bookblog.ro

Suprarealiştii

Scris de • 26 August 2009 • in categoria

Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 128
ISBN: 978-973-1984-0807

src="http://www.bookblog.ro/poze/cumpara.jpg" alt="Cumpără cartea" />

Curentul suprearealist este un stil artistic şi o mişcare culturală înfiinţat în anii '20 de André Breton, inspirat de poetul francez Guillaume Apollinaire, cel care a folosit acest cuvânt pentru prima dată. În Manifestul suprarealismului, Breton creiona reperele acestui curent, caracterizat de totala libertate de expresie, explorarea subconştientului în vederea creării unei arte care să treacă dincolo de logica înţelegerii. Influenţaţi de lucrările psihanalitice ale lui Freud şi Jung, artiştii suprarealişti au creat pe baza asociaţiilor celor mai diverse, adeseori sub influenţa viselor lor, suprarealismul fiind un automatism psihic, în afara esteticului sau moralei, în afara oricărui tip de constrângeri.

Suprarealiştii nu-mi erau străini înainte de citirea acestei cărţi, mai ales pentru că unul dintre pictorii mei preferaţi, René Magritte, face parte din acest curent. Ce m-a mirat, şi în acelaşi timp, m-a bucurat, însă, a fost că lucrările prezentate nu sunt, per total, cele mai cunoscute ale artiştilor respectivi. Prezentate în ordine cronologică, ni se prezintă, astfel, picturi îndrăzneţe de Giorgio de Chirico, Max Ernst, Francis Picabia, André Masson, Pablo Picasso (în perioada când amesteca stilul cubist cu cel neoclasic), Magritte, Miró, Man Ray, Salvador Dali, Joseph Cornell, Paul Delvaux, Yves Tanguy, Frederico Castellon, Dorothea Tanning, Meret Oppenheim şi Kay Sage.

E adevărat că atunci când încerci să priveşti o pictură suprarealistă, entuziasmul să fie sufocat încă de la început şi să declari, învins, că nu înţelegi nimic. E dificil numai dacă nu cunoşti intenţiile explicite ale curentului şi faptul că, întotdeauna, picturile suprarealiste au legătură cu experienţele autorilor lor. Mai departe, pot să-ţi placă sau să nu.

Mie mi-a plăcut Suprarealiştii pentru că detaliile prezentate de Laura Thomson m-au apropiat şi de acele opere care nu aveau, iniţial, niciun sens, care mă stânjeneau prin formele ascuţite sau din cauza unui inefabil, starea de liminalitate atât de preţuită de suprarealişti, care mă neliniştea. Nu e confortabil să vezi peşti care nu înoată în apă (ceea ce denotă existenţa unui spaţiu iluzoriu), o cămaşă din faldurile căreia cresc sâni (subminarea sexualităţii feminine) sau femei cu trunchiuri de copaci.

În afară de detaliile tehnice - paleta de culori utilizată de pictorul respectiv, stilul de a picta, influenţele, tipul pensulei sau pregătirea pânzei - , pe care recunosc că nu le-am gustat, dar care pot fi de mare trebuinţă studenţilor la arte, Laura Thomson face şi o lectură conotativă care, alături de cea denotativă (foarte necesară, credeţi-mă), are meritul de a învia interesul pentru formele şi intervalele ambigue prezentate, asocieri aiuritoare care au darul de a te plasa într-un spaţiu halucinant, care nu e nici "aici", nici "acolo" şi care violentează privirea.

În sfârşit, Suprarealiştii m-a incitat pentru că am descoperit un pictor, Frederico Castellon, şi a sa "Figură întunecată" care îmi dă aceeaşi angoasă cu care m-am uitat odată la un film psihologic japonez; în ciuda ei, nu mă pot sătura privind. Mi-au mai plăcut uşile deschise ale Dorotheei Tanning şi faptul că, atunci când era mic, locul preferat de joacă al lui Magritte era un cimitir, de aici rezultând predilecţia lui pentru pietre funerare. Dar astea sunt doar alegerile mele.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Yigru Zeltil spune:

      Păcat că nu se face şi o antologie a suprarealismului literar pe la noi… Vreau să zic că în cărţile pe acest subiect s-a insistat exagerat de mult pe pictori (asta se datorează mai mult lui Dali…) şi foarte puţin pe scriitori, care au şi ei meritele lor, chiar dacă n-au produs “Persistenţa memoriei” (atât de cunoscut şi pentru faptul că Dali a avut grijă să i se facă reclamă)… Ar fi de menţionat cel puţin Breton (căruia nu i s-a tradus nicio carte în România, din câte ştiu eu, poate doar Manifestul suprarealismului în vreo antologie), Soupault (cu care Breton a scris Câmpiile magnetice), Eluard, Aragon, Crevel, Artaud, Char, Reverdy, Cocteau, Prevert, Lorca, Tzara, Picasso, Dali, Picabia, dacă nu chiar şi dintre suprarealiştii români – Gellu Naum, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun şi Dolfi Trost care au făcut multă vâlvă în 1947 printre suprarealişti şi dintre care Gherasim Luca a avut ceva succes mai târziu la Paris… Cei drept, mulţi dintre scriitorii suprarealişti au practicat şi (sau îndeosebi) desenul, dar, cum am zis, literatura suprarealiştilor chiar nu cred că este cu mai prejos decât picturile lor…

      raspunde

    2. newdada spune:

      Despre suprarealisti, am o parere destul de buna, insa am si eu o dilema … exista vreun curent “newdadaist”, asa cum l-am botezat eu?

      http://newdada.wordpress.com/2008/11/26/newdadaismul/

      raspunde

    3. Pauna Oana spune:

      as vrea sa citesc aceasta carte.mi-a placut avangarda cu toate curentele sale si intr-o vreme chiar imi pusesem pe desktop sa ruleze vreo 10 poze suprarealiste.Au o frumusete aparte.Sunt un pic ciudata:stiu!

      raspunde

    Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro