sau nu în domeniu. În multe dintre conversaţiile purtate de autor cu cei intervievaţi, aceştia îşi analieaza cu lejeritate diferite pasaje din romane care au stârnit sau chiar au scandalizat opinia publică, completând sau clarificând ideile prefabricate, prejudecăţile care s-au format de-a lungul timpului. Un alt lucru neaşteptat este nemulţumirea unora legată de ceea ce au avut curajul să publice în trecut, incertitudinea sau contemplarea altora.

Foi veline, da, minim A4. Dacă sînt şi mai mari, cu atît mai bine. Simt că nu pot respira pe altfel de suprafeţe, mă enervează liniile alea care par că-mi dictează pe unde să trec, îmi limitează zvâcnirile. (Dan Coman)

De asemenea, cititorul are acces nelimitat la viaţă intimă a autorilor, pentru că Marius Chivu adresează cu nonşalanţă şi în repetate rânduri întrebări ce ţin de diverse stări sau perioade ale vieţii celor interogaţi, precum „Ce-ai făcut înainte de a fi scriitor?”, „E ceva ce nu puteţi sporta la o femeie?”, „Când v-aţi îndrăgostit ultima oară?”, „Ai fi fost emo?”.

În clasa a zecea l-am citit, l-am descoperit, de fapt, pe Lucian Blaga. El a fost cel mai important motor al începuturilor mele întru poezie [..] În clasa a douăsprezecea, revelaţia s-a numit Nichita Stănescu. (Ioan Es. Pop)

În concluzie, pasajele coordonate de Marius Chivu însumează, în sine, sentimentul general de libertate care a marcat întreagă literatură română odată cu căderea conmunismului, manifestată şi conştientizată de o gama largă de scriitori care s-au redefinit, s-au autoanalizat şi s-au reinventat prin intermediul condeiului ca forma cea mai înaltă de vieţuire. Cu toate acestea, printre cei intervievaţi, există o parte care nici măcar nu a simţit presiunea regimului autoritar de dinaintea anilor ’90. Fiecare s-a manifestat în felul lui, încercând pe cât posibil să nu afecteze produsul publicistic final. Iar modul lor detaşat prin care răspund întrebărilor lui Chivu dă o notă de umor de calitate, dublat de o nonşalanţă originală ce permite cititorului să urmărească scriitorul dincolo de paginile parcurse din opera sa. Ce a vrut să spună autorul asigură legătura mai mult cu omul, nu cu scriitorul, element neaşteptat care incită şi are, până la urmă, o valoare revelatorie. O lecţie (sau mai bine zis, mai multe) de viaţă.

Trecerea timpului mă irită încă de pe-acum. Numai ideea că va veni o zi în care corpul acesta s-ar putea să nu mai poată (sau, şi mai aiurea, să nu mai vrea) să facă dragoste, să fumeze, să umble singur încoace şi-ncolo mi se pare insuportabilă. (Dan Coman)

Cine crede că poezia face bine, e călduță și îi adoarme pe inocenți se înșală. Poezia e armă, și ca orice unealtă fără conștiință, ucide. (Ioan Es. Pop)

  • Plusuri

    Lectură lejeră, de vară, accesibilă oricărei persoane care nu poate aloca cititului o perioadă lungă şi constantă de timp;

  • Recomandari

    Celor care îşi doresc să vadă o altă faţă a unori autori români contemporani, într-o mai mare sau mai mică masură;

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro