bookblog.ro

Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor

Scris de • 14 June 2009 • in categoria

0Societatea feudala recenzie
Autor: Marc Bloch
Rating: Societatea feudala rating - recenzii carti
Editura: Dacia
Anul apariţiei: 1998
Traducător: Cristiana Macarovici
volumul al II-lea






Volumul Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor este un studiu în care Marc Bloch face o radiografie excelentă a societăţii medievale şi a stărilor sociale care o formau. Cartea trataeză în detaliu particulariltăţile nobilimii, a cavalerilor, a ţăranilor şi burgheziei, precum şi a clerului şi a claselor profesionale. În prezentarea de faţă mă voi opri doar asupra unor aspecte legate de nobilimea feudală.

Este important de înţeles, de la bun început, că societăţile din epoca feudală nu erau croite pe principiul egalitarismului. Nu orice clasă dominantă era o nobilime. Pentru a merita acest nume, ea trebuia să reunească două condiţii: mai întâi, să aibă un statut juridic propriu, care să confirme şi să materializeze superioritatea la care avea pretenţia; iar, în al doilea rând, ca acest statut să se perpetueze prin legătura de sânge. În unele cazuri speciale, se accepta, în favoare unor familii noi, posibilitatea de a li se facilita accesul în nobilime, dar numai unui număr restrâns de familii şi după norme riguros stabilite.

Nobilimea nu a fost, în Occident, decât o apariţie relativ târzie, formându-se abia în sec. al XII-lea. Nu exista un nobil autentic dacă nu putea dovedi exercitarea atributelor nobiliare de către strămoşi lui. Istoria familiilor dominante, în prima vârstă feudală, are ca şi caracteristică scurtimea genealogiei lor. (Bourbonii, proveniţi din Capeţieni, sunt probabil azi cea mai veche dinastie din Europa.)

Cuvântul "nobil" provine din latinescul nobilis. El comportă ideea unei distincţii de naştere, dar şi pe aceea a unei anumite averi. Posesia unui alodiu - chiar dacă el nu avea decât natura unui simplu bun ţărănesc - a fost considerată uneori ca suficientă îndreptăţire la numele de "nobil" - noble sau edel. Aceştia nu sunt văzuţi atribuindu-şi-l decât pentru a-l abandona, făcându-se fermieri dependenţi (tenancieres). La sfârşitul sec. al XI-lea nu se mai întâlnesc deloc astfel de "nobili". Mai presus, a fi nobil înseamna să nu numeri printre strămoşi pe nimeni care să fi fost supus la servitute. (Moştenitorii foştilor sclavi eliberaţi au devenit, cu timpul, şerbi.)

Fidelitatea vasalilor nu se moştenea în nici un fel, iar serviciile lor erau cât se poate de compatibile cu cea mai pretenţioasă noţiune de libertate. Dintre toţi "oamenii" seniorului, vasalii au fost "oamenii săi liberi" prin excelenţă. Mai presus de celelalte fiefuri, loturile lor (tenures) au meritat numele de "fiefuri libere".

Începând din sec. al XI-lea o clasă nobiliară se distingea prin genul de viaţă, care excludea munca personală şi, totodată, neangajarea într-o activitatea economică directă. Caracteristică acestei clase era posesia de pământuri, iar funcţia ei specifică era războiul.

Clasa nobililor era clasa stăpânitoare de pământuri. Membrii săi îşi scoteau veniturile dintr-o stăpânire exercitată asupra solului, din perceperea de taxe de trecere, taxe de târg, şi de redevenţe impuse unor anumite meserii. Deci, trăsătura caracteristică rezida în forma exploatării.

Vocaţia nobilului îi interzicea orice activitate economică directă. El era îndatorat trup şi suflet funcţiei sale specifice: aceea de războinic. Nobilul lupta călare, cu echipament specific. Perfecţionările echipamentului, începând din epoca francă, l-au făcut totodată mai costisitor şi mai greu de mânuit. Acest lucru a închis accesul la acest mod de a purta război pentru cel care nu era deopotrivă bogat, fidel al unui bogat, sau om de meserie în arta războiului. Monopolul de clasă, care la început a fost impus de simple necesităţi practice, a devenit mai apoi un drept.

Orgoliul este unul din ingredientele esenţiale ale oricărei conştiinţe de clasă. Acela al "nobililor" din epoca feudală a fost, înainte de toate, un orgoliu războinic. Devenind cvasisinonim cu vasal, termenul "cavaler" a devenit echivalent cu "nobil". De altfel războiul, pentru ei, nu era doar o datorie ocazională: faţă de senior, rege sau neam. El reprezenta mult mai mult: o raţiune de a trăi.

Structura societăţii feudale a fost un subiect care m-a pasionat timp de mulţi ani, mai ales în timpul facultăţii. În cartea mea Spiritul Japoniei medievale, oarecum inspirată şi din Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor de Marc Bloch, prezint stările sociale japoneze în şablonul unor piramide ale stărilor dominante şi subordonate.

Recomand cartea lui March Bloch atât studentului de la facultăţile de istorie, dar şi oricărui cititor interesat de fascinanta lume feudală a Europei.

Scris de Mihnea Voicu Şimăndan

Categorie: | Editura:

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. t.s. spune:

    hm presupun ca mai interesant e procesul prin care clasa asta – pe care o descrii la apogeu – “decade” [mai exact: isi modifica functia] incepand din Renastere.

    adica tocmai longevitatea neobisnuita mi se pare ciudata. sau acel “gothic-revival” din plina epoca industriala in sec 19.

    raspunde

  2. Pingback: Curtoazia în „Societatea feudală”

  3. Pingback: Eu pe net – iulie 2 | Drept la ţintă

  4. Pingback: Războiul în Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor | bookblog.ro

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro