Titlu: Clopotul de sticlă
Autor: Sylvia Plath
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Alexandra Coliban-Petre
Numar pagini: 296
ISBN: 973-681-479-3

În filmul Sylvia (2003), iarna lui 1963, cea mai grea din întregul secol XX, devine o insidios-sepulcrală feerie cu fulgi mari. Dacă vizionezi pelicula relaxat, într-o cameră caldă şi confortabilă, sugestia rămâne extrem oximoronică. Vraja albă a naturii este menită în film să contrasteze puternic cu frigul interior al Sylviei Plath, poeta care în noaptea lui 11 februarie 1963 se sinucide într-un apartament lipsit de surse de căldură din Londra. Era „single parent” a doi copii mici.

Gwyneth Paltrow, favorita mea, face încă un rol excelent în Sylvia. Solară şi energică, sclipitor de inteligentă şi frenetică la nivel erotic, personajul din film este o personalitate aflată indubitabil sub semnul focului. Intensa ei ardere interioară o defineşte şi o desăvârşeşte. De la vizionarea filmului, în 2004, şi până la lectura recentă a cărţii, Clopotul de sticlă, profund autobiografice, undeva, în adâncul impresiilor mele artistice, am încercat să pun în legătură focul simbolic al eroinei cu gerul care o ucide alegoric în final.

Deşi cu numele autoarei schimbat în Esther Greenwood, romanul The Bell Jar, nu induce în eroare, ci este infuzat de multă biografie. Esther, alias Sylvia, este o tânără talentată din insuportabil de convenţionala Americă a anilor ’50. Cartea se conturează în jurul unui eveniment important în devenirea profesională a viitoarei poete. Ea pierde o bursă la Harvard, iar asta tocmai după ce experimentase New Yorkul ca ucenică la revista Mademoiselle. Pentru o tânără devorată de curiozitate academică, în plus şi extrem de dotată literar, revenirea în „provincialul” Boston devine la acel moment un impas psihologic. Întrebată ce carieră ar râvni, nu ştie precis, dar de un lucru nu se îndoieşte nici un moment: ar vrea să fie totul, ar vrea să aibă totul.

Pe lângă că „vrea totul”, Esther-Sylvia mai ştie una şi bună, anume că societatea americană favorizează bărbaţii şi că ea una nu tolerează această stare de fapt. De-a lungul firului epic al Clopotului de sticlă, niciun bărbat nu trece proba de anduranţă în faţa tinerei femei încă virgine. L-aş putea numi un fel de psihologică ,,ură faţă de bărbat’’ sentimentul combatant cu care eroina îi tratează pe bărbaţii din jurul său. Orfană de tată de la opt ani, considerând psihanalitic că a fost trădată de acesta, Sylvia-Esther devine necruţătoare, neiertătoare cu păcatele prietenilor săi masculini, fie ele şi minore. Limpiditatea sa raţională care nu mai lasă loc de patetisme şi de sentimentalism, face din ea o zeiţă a indiferenţei studiate, construite. Pentru a nu deveni mai vulnerabilă decât este deja, Esther rămâne raţională şi în momentul dezvirginării. Paginile consacrate deflorării sunt un exerciţiu de virtuozitate într-ale cinismului literar.

Incandescenţa dăruirii erotice care aureolează personajul Sylvia din film contrastează cu luciditatea erotică a lui Esther (Sylvia) din roman. Este vorba şi de două etape diferite ale feminităţii sale. În roman, eroina are nouăsprezece-douăzeci de ani, la prima tentativă de suicid, în film ea este surprinsă câţiva ani mai târziu, prinsă în relaţia cu Ted Hughes. Aş pune filmul şi cartea într-o fericită filiaţie, una care întregeşte misterul încă şi încă reverberant al acestei personalităţi literare. Deşi fiecare dintre cele două variante aduce multe elemente diferite pentru întregirea unei opinii despre biografia Sylviei Plath, amândouă conturează o fiinţă complexă, intensă şi scindată. Încercând să-şi apere sensibilitatea şi feminitatea de convenienţele artificiale, sufocante, ale anilor ’50, dorindu-şi o naturală libertate de expresie şi de mişcare pe care doar bărbaţii o puteau accesa la acea vreme, Sylvia Plath a sucombat unor constrângeri sociale care o voiau ori numai mamă de familie burgheză, ori numai artistă boemă şi condamnabilă în opinii. În tot acest timp, Sylvia Plath şi-a dorit altceva: căldură afectivă, timp pentru creaţie şi recunoaşterea unui indeniabil talent. În schimbul nedobândirii acestora trei, focul ardorii sale creatoare s-a stins în iarna mentalităţilor unui deceniu convenţional, reprimat.