bookblog.ro

Târfe asasine

Scris de • 28 December 2009 • in categoria

Titlu: Târfe asasine
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 211
ISBN: 978-973-669-770-8

Relaţia mea vitregă cu Roberto Bolaño

Mi-am dorit mult să nu închei anul cu lectura unei cărţi aşa şi aşa. Dorinţa mi-a fost, întâmplător şi-n cele din urmă, împlinită: chilipirind, cum mi-e obiceiul, am avut norocul să dau, la "reduceri", peste Târfe asasine a lui Roberto Bolaño. O carte cu parfum frumos, aspect vintage şi hârtie aspră la pipăit, care a zăcut câteva săptămâni pe-un raft al bibliotecii până să ajung la ea cu pofta mea de citit, caracteristică unui respectabil final de decembrie. Antreu potrivit pentru festinul care i-a succedat.

Mărturisesc că, până acum, l-am ocolit cu premeditare pe Bolaño, dându-i doar de departe târcoale, amuşinându-l cu încăpăţânată neîncredere. Într-o vreme, nici măcar nu atingeam puţinele-i volume zărite sporadic prin librării. Ce să le mai şi răsfoiesc!? Încercam faţă de chilianul pribeag acel inexplicabil sentiment de respingere pe care-l resimt faţă de orice autor despre care aflu că a devenit un cult pentru masa (de numeroase ori, în mod dezolant lipsită de spirit critic a) cititorimii blogosferice.

Moartea lui neanunţată, în 2003, l-a transformat pe nestatornicul sud-american (pe atunci, deja celebru, apreciat şi premiat pentru ceea ce scrisese) într-un fel de Che Guevara malgré lui al literelor emisferei sudice. Desigur, comparaţia este nefericită. Spre deosebire de Ernesto "Împuţitul", Bolaño dovedeşte cu prisosinţă, dincolo de dispariţia sa abruptă, a-şi fi dobândit pe drept faima, fiind creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare.

Senzaţia că citeşti un roman

Târfe triste adună laolaltă 13 proze scurte, despre care, pentru început - dar şi pentru a-mi masca reala fundătură hermeneutică în care cartea m-a azvârlit -, aş prefera să las să vorbească un anumit personaj (al nuvelei mele favorite); el o va face ca şi când ne-am confrunta cu un text unic, într-o asemenea măsură vorbele sale se aplică tuturor naraţiunilor (sublinierea îmi aparţine): "Povestirea avea patru pagini, poate de asta am ales-o, pentru că era scurtă, dar când am terminat-o de citit am avut senzaţia că citisem un roman." Dacă aş fi onest, aş încheia "recenzia" în acest punct al ei, care atinge, de fapt, esenţa cărţii în discuţie. Dar, cum nu-s în cele mai oneste clipe ale mele, aleg să mai pun nişte gaz pe foc, sau, dacă preferaţi, să mai strecor o cărămidă în soclul deja semeţ al scriitorului chilian.

În dialogurile cu prietenii mei devoratori de cărţi, obişnuiesc să repet ades că criteriul suprem conform căruia iubesc, judec şi clasez, aş spune: definitiv, un bun scriitor este felul în care acesta se "achită" de inevitabilele (în aproape orice carieră beletristică) proze scurte. Rari sunt cei care nu au cochetat cu acest foarte pretenţios gen literar. Contrar altor opinii, eu, unul, nu mă declar atât de lesne impresionat de "întinderile copleşitoare" ale romanului; nu am neapărat nevoie de 500 de pagini pentru a cântări şi a mă delecta cu un condeier de talent. Din contră, mă atrage irezistibil şi povestirea scurtă, condensată sau fragmentară, fărâma şlefuită să strălucească, obligată să cuprindă totul în pagini puţine, dar şi să lase în mintea cititorului suficient ferment cât să-i permită acestuia (ba chiar să-l determine!) să fabuleze oarece timp după isprăvirea cărţii.

Senzaţia că tocmai "citisem un roman" nu m-a părăsit la finalizarea nici uneia din cele 13 bijuterii "culese" sub înşelătorul titlu Târfe asasine (există, bineînţeles, în interior, o nuvelă omonimă - crudă şi senzuală în aceeaşi măsură). O stare de nelinişte ce ne tranchilizează picură răbdător din fiecare rând citit. Tribulaţiile la care sunt supuşi protagoniştii, răsturnările absurde de situaţii izbesc surd în toropeala ca de deochi a lectorului; rând pe rând, le primim complet anesteziaţi, dar nu mai puţin fermecaţi de sinceritatea exactă, aproape monotonă - aducând când a incantaţie de vraci voodoo, când a... Borges - a stilului bolañian.

Istoria secretă sau lectura fără sfârşit

Povestirile incluse în acest volum se întreţes, una după alta, - ca alipite unui inefabil sistem osos - cu ceea ce chiar unul dintre eroii fără nume ("Dentistul") ai lui Bolaño defineşte a fi câte "o istorie secretă". Fiecare textură finită e susţinută în "subteran" de această istorie secretă, pe care nu o vom afla niciodată, pe care "o trăim zi de zi, crezând (subl.mea) că trăim, crezând că deţinem controlul, crezând că tot ce ne depăşeşte înţelegerea nu are nici o importanţă". Dincolo de formulările scriitoriceşti foarte economice şi de o precizie implacabilă, colcăie mistere nedesluşite, ce aparţin, totuşi, de această lume; e ceva ce rămâne să "lucreze" în noi cu mult în urma lecturii. Apare, de aceea, şi fireasca nevoie de a-ţi îngădui un oarecare răgaz, un interludiu pe parcursul căruia să poată dospi, apoi, în tine, fiecare nuvelă. Cu toate acestea, să nu uit să contrazic deja încolţitele concluzii pripite: nu discutăm aici despre o operă bună de încadrat în ceea ce se numeşte literatura fantastică! Nici despre eternul "realism magic" nu poate fi vorba...

De reţinut atât, ca să recapitulăm: nici una din cele treisprezece piese din volum nu vine singură. În dosul oricăreia fermentează "istoria secretă" - un soi de poveste paralelă (poate că adevărata poveste!), derulată în mare parte în underground, dar care-şi trimite, la răstimpuri, către suprateran "semnalele" ce le rămân indescifrabile eroilor inapţi pentru orice suflu metafizic. Nu răzbim, în orice caz, decât cu imense dificultăţi să discernem natura celor scrise cu o aşa dezechilibrantă simplitate de Bolaño: "Niciodată nu terminăm de citit, nici dacă ar fi să dispară cărţile, la fel cum nu ne săturăm de citit, deşi moartea este un lucru cert."

Nu văd de ce m-aş strădui să-l mărginesc pe povestitorul chilian, ţinând neapărat să-i definesc munca în nişte cuvinte din start deformatoare - teren fertil pentru viitoare prejudecăţi de lectură. Din acest motiv, nu voi lua la rând prozele acestea, nu voi face un "clasament" al lor şi nu voi schiţa portretele personajelor (nişte străini, de altfel, ancoraţi nebuneşte în realitate, fără a reuşi să priceapă o iotă din ea). Mai bine vă "dezvălui" doar faptul că scrisul lui Roberto Bolaño izbuteşte nu atât să semene scrisului vreunui predecesor sau contemporan de-al său, cât să-şi câştige originalitatea într-o epocă în care prohodul şi priveghiul literaturii au fost "consumate" şi consemnate ani în şir, în mod repetat, în presa de critică literară a mapamondului.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. anca giura spune:

      Să vă spun, d-le Sîrb, un secret cochet şi autoincriminator. Mă apucă uneori să-mi cumpăr cărţi sau un parfum nou. Cărţi de autori necunoscuţi mie, parfumuri cu arome neobişnuite temperamentului meu. Cum credeţi că aleg produsul şi în cazul a şi în cazul b? După ambalaj, desigur. Ce nasoală ar fi viaţa fără un strop de risc, nu-i aşa?…Bref, cartea asta are o copertă inspirată( ocultă, ezoterică)şi pun pariu( pe-un coş de mere)că nu aţi fi cumpărat-o dacă pe ea se afla un nud nepotrivit, asortat la titlul incriminant în sine? N-aţi fi putut suporta privirea fetei de la casă, presupun…

      raspunde

    2. C.SÎRB spune:

      Să È™tii că am întâlnit cărÈ›i slăbuÈ›e, din seria erotică a celor de la TREI, având pe copertă nuduri extrem de reuÈ™ite, atrăgătoare! Nu le-am cumpărat, desigur, numai pentru atât, dar spun aÈ™a, pentru a fi consemnat…

      Această carte, în speÈ›ă, am cumpărat-o pentru că era ”Bolano la reducere”, 20%. Să fi avut preÈ›ul întreg, deÈ™i nu cu mult mai mare, nu aÈ™ fi achiziÈ›ionat-o încă. Pretextul Întâlnirii mele cu R.Bolano este, iată, cât se poate de prozaic È™i nu mi-e ruÈ™ine să-l dezvălui.

      raspunde

    3. Alexandru spune:

      @Cristian Sirb:

      Sint de acord cu ce spuneti la sfirsit: oricit de tocite ar fi cuvintele ‘scriitor mare’, ‘originalitate’ etc., sint primele care mi-au venit si mie in minte dupa ce l-am citit pe Bolaño.

      Felul in care va brodati recenzia in jurul ‘fundaturii hermeneutice’ mi se pare ca se potriveste cu povestile din ‘Tirfe asasine’, care ar fi ecouri ale unor povesti subterane, secrete: interpretarea ramine cumva paralela cu cartea, sau cel putin nu se apropie prea mult de text. Daca o sa cititi ‘Literatura nazista…’ – si va doresc sa o cititi -, o sa ajungeti intr-o altfel de fundatura – etica (asta a fost experienta mea).

      Am o mica curiozitate: cum puteti sa sustineti ca Bolaño e ‘creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare’, de vreme ce nu i-ati citit doar o carte? (din recenzia dvs. nu se intelege ca ati fi citit ‘2066’, ‘Detectivii salbatici’, ‘Istoria literaturii naziste…’ si pe celelalte). Daca e vorba de o intuitie, epitetul ‘indubitabil’ nu e cel mai potrivit, nu-i asa?

      En passant, nu mi se pare ca Bolaño a devenit un scriitor-cult in blogosfera. Eu nu-mi aduc aminte sa fi intilnit mai mult de trei-patru insemnari despre el, pe blogurile unor cititori care nu pot fi acuzati de lipsa de spirit critic. Nu inteleg de ce tineti sa inventati un om de paie, de fapt o masa de oameni de paie indistincti – ‘masa (de numeroase ori, în mod dezolant lipsită de spirit critic a cititorimii blogosferice’, spuneti dvs. -, ca sa subliniati, prin contrast, cit de bun cititor sinteti. Mi se pare o strategie de autoprezentare/legitimare cam facila. Si care va poate juca feste, fiindca nici dvs. nu dovediti spirit critic fata de propriile afirmatii (v. – ‘creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare’). : )

      Altfel spus, ma intreb de ce va vine greu sa presupuneti ca si alti cititori din blogosfera l-au descoperit si il citesc pe Bola̱o nu din conformism, ci pentru ca le place, pentru ca au suficient discernamint ca sa-si dea seama ca e un scriitor bun Рadica din aceleasi motive pentru care il cititi si dvs.

      Eu l-am descoperit pe Bolaño acum vreo patru ani, intr-o carte de Vila-Matas (‘Desde la ciudad nerviosa’). Am inceput cu ‘Literatura nazista’, am cautat repede si alte carti de-ale lui, cu certitudinea ca am descoperit ditamai scriitorul. Nu stiam mai nimic despre el, nici ca murise, habar n-aveam ca ajunsese atit de in voga. Si m-as bucura la fel de mult daca l-as descoperi azi, nu mi-ar pasa ca e la moda.

      raspunde

    4. Alexandru spune:

      *e un ‘nu’ in plus intr-o intrebare de mai sus.

      Intrebarea (corecta) era: ‘cum puteti sa sustineti ca Bolaño e ‘creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare’, de vreme ce i-ati citit doar o carte?’

      raspunde

    5. C.SÎRB spune:

      OK, cartea asta e o ”operă autentică, de indubitabilă valoare”. Carte=operă. Nu mă refer la Operă, după cum se poate lesne observa, deşi aveţi dreptate că poate apărea confuzia. Dacă aş fi avut pretenţia că i-am parcurs OPERA, nu mai făceam introducerea respectivă, în care subliniez cât se poate de clar că e prima carte citită (prima carte citită din Opera lui R.B, ca să se înţleagă), etc. Nu e majusculă, nu-s italice. Altceva nu aţi găsit?

      Nu am găsit nici o intervenţie anterioară dv cu un NU în minus… Binevoitorii au şters-o. Să le mulţumim. Sunt mereu ”pe fază”, uneori. :)

      raspunde

    6. C.SÎRB spune:

      E de adăugat că apreciez atenţia cu care aţi citit, e binevenită. Nici măcar eu nu am dat dovadă de aşa ceva, spre ruşinea-mi, când am verificat textul, aşa se pare, deşi mă consideram un cusurgiu în acest domeniu. Ce să mai zic de ceilalţi vizitatori… :(

      Aş fi măgulit dacă fiecare producţie mi-ar fi citită în spirit şi-n literă. Păcat că nu se întâmplă prea des. Prea suntem obişnuiţi să ”periem” textele atunci când le citim online. Ori, poate că într-adevăr nu merită să ne stricăm ochii cu unele. Y compris ale mele. Mulţumesc.

      raspunde

    7. Alexandru spune:

      Nu prea inteleg ultimul dvs. comentariu, asa ca ma grabesc sa adaug ca nu v-am citit recenzia cu ostilitate. V-am citit-o cu interes si curiozitate si-am rasuflat usurat cind am aflat ca ati trecut peste rezervele provocate de voga lui Bolano. Ar fi fost pacat sa-l ocoliti in continuare.

      raspunde

    8. daniel spune:

      @Cred ca e a doua, cel mult a treia, recenzie gasita pe bloguri despre aceasta “opera autentica, de indubitabila valoare”, cum de altfel pot fi calificate majoritatea cartilor lui Bolano, dincolo de derizoriul revelatiilor personale. Motivatia respingerii de pana acum a autorului mi se pare o ipocrizie sau cel putin un moft copilaresc. Esti la moda ocolind autorii la moda. Din pacate, atitudinea asta te poate priva de lecturi extrem de interesante din multi autori valorosi, care an de an, sau pe perioade mai scurte, ori mai lungi, ajung “la moda”. O tara de care sufera marea parte a “cititorimii blogosferice” pomenite mai sus.

      raspunde

    9. C.SÎRB spune:

      :) Nu ştiu de ce ar mai afecta pe altcineva motivele pentru care nu l-am citit până acum pe B, dacă ACUM, iată, m-am întâlnit în sfârşit cu el!

      Apoi, nu-mi dau seama de unde reiese că aş fi MÂNDRU că l-am ocolit până acum (drept să spun, nu e nici un an de când am aflat câte ceva despre RB, nu se poate spune că-l ocolesc de o viaţă, sau alte grozăvii din astea!).

      Nu am fost “la nici o modă”, evitându-l pe Bolano. E bizar ce spui… Am comis, mai degrabă, o mică eroare (dacă m-aş fi perpelit, totuşi, de jenă, nu aş fi fost onest recunoscând asta; admiţând public este felul meu de a mă “autopenaliza” sau, măcar, autoironiza). Dar nu consider că e prea târziu, nici o ocazie de a fi executat pe eşafod, indiferent dacă între mine şi el au stat “mofturi” sau “motive bine întemeiate”. Oricum, nu RB a fost revelaţia mea în anul 2009, dar nu o voi dezvălui aici, ca să nu fie pentru “cineva” motiv de “rizibilitate”…

      Şi da, SUNT cu adevărat “rizibile” slabele raţiuni ce m-au ţinut departe de acest scriitor. Pot realiza şi singur. Poate că experienţa mea “proastă” o să fie învăţătură pentru altcineva, la rându-i, pasibil a fi ispitit să-l amâne. De altfel, recomand oricui cartea asta! Iar recenzia mea, deşi e “pe lângă subiect”, cum mă anunţa cineva mai sus, sper că NU face un deserviciu cărţii.

      Am spus eu altceva? Bine c-am descoperit, în cele din urmă, America, dară.

      PS: începe să mă-ncerce un vag regret pentru acel “de indubitabilă valoare”. Şi nu e Bolano de vină.

      raspunde

    10. cristian sirb spune:

      Am recitit comentariile de mai sus și m-a frapat cu aceeași intensitate intervenția veninoasă, gratuită, a frustratului părinte Daniel. Dumnezeu să-l împace!

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro