bookblog.ro

Shantaram

Scris de • 10 May 2009 • in categoria

1Gregory Roberts
 Shantaram recenzie
Autor: Gregory David Roberts
Rating: Gregory Roberts Shantaram rating - recenzii carti
Editura:All
Anul apariţiei: 2009
Traducători: Raluca şi Christian Tănăsescu
1120 de pagini, 2 volume
ISBN:978-973-724-129-0

(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Pentru inimi

Aşa aş descrie cartea masivă, în două volume şi aproape 1200 de pagini a lui Gregory David Roberts. Titlul sună ca o incantaţie. Coperta înfăţişează un Taj Mahal întunecat, grandios, captivant. Un ochi atent va găsi însă în colţul copertei, în dreapta sa, cealaltă faţă a incredibilei Indii. Faţa miliardelor de locuitori ai străzilor şi mahalalelor, care trăiesc de pe o zi pe alta, uneori de pe o oră pe alta. În miezul acestei lumi, urmărim devenirea personajului principal, care poartă de-a lungul romanului multe nume, parcă încercând să ajungă la acea identitate care să îl definească perfect. Aventurile fugarului care ajunge în India încep, deloc întâmplător aşadar, cu o identitate falsă: aceea a unui neozeelandez pe nume Lindsay. Dar el e adoptat rapid de inimosul său ghid Pabraker, care îl botează cu un nume hindi, Linbaba. La scurt timp după primele contacte cu lumea Bombayului, el însuşi o cultură în sine, Lin se retrage în marile aşezări rurale indiene. Într-o incursiune în satul natal al ghidului, devenit acum cel mai bun prieten, Linbaba este rebotezat, şi se reîntoarce ca Shantarm (însemnând "om al păcii" sau "om al păcii lui Dumnezeu"). Pe măsură ce urcă treaptă cu treaptă în traseul iniţatic, se schimbă nu doar numele, ci şi configuraţia sa sufletească şi mentală. Faptele curg ca o cascadă peste personajele acestei cărţi.

Cum altfel ar putea fi oare viaţa în India, dacă nu exact ca un fluviu masiv care mătură peste destinele atâtor oameni, ca ploile musonice ce inundă totul pentru a da o viaţă nouă. Ca o luptă pentru supravieţuire ce le acutizează trăsăturile de caracter, atât pe cele negative, cât şi pe cele pozitive. Aceşti oameni sunt cu adevărat nişte supravieţuitori. Iar pentru ei, nimic nu e cu jumătate de măsură. Iubirea e din toată inima, se împlineşte cu bucurii şi se desăvârşeşte cu suferinţă, se cântă în orice moment şi se dansează, dintr-un preaplin sufletesc autentic. India este un mare recipient în care se amestecă sute de gusturi, culori şi arome, mentalităţi, culturi şi religii. Ele nu se confundă şi nu se diluează. Ci coexistă în straturi, asemenea unui cocktail exotic, temeinic orânduit de către creatorul său. Şi în centrul lor, cea mai pregnantă dintre toate, care dă un sens şi un spirit comun tuturor celor pe care îi primeşte şi cărora le dă un sens al vieţii, stă indestructibilă, milenară, India - inima tuturor acestor oameni.

Viaţă şi moarte. Iubire şi trădare. Căsătorii şi înmormântări. Deznădăjduire şi speranţă neţărmurită. Personajele principale ale romanului, cele în jurul cărora se complică acţiunea atât de elegant construită, sunt toţi nişte proscrişi, fugari din faţa problemelor vieţii, pe care destintul îi aduce împreună pentru a se redescoperi şi în cele din urmă, pentru a muri sau a trăi, izbăvindu-se. Locul întâlnirilor, al petrecerii atâtor momente împreună pentru această gaşcă veselă dar foarte serioasă totodată este restaurantul La Leopold. Aici îşi fac veacul Didier, Vikram, Karla, Ulla, Modena, Maurizio şi alţii. Oameni, cum altfel, de toate naţiile, atât de dferiţi dar care strâng cercul în jurul lor, formând prietenii şi pasiuni tulburătoare. Cupluri se fac şi se desfac pe parcursul celor 1200 de pagini, prieteniile se trădează şi se frâng, altele noi se înfiripă, gaşca se schimbă, apar oameni noi, cei vechi se risipesc. Shantaram cunoaşte decăderea şi gloria, iubirea şi suferinţa, stă în apropierea morţii simţindu-i nu de puţine ori răsuflarea rece ca gheaţa. Curios lucru, dar m-am suprins citind această carte plină de miez, cu răbdare şi nedorind să scap niciun cuvinţel.

Vino în lumea mea

Ne spune autorul. Descrierile lui foarte frumoase, de un lirism baroc, dar şi extrem de minuţioase sunt motive pentru a ne plimba prin bazarul incredibil şi roitor al Bombayului. Mirosim aromele şi mâncărurile condimentate, gustăm dimpreună cu el din băuturile foarte dulci sau gustările iuţi şi picante, palpăm sariuri şi şaluri din mătăsuri fine, viu colorate. Pare un basm. Ne ridicăm suav de la pământ dar suntem repede traşi înapoi în mundan. Intrăm în mahalale împuţite, ne strângem la atingerea şobolanilor mari cât o pisică, ne chircim atacaţi de câini vagabonzi flămânzi, tremurăm de frică la vederea leproşilor, ne îngreţoşăm când dăm de duhoarea latrinelor oriunde ar fi ele. Ne plimbă prin bazaruri şi ne înghesuie în aglomeraţia cruntă a mijloacelor de transport în comun. Mirosul transpiraţiei şi al murdăriei ne intră cu violenţă în nări.

Autorul ne permite să ne şi relaxăm la aprinderea unei pipe cu charras, haşiş de cea mai bună calitate provenit din regiunea Kashmir, sau să savurăm un ceai foarte dulce, care se bea printr-un cub de zahăr. Autorul ne cheamă să venim în lumea lui, pe care o iubeşte atât de mult. Declaraţie de iubire pentru acest loc, pentru oamenii săi. Sfinţi vii, umblători, îşi revarsă binecuvântările, spiritualul se găseşte uşor şi aproape la tot pasul, incubând în profan. Intri în curţile schiturilor, Sfinţii Părinţi te acoperă cu binecuvântarile lor, mângâindu-te tandru pe cap. Este copleşitor. Cu cât de scufunzi mai adânc în această lume, şi devii parte din ea, iari ea, la rândul ei, devine parte din tine, cu atât frumuseţea ei nepământeană ţi se relevă. Lasă-te înghiţit, rumegat, digerat şi absorbit de această lume. Primeşte-o în suflet şi în minte. Cedează-i. Şi îi vei aparţine în totalitate.

Acţiune!

Căci de acţiune nu ne putem plânge. 1200 de pagini care aleargă una din alta, ca la cursa de predare a ştafetei. Persoanjele se complică, intră în belele, fac puşcărie, o lume crudă negvernată aparent de nicio lege. Filantropie, implicare socială, căldură, fărădelegi. Cursa vieţii, cu suişuri şi coborâşuri. Devenire şi revelaţie. De la mahalale, unde să fii sărac lipit pîmântului nu mai e doar o figură de stil, până la palatele opulente în care bogaţii îşi duc un trai îndestulat. Autorul nu face niciun compromis atunci când ne prezintă lumea Bombayului. Golanii, prostituatele, hoţii, narcomanii, mercenarii, capii lumii interlope, autorităţile, coexistă armonios. Din când în când apar blocaje în această imensă reţea umană, şi atunci ele sunt reglate printr-o lecţie dură. Asasinate, încarcerări lipsite de temei legal, bătăi crunte, lecţiile se predau cu duritate aici. Ce e mai bun şi ce e mai rău din tot ce există. Asta găsim în cartea lui Gregory David Roberst. Cu adevărat, o carte bogată, o experienţă memorabilă, care te îmbogăţeşte.

Contrastele nu te blochează, ci te pun pe gânduri, atrenând mecanisme ale minţii ce se descătuşează şi descoperi lucruri noi chiar despre tine însuţi. Niciodată nu ştii de câte eşti în stare până când nu ajungi în situaţii limită. Nimeni nu poate spune cu certitudine: niciodată nu am să.... Deseori am zambit citind această carte. Şi m-am trezit adresându-mi tot felul de întrebări "existenţiale". Care e limita cea mai de jos a fiinţei umane? Am fi în stare să trăim în aceleaşi condiţii? Câte sacrificii trebuie să facă şi ce sentimente are un părinte care aduce pe lume un copil în această lume, ştiind că va trebui să-l crească în acele condiţii? De cele mai multe ori, problemele complicate au răspunsuri simple. Chestiunea se tranşează revenind la bazele existenţei umane. Ce ar fi de preferat, aşadar, o existenţă chinuită, grea, murdară, dar care îţi oferă şi ocazia de a gusta din bucuriile şi plăcerile vieţii, sau niciun fel de existenţă? Viaţa acolo este trăită pe marginea prăpastiei, on the edge, clipă de clipă. Cu toate astea, oamenii aceia nu sunt cu nimic mai puţin fericiţi decât să spunem un cetăţean din Europa Occidentală, care trăieşte în confortul unui apartament, are maşină şi casă de vacanţă. Tendinţa iniţială este de a ne oripila şi apoi de a compătimi aceşti oameni care nu beneficiază de confortul unui trai occidental. De ce ai nevoie cu adevărat pentru a fi fericit? Uneori mai puţin înseamnă mai mult. Şi vice versa. De pe marginea prăpastiei poţi să cazi, sau poţi să te înalţi. Calea ţi-o alegi singur.

Ca un om care a fost interesat de studiul diversităţii culturale, sunt perfect de acord cu conceptul de relativism cultural. Practic nu putem compara două culturi diferite, între ele. Ceea ce este bun pentru mine, poate părea de neconeput pentru altcineva, provenind dintr-o cultură diferită de a mea. Iar ca cetăţean european, care se bucură de luxul apei curente, şi a miilor de alte facilităţi pe care civilizaţia ni le-a adus, mă intreb oare, cu ce costuri achităm aceste progrese ale tehnologiei moderne. Şi mă gândesc că, deşi modelul cultural european a dominat multă vreme lumea, pe termen lung, nu sunt atât de sigură ca este cel mai de succes model. Am sentimentul că, patternul pe care îl nasc civilizaţiile orientale, ele însele cu mult mai vechi de altfel decât cel european, se vor dovedi şi mai rezistente, şi chiar mai convingătoare în viitorul apropiat. Lecţia pe care o dă India este fantastică. Aici convieţuiesc zilnic hinduşi, musulmani, creştini, budişti, persani zoroastrieni, jainişti, animişti, în unele dintre cele mai aspre condiţii. Conflictele sunt iminente. Dar experienţa acestor oameni i-a învăţat preţioasa lecţie a toleranţei. Cea care a dus la solidaritate, nu la dezbinare şi anihilare. De aceea poate, cea mai importantă lecţie pe care am reţinut-o din această carte, este cea a toleranţei. Fără ea, cu adevărat rasa umană nu are şanse de supravieţuire.

O dragoste mare, întinsă, nesfârşită

"Acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate este iubirea"(1Cor13,13). Deseori personajele cărţii abordează subiecte importante de filosofie. Ce e iubirea? Ce e suferinţa? Ce e binele? Ce e răul? Care este sensul ultim al vieţii? Unitatea în complexitate. Universul, spune Abdel Khader Khan, o figură importantă a cărţii, tinde spre complexitatea lui ultimă, sau, dacă nu ne dranjează să o numim aşa, spre Dumnezeu.

Aceasta este declaraţia de iubire supremă pe care o putem repeta la nesfârşit în sufletele noastre. O carte despre India şi despre iubirea şi recunoştinţa profundă pe care autorul, care trăieşte acolo, şi-o arată prin aceste pagini. O declaraţie de dragoste mare, întinsă, nesfârşită pentru toţi oamenii care compun această lume. O carte asupra căreia încă se dezbate în ce măsură este autobiografică, un roman ce urmează să fie ecranizat în curând, un bestseller internaţional care merită atenţia noastră, pentru că ne va răsplăti cu vârf şi îndesat pentru efortul de a parcurge aceste pagini.

Scris de Măriuca Macovei

Categorie: |



Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Angela spune:

    O prezentare nu prea inspirata si cam prea plina de clisee despre India…

    “Viaţă şi moarte. Iubire şi trădare. Căsătorii şi înmormântări. Deznădăjduire şi speranţă neţărmurită”… “devenirea personajului principal”…”Sfinţi vii, umblători, îşi revarsă binecuvântările, spiritualul se găseşte uşor şi aproape la tot pasul, incubând în profan. Intri în curţile schiturilor, Sfinţii Părinţi te acoperă cu binecuvântarile lor, mângâindu-te tandru pe cap. Este copleşitor. Cu cât de scufunzi mai adânc în această lume, şi devii parte din ea, iari ea, la rândul ei, devine parte din tine, cu atât frumuseţea ei nepământeană ţi se relevă. Lasă-te înghiţit, rumegat, digerat şi absorbit de această lume. Primeşte-o în suflet şi în minte. Cedează-i. Şi îi vei aparţine în totalitate.”

    Hm… nu e genul meu de recenzie… Orientul e mult mai mult decat cuvintele de mai sus…

    Pe mine putin m-a dezamagit un pic cartea, despre care auzisem de ceva timp. Nu e rea, dar ceva lipseste… Acel ceva care apare in Tigrul lui Adiga sau in Vagabondul milionar al lui Swarup… Repet, nu e rea… dar articolul e rau. Recunosc, e atat de plictisitor ca nu l-am dus pana la sfarsit. Poate ca n-am dreptate… Sunt intr-o perioada cand nu mai am rabdare sa citesc platitudini.

    raspunde

  2. multumesc ca ti-ai facut timp sa citesti atat cat ai reusit, atunci.

    raspunde

  3. mai in gluma, mai in serios: oare o carte groasa cere neaparat o recenzie lunga?

    succes :)

    raspunde

  4. marimea conteaza?-retoric desigur:P

    daca a fost prea lunga, my bad:) succes si tie!

    raspunde

  5. Pingback: Shantaram – sau farmecul Indiei in 1000 de pagini | Raluk.ro - Review-uri de filme, cafenele, ceainarii si restaurante din Bucuresti

  6. caridad spune:

    Recenzia ta lunga e reusita pentru ca se vede ca ti-a placut romanul si ai scris despre ce ti-a placut, nu doar ai recomandat o carte.
    Pe mine cartea m-a imprietenit cu Orientul pe care, marturisesc, nu-l inteleg.
    Fata de “Luni de fiere” a lui Pascal Brukner in care cuplul de profesori pleaca in Orient ca sa se regaseasca si se pierde: el ajunge in inchisoarea “Orientul”, iar ea isi pierde busola, naratorul cartii despre care vorbim se regaseste pentru ca nu ajunge in India ca sa-si gaseasca adevaratul eu, ci ca fugar care cauta sa i se piarda urma si, tocmai de aceea, reseste sa se descopere pe sine. Tot de aceea perceptia Indiei e proaspata si autentica.
    Pe scurt, tipul scrie exceptional.Nu am mai intalnit de mult descrieri si personaje atat de bine conturate.

    raspunde

  7. Multumesc pentru apreciere. Ma bucur sa vad ca te-a incantat atat de mult lecturarea celor doua volume. Si nu e o treaba foarte usoara asta, dar pentru ca scrie atat de bine, te captiveaza si iti da suficient impuls ca sa ti se pare o lectura usoara:) Tipul scrie bine, si de mentionat aspectul partial autobiografic al cartii. Omul chiar a avut o viata intensa

    raspunde

  8. cara spune:

    Aveti amabilitatea de a-mi comunica ce nr. de pagini are cel de-al doilea volum. Exemplarul meu are 456 de pagini, iar textul se termina cu inceputul de fraza “IN TIMP CE SE UITA LA”… fara punct sau orice altceva.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro