bookblog.ro

Teorema

Scris de • 2 August 2010 • in categoria

0Personajele unui roman aparte scris de un regizor italian cu stil răvăşitor se recunosc de la distanţă, sunt cinematice. Cei patru membri ai „sfintei familii burgheze de Milano” din Teorema beneficiază de o descriere precisă cu privire la detaliul semnificant şi la diferenţa specifică, cum numai un cineast ar fi capabil să ofere. În calitate de cititoare, deşi cartea este spaţiul unor ample şi simbolice tăceri, am avut senzaţia că aud paşii Odettei( fiica) pe caldarâm revenind de la Şcoala Surorilor Marceline sau că o remarc oftând vag de la un burghez snobism pe Lucia (mama) când „aceasta s-a ridicat leneş şi a aruncat la fel de leneş cartea în locul cel mai puţin potrivit, eventual lăsând-o pur şi simplu să cadă pe jos.” (p. 18)

Fabula romanului este simplă precum o teoremă: cinci personaje (Mama, Tata, Odette, Pietro şi servitoarea Emilia) sunt tulburate profund şi ireversibil de apariţia celui de al şasele personaj, intitulat Oaspetele. Deşi titlul cărţii ar sugestiona o interpretare filozofică şi parabolică, volumul este în primul şi în primul rând un roman libidinal. Argumentez această aserţiune prin faptul că toţi cei cinci, după ce Oaspetele soseşte în chiar casa lor, sunt devoraţi de un libido inconturnabil, sfârşind în consumarea actului. Tema dinamitării liniştii meschine a unei „familii italiene burgheze de deceniul şapte”, sec. XX, este una reconfortantă pentru Pier Paolo Pasolini. Şi pentru mulţi cititori, nădăjduiesc. Ea îmi apare şi mie însămi ca o temă plină de exotism, dat fiind că nu este specifică literaturii sud-est-europene, cu atât mai puţin literaturii române. O ştim prea bine, timp de o jumătate de secol, elementele şi moravurile burgheze nu doar că nu au supravieţuit în aerul infect al comunismului, dar ele n-au putut fi nici măcar reinventate la nivel epic. La Pasolini, burghezul debândeşte o definiţie atemporală însă şi fără coloratură locală: el este tipul proaspăt îmbogăţit, consumerist, preasatisfăcut de sine şi având o viziune neoriginală şi meschină despre viaţă. Cu atât mai mult ne vom întreba cine este Oaspetele, venit să tulbure complet dulcea lâncezeală burgheză? Până la acel moment, mă voi opri o clipă asupra semnificaţiei cuvântului teoremă. Prin urmare, teorema este enunţarea unui adevăr ce poate fi demonstrat, de tipul „dacă p, atunci q”.

În ce mă priveşte, concep teorema cărţii de faţă ca fiind următoarea: dacă f (frumuseţe), atunci l (libido). Oaspetele este în formula mea de interpretare însăşi întruparea Frumuseţii. Un înger al anilor '60, un efeb tăcut şi solar, calm şi tandru, un tânăr bărbat întrupat din virilitate apolinică pură. Dorinţa devorantă de acuplare a celorlalţi cu el devine în acest context finalitatea care nu mai uimeşte niciun lector. Dar deconcertează tulburarea pe care fiecare o resimte la plecarea Oaspetelui. Pe cât de meteoric a apărut el, tot aşa dispare. Oaspetele semnifică străfulgerarea intensă a frumuseţii pure care îi orbeşte pe cei de faţă. În urma ieşirii sale din scenă, Odette (fiica) are o tentativă de suicid, Pietro (fiul) îşi pierde credinţa în artă, Lucia (mama) ajunge să se culce cu orice tânăr bărbat întâlnit în cale, Tatăl îşi pierde demnitatea de bărbat-stăpân, Emilia devine o sfântă. Toţi zac „în strânsoarea unei dureri fără nume şi cu siguranţă fără leac.” (p. 188). Şi nenumită rămâne această tânjire.

Desigur că am dezvoltat chiar şi eu însămi o pasiune pentru acest roman. Încă mă obsedează semnificaţiile inepuizabile ale acestui Godot apollonian care este Oaspetele. Dincolo de intriga fascinant de simplă, matematic concentrată, cartea devine o temă de meditaţie asupra valenţelor libidinale din noi. Un act sexual poate fi un gest simplu, mecanic în sine, dar nu în viziunea lui Pasolini. Căci
„Oare nu lucrurile ce par mai corecte şi mai simple se dovedesc, la urmă, mai obscure şi mai dificile?” (p. 111)

Două enorme sugestii ne face această carte memorabilă precum şi filmele lui Pier Paolo Pasolini in corpore. Prima, cu privire la obscurele şi atotputernicile legi ale libidoului. Iar cea de a doua legată de amestecul de violenţă şi de tandreţe pe care îl implică actul erotic. Căci Lucia desprinsă imediat din îmbrăţişarea unui tânăr şi insatisfăcător bărbat trăieşte o dedublare fără nume. Sau poate un postcoitum de o mare, infinită tristeţe existenţială:

„Un dezgust care aproape că o face să-l urască, o adevărată dorinţă de a–l lovi, de a-l jigni cu indignare şi dispreţ, ca să înţeleagă odată că un bărbat nu trebuie să se lase vreodată în voia somnului, nu trebuie să cedeze, nu trebuie să moară!

Dar Lucia nu-şi poate învinge nici o oarecare duioşie, ultimul sentiment pe care îl va încerca plecând pe ascuns.” (p. 188)

 

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Iuli@ spune:

    sunt curioasa daca autorul l-a citit pe Freud :D

    raspunde

  2. cristian.sirb spune:

    Vara m-a făcut întotdeauna mai receptiv la asemenea cărți.

    Nu trebuie neapărat să-l fi citit pe Freud (deși cred că l-a) ca să-ți treacă prin minte asemenea ”scandal” ambivalent, amoros. Trebuie doar să fii sincer cu tine însuți. Crud. Asta ține uneori și de autoanaliză. Mitomanii și donșoarele suspinânde nu vor ști niciodată să citească o carte în acest fel…

    raspunde

  3. anca giura spune:

    Da, cred că Pasolini îi sugerează fiecărui cititor de-al său: hei, ia vezi tu cum stai cu gestiunea libidoului tău. Ne face un bine cu sinceritea şi provocarea sa. Pentru mine, romanul e oxigenant, mă clarifică la nivel libidinal. Ştiu acum cum aş fi, dacă aş fi un personaj al cărţii. Al şaptelea personaj, adică.

    raspunde

  4. Ali Baba spune:

    Da ce comentarii faci mai Ancuto, Dumnezeule !!! trebuie sa iesi tu cumva in evidenta. da la ce carte ai facut comentariul draga, la dragostea dureaza 3 ani ? am vazut acum 2 zile piesa la laptaria lui Enache, superba, mi-a placut, am si dansat cu actrita.

    raspunde

  5. anca giura spune:

    D-le Ali Baba, şi la Lăptărie aţi băut numai lăptic? Sigur-sigur?:)

    Dar nu mai bine ne povestiţi ce mai trebuia să înţeleg şi n-am înţeles din Pasolini? Ce nu vă place la recenzia mea, modestă de altfel? Aş fi zis că v-a vizitat Oaspetele şi vorbiţi în pilde. Deci cadâna din mine moare de curiozitate :dvs ce teoremă lansaţi vis-a-vis de carte, nu de mine, vă rog? Cartea contează, zău, nicidecum muritoarea de mine. :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro