bookblog.ro

The Tipping Point

Scris de • 3 September 2008 • in categoria

1Autor: Malcolm Gladwell
Rating: The Tipping Point - recenzii carti
Editura: Publica

(ediţia în limba engleză)

The Tipping Point - recenzie carti

Locul I în New York Times Book Review

Mi-am propus să citesc The Tipping Point acum doi ani. Citisem online câteva pagini, pe unde apucasem, cartea nu exista în România şi mi-am tot zis că o voi comanda de pe Amazon. Din 3 în 3 luni îmi mai aduceam aminte de ea şi mai întrebam în stânga şi în dreaptă, pe la cunoscuţi. E explicabil, deci, faptul că m-am bucurat atunci când am văzut că a apărut şi la noi.

Ulterior, aveam să aflu că "The Tipping Point" mai apăruse şi la o altă editură, acum ceva vreme, însă nu îmi sărise în ochi fiindcă titlul era tradus: "Punctul critic". Sigur, traducerea cam asta ar fi, însă marketingul, printre multe altele, înseamnă flexibilitate şi adaptare. Cu această ocazie, felicit editura Publica pentru inspiraţia de a fi păstrat titlul original al cărţii. Până la urmă, "The Tipping Point" a ocupat locul I în New York Times Book Review pentru câteva luni bune, nu e chiar o carte oarecare.

O carte despre WOM

WOM, adică word-of-mouth. Sau, dacă vreţi, despre epidemii, despre cum apar, cum se propagă şi cum pot fi provocate de noi. Sigur, dacă ar fi vorba despre răspăndirea unui virus, probabil că mulţi dintre noi am putea găsi ceva mai bun de făcut cu timpul nostru. Dar dacă Gladwell ne-ar putea învăţa cum să îi facem pe oameni să vorbească despre produsul nostru? Dacă ne-ar da o reţeta cu care să putem construi virale?

The Tipping Point exact asta face. Analizează cazuri de epidemii, observă pattern-uri şi concluzionează, oferind cititorului o bază (solidă!) pe care îşi poate construi o strategie de marketing. Multă lume nu crede în faptul că un mesaj poate fi conceput astfel încât să devină viral. Ei cred că pur şi simplu se întâmplă, că unele dintre mesajele sau campaniile noastre pur şi simplu cunosc un succes atât de mare încât oamenii vorbesc despre ele. Multă vreme m-am numărat şi eu printre aceşti oameni, şi eu credeam că potenţialul unui viral autentic poate fi foarte puţin influenţat de specialistul în marketing. Acum, după ce am citit The Tipping Point şi Buzz Marketing, carte despre care voi scrie zilele următoare, încep să îmi schimb părerea.

Despre relaţia mea cu Kotler

Am întâlnit la Malcolm Gladwell teorii pe care le cunoşteam, însă interpretate diferit. Un bun exemplu este "Six Degrees of Separation". Pentru cei care nu ştiu, teoria zice cam aşa: oricare doi oameni de pe planetă sunt conectaţi între ei printr-un şir de cel mult 6 persoane. Adică eu aş putea fi rudă cu cineva, care are o soră, ce i-a fost secretară unui manager de multi-naţională care se cunoaşte din copilărie cu Donald Trump sau cu Kotler. Conform acestei teorii, legătură dintre ţine şi oricare altă persoană de pe lumea asta există în mod cert. Singura variabila este drumul. De unde să începi să faci conexiunile astfel încât să găseşti cei şase oameni care vă leagă.

Cam astfel de teorii foloseşte autorul pentru a îşi susţine punctele de vedere. De asemenea, se concentrează foarte mult pe networking, pe relaţionare şi pe faptul că în fiecare grup de oameni există doar câţiva care fac lucrurile să se întâmple. Poate că la o recepţie participă 100 de persoane dar numai câţiva dintre ei sunt cei care vor pune oamenii în legătură, care se vor plimba prin sală şi îţi vor face cunoştinţă cu o grămadă de alte persoane.

Probabil că o parte din concluziile autorului vor şoca pe unii dintre voi. De exemplu, faptul că părinţii şi familia ne influenţează viaţă şi personalitatea mult mai puţin decât anturajul sau cartierul în care trăim, sau faptul că o familie unită poate avea o importanţă mai mică asupra dezvoltării indivizilor decât gunoaiele de pe stradă pe care mergem zi de zi către şcoală. Sigur, aceste concluzii pot fi contestate, însă asta nu le face mai puţin interesante.

Recomandare

Închei prin a vă recomanda studierea atentă a următoarei scheme, care se referă la modul în care noile tehnologii (vezi internetul, blogurile, youtube) sunt adoptate de către consumatori. Este una dintre principalele aplicaţii pe care ideile din carte le au în marketing. Atunci când vrei să lansezi un astfel de produs, întrebarea principală care se pune este: ai resursele necesare să rezişti până în momentul în care apar "early adopters"? Cu alte cuvinte, poţi face trecerea din "early markets" în "mainstream"? Sau rămâi doar cu un produs cu mare potenţial, care însa "a apărut pe piaţă prea devreme".

Technology Adoption Cycle
sursa pozei: gottabemobile

Scrisă de Andrei Roşca

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 20 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. mihai spune:

    Imi scrii in ciuda recenziile astea. Sunt destui care sa scrie pe bookblog, du-te si tu si deschide-ti o patiserie sau ceva ca o sa dau faliment la cati bani cheltuiesc din cauza ta
    inainte sa incep sa citesc imi promisesem ca n-o cumpar oricat de buna ar fi.

    mda. Poti sa te duci naibii. :)

    raspunde

  2. Monica spune:

    Suna mai mult decat interesant.

    raspunde

  3. Andrei Rosca spune:

    mihai: i’m on my way

    monica: :)

    raspunde

  4. Gabi spune:

    Mai mult decat intersant. Te face sa crezi ca chiar in asta sta succesul si e greu sa pui in balanta cat e adevar si cat viziune. Oricum, pare credibil. Analizand rapid nu-ti vine in cap decat ideea ca “orice e posibil” si ca foarte multe se intampla “concertat”.
    Buna, buna de citit. Foarte faina prezentarea ei.

    raspunde

  5. St Murgeanu spune:

    andrei, subscriu la ce a spus mihai mai sus

    fuck it, o iau si pe asta!

    :) :) :)

    raspunde

  6. ligia spune:

    L-am cunsocut pe Malcom asta vara in Franta, pe valea Loirei. Nu stiam atunci decat ca e scriitor, caci nu a tinut sa-si etaleze succes. Ulterior, cand am descoperit ca nu e doar un scriitor, ci mai ales un scriitor de succes si un om extraordinar.

    raspunde

  7. nico spune:

    Chiar acum citesc cartea si m-a prins. E interesanta si raman surprinsa cand citesc unele lucruri pe acolo…
    De data asta mi-am cumparat cartea inainte sa citesc review-ul tau care nu face decat sa ma bucure ca am cartea deja in mana :)

    raspunde

  8. St Murgeanu spune:

    tocmai citesc cartea cu pricina (damn you, Andrei :P) si pot sa spun ca este intr-adevar mai mult decat interesanta

    iar cand o termin pe asta, ma apuc si de Buzz Marketing (nu mai sunt sigur, dar Andrei, sper ca pe aceea nu tu ai recenzat-o :))

    raspunde

  9. krossfire spune:

    Am bagat nasul prin ea recent, in urma unei recomandari ”de sus”. Mi se pare ca loveste mai mult in strategic plannerii din agentii decat in specialistii in marketing in general.

    Se vede oricum backgroundul sociologic si e una din putinele carti din domeniu dupa care chiar ramai cu ceva.

    raspunde

  10. samson spune:

    vand aceasta carte cu pretul de 30 lei .
    cine este interesat , sa ma contacteze pe mail .
    Cartea este foarte interesanta.

    ps: vand cartea sa imi cumpar alte carti .Biblioteca din Suceava nu are cartiile care ma intereseaza .

    raspunde

  11. inSecure spune:

    Cum aceasta carte primeste 4 stele si ‘Jack dintr-o bucata’ primeste 5?
    Din cartea asta ai mult mai mult de invatat si este mult mai interesanta.

    raspunde

  12. Valentin spune:

    O carte foarte, foarte buna de WOM e Beyond Buzz The next generation of Wom Marketing….bestiala. O gasesti pe amazon.com sau pe byblos.ro

    raspunde

  13. Raluca spune:

    Mie mi-a retinut atentia “teoria ferestrelor sparte”, care spune in esenta ca poti incepe cu schimbari mici ca sa combati un rău mare. Poate fi un punct de plecare pentru binele mic pe care nu avem uneori incredere sa-l facem, crezand ca oricum nu schimba nimic..

    raspunde

  14. Pingback: The Tipping Point – Malcom Gladwell « Afreuda

  15. sara spune:

    mai am 10 pagini si termin si eu cartea. Malcolm , socheaza cu cateva teorii dar doar socheaza fara sa ma convinga in unele locuri. Teoria referitoare la faptul ca familia ne influenteaza mai putin decat contextul (anturajul) in care ne desfasuram nu este in totalitate adevarata. Daca ar fi asa ar insemna ca in lumea nebuna si mizerabila in care traim ar trebui sa fim cu toti niste nebuni si infractori.
    Nu toti care vedem graffity la metrou sau diversele infractiuni suntem inclinati sa ne comportam asa cum o fac infractorii, vandalizatorii, criminalii sau asa cum mai vedem pe la stirile de la ora 5. Trebuie sa existe un pic de labilitate psihica sa fii determinat sa actionezi asa cum o fac infractorii de pe strada doar din mimetism asa cum sustinen Malcolm. Labilitatea psihica o ai fie ca ai trecut prin niste experiente traumatizante de obicei in copilarie care te-au marcat in mod negativ fie genetic suferi de o sensibilitate crescuta care se mosteneste din familie. Sigur ca exista situatii extreme in care individul poate actiona intr-un mod diferit insa nu de situatii extreme este vorba in carte.
    Exista insa in carte teorii foarte interesante. Este incredibil cat de multa influenta poate avea o mana de oameni in raspandirea unei epidemii. Sigur ca pe langa acele persoane cheie care sunt conectorii si care raspandesc informatia mai sunt si expertii cei care au expertiza necesara sa-ti detalieze caracteristicile unui produs intr-un mod exhaustiv si care evident te convinge, si vanzatorii. Un mesaj pentru a fi asimilat trebuie sa aiba insa aderenta adica sa fie atat de puternic incat sa te faca sa actionezi.

    raspunde

  16. Eco spune:

    Foarte fain review-ul tau, Andrei.

    Eu am citit in engleza cartea, si sincer nu stiu daca o traducere ar avea acelasi impact. Oricum, este foarte utila, mai ales pentru cei care vor sa inteleaga mecanismele care functioneaza in societate, de orice fel si la orice nivel, indiferent din ce domeniu de activitate provin.

    The Tipping Point e un veritabil si usor de citit manual de marketing. Sunt o gramada de exemple care explica felul de a gandi si reactiona al oamenilor in diverse circumstante, si prin urmare al consumatorilor.

    Cea mai interesanta si relevanta “povestioara” ca sa spun asa, si care se poate folosi si adapta in aproape orice situatie in care se doreste lansarea unei actiuni, miscari sau campanii, este cea din concluzie, despre o femeie care lanseaza o campanie de informare asupra cancerului la san in randul femeilor de culoare. Dupa ce a esuat in obtinerea rezultatelor dorite folosindu-se de slujba religioasa de duminica ea isi reorganizeaza campania si se foloseste de impactul si puterea hairstylistilor din saloanele de coafura pentru a transmite informatia si a determina femeile sa mearga la control si analize. Successul s-a datorat faptului ca hairstylist-ul era o persoana de incredere pentru acele femei, o combinatie intre cele trei tipuri de persoane importante in lansarea unei epidemii. Acesti hairstylisti au devenit in acelasi timp Connectors, Salesmen si Mavens (COnectori, Vanzatori, si Detinatori de informatie – nu stiu cum se traduce Mavens, cei care au citit in romaneste vro sti la ce ma refer, sunt oameni care detin foarte multe informatii si cunostinte din multe domenii) in acelasi timp, deoarece cunoasteau un numar mare de femei,din diverse paturi sociale, aveau abilitati de vanzare a informatiei si detineau informatiile despre programul impotriva cancerului in urma instruirii primite, precum si metode eficiente de a trezi interesul pentru campanie si de a crea un impact pozitiv asupra clientelor.

    Ideea de baza a cartii este ca oamenii sunt organizati in structuri informale indiferent de statutul social, iar relatiile dintre ei pot fi controlate si influentate de cateva persoane care se comporta ca niste noduri de legatura ( Connectors, Mavens si Salesmen) iar atunci cand o actiune se doreste de success este esential sa fie gasite acele “noduri” care pot transmite si propaga informatie, idei, trenduri si care sunt suficiente ca miscarea sa se intample la nivel de sute de ori mai mare decat cel de la care a plecat.

    Imi permit sa fac cateva recomandari celor interesati:

    “Blink”
    si “Outliers – the story of Success”, tot the Gladwell.

    – Wikinomics:How Mass Collaboration Changes Everything” – Don Tapscott & Anthony Williams

    Lectura placuta

    raspunde

  17. Pingback: Metode inedite de jobhunting - Concediaza-ti seful!

  18. Pingback: Malcolm Gladwell – The Tipping Point - Concediaza-ti seful!

  19. Pingback: Obsesie pt un serial – Chuck | SocialButterfly

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro