bookblog.ro

Tiranul

Scris de • 27 January 2009 • in categoria

1Autor: Valerio Massimo Manfredi
Rating: 3 stele -Massimo Manfredi -Tiranul rating - recenzii carti
Editura: All

(ediţia în limba engleză)

 Massimo Manfredi - Tiranul- recenzie carti

Istoria este una dintre pasiunile mele. Nu şi romanele istorice. Prefer cărţile groase (cărămiduţe, aşa cum îmi plăcea să le numesc), erudite, bogate în referinţe şi note de subsol, acestor naraţiuni uşor romanţate şi pe alocuri siropoase. Cu toate acestea, găsesc unele merite acestei categorii de scriitură. Unul dintre ele este că, asemeni documentarelor de pe Discovery Channel sau National Geographic ce abundă în reconstituiri 3D, şi romanele istorice ne pot oferi o reconstituire facilă a vremurilor demult apuse.

Valerio Massimo Manfredi s-a specializat în acest sens. Tiranul ne înfăţişează povestea lui Dyonisios I al Syracuzei, un iscusit războinic, înzestrat cu abilităţi organizatorice pe măsură, care preia puterea şi îşi impune domnia autoritară asupra coloniei greceşti din Sicilia. Tirania nu e o meserie prea simplă. Trebuie să arăţi o determinare de nestrămutat, să fii un om de acţiune, un om al armelor. Manfredi încearcă să ne facă un portret amplu al lui Dyonisios, de la copilul care a crescut pe stradă încăierându-se, până la tânărul general incapabil să se împace cu poziţia de subaltern, tânjind să preia conducerea, să fie lider.

Contextul în care se desfăşoară acţiunea romanului este foarte agitat. Cartaginezii atacă permanent coloniile greceşti din Sicilia, mici orăşele destinate comerţului, construite prin trudă. Împotriva lor este greu să te ridici, mai ales că toate aceste cetăţi sunt dezbinate. Modul prin care poţi să rezişti, crede Dyonisios, este printr-o domnie fără echivoc a voinţei unui tiran, care să impună o strategie clară, precisă, şi astfel să învingă şi să supravieţuiască. Dominanta lumii antice este cruzimea. Luptele sunt atroce, adevărate măceluri, carnagii de neimaginat, urmate de dezlănţuirea unor represalii groaznice asupra supravieţuitorilor. Intrigile se pedepseau şi ele prin anihilarea fizică a adversarilor. Totul era o chestiune de viaţă şi de moarte.

Dyonisios se remarcă prin perseverenţă. După o primă încercare eşuată de preluare a puterii, se regăseşte aproape în faţa morţii. Supravieţuieşte ca prin miracol dar persoanele dragi lui suferă un sfârşit îngrozitor de violent şi nedemn. Poate pentru că nu mai avea nimic de pierdut, după răzbunarea acestor cruzimi tot prin vărsare de sânge, Dyonisios pune mâna pe putere în mod legal. Este ales în funcţia de comandat suprem al armatei. Avându-i alături pe camarazii săi de încredere, dar şi membri de familie, îşi asumă destinul de a deveni un tiran gata să restaureze ordinea, să conducă cu o mână de fier. Cetăţenii câştigă securitate şi pace, în schimb.

Dar puterea corupe. Cealaltă faţetă a unei asemenea conduceri autoritare este suspiciunea tot mai cescândă, vecină cu paranoia, frica de asasinate şi comploturi, care îl fac să îşi exileze fratele şi pe cel mai bun prieten, să ordone presecuţii masvie sau anchete în rândul "frăţiilor" din cetate, să se izoleze în cele din urmă de toată lumea. Tiranii întotdeauna sfârşesc singuri. Fie pentru că se autoizolează, fie pentru că oamenii din jur găsesc raţionamentele şi alegerile lor ca fiind insuportabile, injuste, crude.

Tiranul a deviat. Seamănă teroare, conduce armate în bătălii sângeroase, visează un vis de glorie şi mărire. Manfredi nu ne lasă să îl judecăm prea aspru totuşi, şi ni-l schiţează ca pe un om care, sub presiunea morală a datoriei de a salva şi asigura dezvoltarea cetăţii sale, e nevoit să îşi blocheze sentimentele, să nu le dea curs. În câteva circumstanţe, el îşi dezvăluie sufletul cald, plângându-şi fratele mort în luptă sau preocupându-se cu acte artistice, literare. Dyonisios a fost un mare conducător chiar dacă asta înseamnă că a fost un mare tiran. Cert este ca el a "făcut" istorie şi că în timpul domniei sale Syracuza a cunoscut o perioadă de dezvoltare fără precedent. Din nefericire, visul de glorie s-a năruit odată cu moartea marelui tiran. O moarte nedemnă, prin otrăvire, victimă a unui complot, şi nu una onorabilă, pe câmpul de luptă. Fără un urmaş care să îi moştenească abilităţile de lider, visul de supremaţie a coloniei greceşti a sucombat.

Cartea lui Manfredi respiră un parfum greu, îmbibat de istorie. Un aer greu al trecutului. Este un roman fără îndoială bine documentat. Personajele sale par desprinse din miturile antice dar sunt nişte eroi în carne şi oase ai vremurilor lor. Iar Manfredi izbuteşte să îi construiască în aşa fel încât să ne prezinte partea lor sensibilă, umană cu care să rezonăm mai uşor.

Scrisă de Măriuca Macovei

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. mvs spune:

    Dupa cum ai mentionat si tu la sfarsitul recenziei, secretul unui roman istoric (fie el si putin romantat) este DOCUMENTAREA! Cu cat mai mult se documenteaza autorul, cu atat mai bine reuseste sa zugraveasca in proza perioada istorica pe care si-a ales-o.

    raspunde

  2. Asa e. Iar lui Manfredi asta nu i se poate reprosa:)

    raspunde

  3. raz spune:

    o recenzie foarte reusita… si o carte pe masura

    raspunde

  4. Raz: multumesc mult de apreciere:)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro