Titlu: Suma zilelor
Autor: Isabel Allende
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Cornelia Rădulescu
Numar pagini: 310
ISBN: 978-973-689-392-6

Este o carte de memorii pe care autoarea o adresează fiicei sale moartă de mult. Prin acest volum, Isabel Allende îi povestește ce s-a întâmplat în familie de când ea s-a dus. Sunt peripețiile unui „clan” latin emigrat în SUA a cărui membri parcă atrag întâmplările deosebite, dar și nenorocirile prin temperamentul dârz cu care iau viața în piept.

Cineva mi-a explicat la un moment dat că dacă rememorezi zilele una câte una, ele se arată triste și nedrepte, dar viața, luată în ansamblu, este veselă tocmai prin înșiruirea aceasta de zile. Sunt cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie spiritul cărții. Paginile s-au născut dintr-o premisă tristă: o mamă care și-a pierdut fiica, dar care i-a păstrat mereu vie amintirea, simte nevoia să comunice cu ea prin intermediul scrisului. Cu toate acestea, nu este o carte cu un ton grav, ci una care privește viața cu seninătate, realism și totală acceptare.

Isabel Allende se descrie ca fiind o femeie latină autentică care dorește să-și mențină familia aproape: fii, nepoți, copii vitregi, persoane „adoptate” pe parcurs etc. Întregul „clan” trece prin multiple încercări, dar la nevoie se unesc toți pentru a îl scoate la liman pe cel aflat în necaz.

Și pentru că nu este vorba despre o familie obișnuită, aflați că nora povestitoarei descoperă că este lesbiană și se îndrăgostește de partenera fiului vitreg al sus numitei autoare – toate acestea după o căsnicie lungă soldată cu trei copii. Fiul rămas singur și neconsolat, are pe cap o mama (tot draga noastră Isabel) care se pune pe pețit pentru a-i găsi o consoartă. Sună familiar de latin, nu? Condimentați totul cu felul ironic în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte: de la implanturile cu silicon și consumul de marijuana, până la politica SUA. În carte apar tot felul de personaje remarcabile fie prin bizareriile lor, fie prin dăruirea de care dau dovadă, dar știți cum este realitatea prin ochii unui scriitor…

Din șirul mărcilor latinității face parte și aplecarea spre misticism și supranatural a autoarei, dar este o tendință senină, de parcă ai admite că apa se evaporă la o anumită temperatură. De aceea volumul este plin de prezențe din lumea de dincolo care o vizitează pașnic și de semne și premoniții. Este un mod de a îmbrățișa ambele lumi de parcă ar fi un tot unitar. Tocmai de aceea fiica pierdută este atât de vie și de prezentă în viața celor rămași.

Aș vrea să vă pot descrie stilul unic în care este scrisă cartea, este genul acela de lectură care poartă o amprentă foarte puternică; nu este doar o carte bună, este o carte unică. Eu am citit-o uitându-mă mereu pe copertă, acolo unde este poza scriitoarei, parcă pentru a asocia întâmplările citite cu un chip, acela al persoanei care le-a trăit. La sfârșit am rămas cu senzația că am cunoscut pe cineva nou.

• Plusuri

  este o carte cu o structură și un stil deosebit pe care n-o s-o uiți ușor

• Recomandari

  celor care vor să citească o carte memorabilă