Titlu: Conjurația imbecililor
Autor: John Kennedy Toole
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Lidia Ionescu
Numar pagini: 430
ISBN: 978-973-46-2551-2

„Linişte, perverşilor, strigă Ignaţius. Ascultaţi ce vă spun!”

Cumpără titlul în engleză

Replica de mai sus îi aparţine lui Ignatius J. Reilly şi este rostită la o petrecere gay în încercarea de a porni o mişcare revoluţionară, ca urmare a eşecului său anterior de a forma Partidul Drepturilor Divine. S-ar putea să vă fi indus puţin în eroare cu scoaterea din context a frazei de mai sus, însă acum că tot v-am captat atenţia, am o mărturisire de făcut: nu ştiu dom’le ce să scriu despre cartea asta! Am tot început într-o direcţie, am abandonat ca să mă îndrept în alta, ca apoi să realizez că am ajuns de unde am plecat. M-am apucat de nenumărate ori să scriu recenzia asta şi să mă opresc dupa 1-2 rânduri. Ba am şi citit câteva cărţi în aşteptarea vreunei inspiraţii divine. Nu a venit.

M-am indus singur în eroare crezând că va fi destul de uşor să scriu ceva (doar vorbim despre o carte comică, nu?!). Ei bine, da şi nu. Cartea poate fi intepretată folosind mai multe chei şi e atât de densă şi de bine lucrată încât nu aş şti de unde să încep şi unde să mă opresc. Dar da, cartea e ATT de bună! Romanul ar trebui inclus în DEX, ca exemplificare sub definiţia cuvântului tragedie. Autorul, John Kennedy Toole, s-a sinucis la vârsta de 32 de ani în urma refuzurilor primite în legătură cu manuscrisul romanului Conjuraţia imbecililor (titlu original: A confederacy of dunces). Mama sa a fost cea care a reuşit să-l publice într-un final, lucrarea fiind acum considerată un clasic al literaturii comice. Dar nu este doar comică. Este în aceeaşi măsură (sau în şi mai mare măsură) ironică, satirică şi reuşeşte să discute nişte probleme foarte interesante (şi actuale!) sub paravanul unei tragi-comedii dirijate de Ignatius. Dirijată ar putea fi prea mult spus, Ignatius fiind mai degrabă elementul la care reacţionează ceilalţi şi nu neaparat persoana care conduce de unul singur mersul lucrurilor (care de cele mai multe ori îi scapă de sub control). Devine confuz, nu? Mă cam învârt în jurul cozii. Păi ce ziceam în introducere?

Paleta de personaje este foarte generoasă, pornind de la Ignaţius care este un mâncău şi un pierde-vară de 30 de ani, cu studii superioare şi probleme constante cu valva, având şi o experienţă remarcabilă în a tăia frunze la câini. El îşi scrie opera vieţii pe foi pe care apoi le uită sub pat, trăieşte pe spinarea mamei sale şi declanşează belele pe oriunde merge. Forţat de împrejurări, trebuie să îşi caute un loc de muncă şi trece pe rând de la o fabrică de blugi la postul de vânzător ambulant. Replicile lui sunt mereu absolut delicioase, iar opinia lui despre lume este probabil una pe care nu o să întâlniţi prea des. În timp ce Ignaţius planuieşte o revoluţie la scară globală, mama sa se depărtează tot mai mult de el, după ce pune mâna pe un bărbat în vârstă, mai înstărit şi care are alergie la „comuniş’”. Myrna Mincoff este ceea ce s-ar putea numi marea iubire a lui Ignaţius, corespodenţa dintre ei doi având loc permanent. Myrna iese puţin din tiparul punkeriţei anarhiste şi, deşi total diferită de Ignaţius, cei doi alcătuiesc o pereche care ar putea oricând conduce lumea spre iluminare.

În alte roluri: Agentul Mancuso, care trebuie să aresteze cetăţeni suspecţi, domnişoara Trixie, o septuagenară a cărei pensionare este tărăgănată din cauza convingerilor obţinute de doamna Levy din cărţile de self-help şi cursurile de dezvoltare personală pe care le urmează, Darlene, dansatoarea de la Night of Joy, autoare a unor spectacole de mare ţinută artistică.... Ce mai, umorul e la tot pasul, comentariile acide la fel, iar temele de gândire sunt mult mai profunde decât poate părea la prima vedere, absurdul învăluie naraţiunea, criticând acum mai bine de 30 de ani o societate decadentă şi dură cu cei care ies din tiparele sale.

Eram în concediu vara aceasta, iar printre volumele alese pentru lectură s-a numărat şi Conjuraţia imbecililor. Înainte să apuc să citesc volumul, am făcut un schimb cu prietena mea, luând un Vonnegut în schimbul Conjuraţiei imbecililor. La intervale regulate, pe autobuz, la plajă sau la camera de hotel o auzeam izbucnind în râs sau primeam citate din roman ca răspunsurile la unele întrebări. Am fost deosebit de frustrat până când am pus mâna pe carte. Ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi.

• Plusuri

  Stil, tematică, abordare, personaje, dialoguri

• Recomandari

  Lectură obligatorie