bookblog.ro

Somnambulismul moderat duce la scăderea speranţei intelectuale

Scris de • 6 March 2013 • in categoria

Titlu: Maeştrii gândirii, cei mai importanţi filosofi din secolul XX
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 272
ISBN: 978-606-600-863-1
Cumpara cartea

O carte cât rezumatul neterminat şi cosmopolitana privire de ansamblu asupra gândirii contemporane sau cel puţin recente. Fără prea multe introduceri, fără detalii costisitoare, fără mâzgâleli de non-sensuri şi demagogii literare, sunt prezentate unele dintre cele mai luminate minţi şi oamenii din spatele acestora.

De o vreme deţinem libertatea gândirii. Uneori şi libertatea exprimării. Dar oare în aceaste libertăţi este inclus şi dreptul la ele? Şi dacă este inclus şi dreptul, este inclusă şi posibilitatea exercitării acestuia? Şi dacă printr-o „întâmplare” deţii reţeta perfectă, de ce nu te foloseşti de ea? Scuzele, oricare ar fi ele, nu sunt suficiente pentru „a nu gândi”.

„Oamenii care nu gândesc sunt ca nişte somnambuli.” (Hannah Arendt)

Şi totuşi pura acţiune de „a gândi” nu-ţi oferă notorietatea de „gânditor”. Pe de altă parte filosoful şi-o capătă aproape în acelaşi timp cu înscrierea la facultatea de filosofie. Şi am ajuns tocmai (şi din păcate după o introducere nefastă) la principalul atu al culegerii lui Roger-Pol Droit, inexistenţa diferenţei între gânditor şi filosof.

„Odinioară maestrul gândirii evoca mai curând ghidul spiritual decât filosoful. [...] În prezent îi desemnează pe cei pe care epoca îi consideră repere intelectuale majore şi al caror public devine excepţional de numeros. Căci secolul XX inventează filosoful-vedetă. [...] Fără îndoială, o astfel de metamorfozare a filosofului în maestru al gândirii are două tăişuri. O celebrare zgomotoasă face ca forţa autentică a operelor să fie cu uşurinţă ignorată şi evită analiza conţinutului lor exigent şi deranjant. Este cu siguranţă mai uşor să venerezi un maestru decât să descifrezi o operă.”

M-aş pleca, dacă aş putea, în faţa unei astfel de afirmaţii. Probabil cu asta trebuia să încep.

Oricum, dacă vi se par inaccesibili gânditorii contemporani, cărţile lor, conceptele sau crezurile filosofice, aici ar fi un bun punct de început. Cartea cuprinde 20 de capitole cuprinse in 7 părţi. Fiecare parte are o temă proprie, o introducere proprie (îndeajuns de revelatoare în ceea ce priveşte conţinutul respectivei părţi) şi, de asemenea, cuprinde capitolele dedicate gânditorilor referenţi temei propuse. Fiecare gânditor are o pagină de introducere cu numele său, date definitorii, concepţia despre adevăr, fraza-cheie şi locul său în gândirea contemporană. De asemenea, la sfârşitul capitolului există un mic ghid de lectură în cel priveşte pe gânditorul cu pricina: „ce trebuie citit in primul rând de X?”, „şi după aceea?”, iar în final „ce putem citi despre X pentru a afla mai multe?”, plus o idee rezumativă a capitolului precedent şi a capitolului următor (să ai idee ce te-aşteaptă).

Când începi lectura uşor realizezi „întoarcerea la experienţe” şi cum Bergson te sfătuieşte ca pentru a întâlni realul experienţei trebuie să indepărtezi falsele reprezentări, sau cum James se debarasează de metafizică cu ajutorul unei veveriţe şi cum Freud dă un sens scăpărilor noastre de conştiinţă. Se pune şi întrebarea secolului : „Cu sau fără ştiinţă?” şi cum Russel a fost salvat de ea declarând: „Nu m-am sinucis pentru că vroiam să aflu mai multe despre matematică.”. Sau meciul Husserl vs. Heidegger cu miza adevărului provenit strict din raţiune. Se atinge şi „limita cuvintelor” cu Wittgenstein, Hannah Arendt şi Willard Van Orman Quine, dar oare în utilitatea lor sau în sensul lor? Şi dacă există o limită a cuvintelor, care e limita dintre „libertate şi absurd”, şi de ce Jean-Paul Satre vrea sa decidă cu privire la toate, dar nu reuşeşte? Deşi Ponty susţine că omul dă sens lumii chiar dacă o face într-un mod imperfect. Şi astfel, fără revoltă, în faţă absurdului omul se disipă, după cum declara Camus: „Nu sunt filosof. Nu cred suficient de mult în raţiune pentru a adopta un sistem. Ceea ce mă interesează este să ştiu cum trebuie trăită viaţa”.

Dar oare care e puterea adevărului? Un răspuns: „Adevărul poate să elibereze”. Gandhi reinventează lupta morală, Althusser şi fantomele sale învie din morţi, iar Strauss aruncă în aer ideea unui adevăr uman unic. Iar „când omul se estompează” se creionează legături între raţiune şi sminteală, cum face Deleuze, sau se recurge la istorie precum Foucault, ori se găseşte o sursă a eticii în seamăn ca la Levinas.

În sfârşit, e o „dezbatere fără sfârşit”. Derrida pune în discuţie discuţia însăşi, pe când Habermas refuză să accepte că raţiunea se scufundă.

Autorul ne prezintă „Maeştrii gândirii” drept oameni în carne şi oase, aflaţi într-un context social şi istoric. Mai apoi se rezumă la operele acestora plecând asupra lor mai degrabă un ochi critic, efervescent, dar plin de entuziasm, demonstrând că „vedetismul” filosofic ar putea altera realitatea, şi realitatea e cea relevantă. Oare ştiaţi că Heidegger a fost un simpatizant al nazismului? Şi că Nietzsche nu a fost (în ciuda acuzaţiilor), dar s-a crezut Iisus la un moment dat?

  • Plusuri

    O lectură uşoară, umor, simţ practic, o organizare excelentă a cărţii, devine un tutorial de filosofie, o introducere aproape perfectă şi cuprinzătoare care-ţi stârneşte interesul

  • Recomandari

    „A must” celor ce vor a gândi mai corect, dacă pot spune asta şi începătorilor în filosofie, de asemenea celor ce caută mai degrabă informativ decât exhaustiv şi celor ce caută un început de lecturi filosofice

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro