bookblog.ro

Şi aşa a început…

Scris de • 25 January 2013 • in categoria

Titlu: Domnișoara Cristina
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 188
ISBN: 978-973-50-2002-6

„it stood/ All beautiful in naked purity/ The perfect semblance of its bodily frame...”

Sunt două cărţi care m-au aruncat definitiv în braţele literaturii horror: Cimitirul animalelor - Stephen King şi Domnişoara Christina - Mircea Eliade (ha!). Deşi la a doua lectură a cărţii de faţă impactul nu a mai fost la fel de mare, am mai descoperit destule elemente care să facă din acest text mai mult decât o simplă proză fantastică: influenţele tradiţionale, visele stranii ale personajelor, pronunţatul caracter erotic şi în mod deosebit, dialogurile – a fost foarte revigorant să parcug o povestire în care dialogului i s-a alocat spaţiul şi poziţia cuvenită: personajele nu discută doar pentru a crea un pretext pentru a demara următoarea scenă de acţiune, iar parfumul epocii răzbate prin fiecare frază. La prima lectură mi-a scăpat un mic detaliu: primul capitol are ca motto un citat din Mary Shelley – Queen Mab: „..it stood/ All beautiful in naked purity/ The perfect semblance of its bodily frame...”

Pictorul Egor Paschievici şi arheologul Nazarie sunt oaspeţi ai doamnei Moscu, la un conac din Câmpia Dunării. Egor încearcă să-şi găsească inspiraţia pentru picturile sale în liniştea acelor locuri, fiind atras în acelaşi timp de către Sanda, fata cea mare a doamnei Moscu, pe care o cunoscuse în Bucureşti iar Nazarie este ocupat cu săpături arheologice într-o localitate din apropiere. Galeria personajelor este întregită de către sora Sandei, Simina – aparent un copil aflat la vârsta inocenţei, dar care începe să-i contrarieze repede pe cei doi oaspeţi datorită comportamentului obraznic şi îndrăzneţ.

Decorul rustic, liniştit, aproape ireal crează repede o atmosferă apăsătoare, neprimitoare în casa familiei Moscu pe care cei doi oaspeţi o simt chiar din prima noapte: aflându-se pe balcon la un pahar de coniac, Nazarie şi Egor simt o prezenţă stranie care le dă o senzaţie subită de groază. Iniţial, aceştia refuză să discute despre această întâmplare, deşi fiecare realizează că şi celălalt a simţit acelaşi lucru.

Interesant este crearea acestui cuplu de oaspeţi: un om de ştiinţă – Nazarie de la care te-ai aştepta să fie raţional şi să nu ia decizii bazându-se pe emoţii; de cealaltă parte Egor este exact opusul – artist visător, în căutarea unor aventuri scurte, fără intenţii serioase. Intrigat de unele poveşti spuse de Simina şi de aura misterioasă în care este învăluită legenda Christinei (o tânără urmaşă a unei vechi familii de moşieri, ucisă din gelozie în preajma lui 1907), Nazarie află în urma unor vizite în satul vecin zvonuri cu privire la soarta acesteia şi îi propune în repetate rânduri lui Egor să plece amândoi de la conac cât mai repede cu putinţă.

Plecarea se amână când Sanda se îmbolnăveşte brusc. Egor cade şi el încet, încet sub vraja Christinei, deşi are câteva vise foarte bizare în care este avertizat de pericolul în care se află. Timpul regresează, iar Egor şi Nazarie au impresia că trăiesc vremuri de mult apuse (elemente întâlnite şi în Nopţi la Serampore, de exemplu), că întregul conac se află din nou în prejama anului 1907, lucru sugerat de descrierea conacului şi de comportamentul ţăranilor. Pe măsura ce vraja Christinei se înţeţeşte, doamna Moscu înnebuneşte iar Sanda este tot mai slăbită, lucru de neexplicat de către doctorul care vine să o vadă.

Am pomenit de elemente interesante utilizate în text. Sunt folosite excelent pasaje din Luceafărul lui Eminescu, de unde sunt luate de asemenea câteva motive: iubirea imposibilă dintre un muritor şi o făptura din alt univers, refuzarea condiţiei. Deşi interesat iniţial de Sanda, Egor simte o atracţie mult mai puternică pentru fantoma Christinei, mult mai erotică şi mai senzuală. Ciocnirea dintre cele două lumi – cea reală şi cea a spiritelor va duce la sacrificii pentru a închide cercul şi a îndepărta fantoma Christinei.

Am găsit o descriere foarte frumoasă pe un volum mai vechi (editura Fundaţiei Culturale Române, 1991): „Domnişoara Cristina ar fi fost demnă, prin misterul ei pervers şi atmosfera decadentă, otravită, prin poeticitatea ei suav-terifiantă, de viziunea regizorală a unui David Lynch.” Asta m-a dus cu gândul la visele onirice ale lui Egor şi cele ale personajelor din Twin Peaks – cu piticul, limbajul bizar, muzica superbă şi feluritele moduri de interpretare.

La mai bine de 70 de ani de la apariţie, este greu să recomand acest volum prin prisma temei – una răsucită şi interpretată pe toată părţile şi oferită cititorului în zeci sau sute de forme şi culori. În acest context, cred cu tărie că punctele forte ale povestirii rămân stilul, dialogurile, atmosfera creată, câteva pasaje cu tentă horror şi un erotism probabil foarte provocator pentru anii în care a apărut volumul

  • Plusuri

    Dialoguri, atmosferă, stil (mai are rost să spun asta?)

  • Recomandari

    Mie, ca să o recitesc periodic şi să îmi aduc aminte de unde a început totul

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro